C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sectorul privat a trecut testul

Luminiţa vine dinspre sec­t­orul privat; rapiditatea cu care s-a ajustat ar putea fi o dovadă că sfârşitul crizei nu e departe.

Cifra care speria cel mai mult în perioada în care economia creştea spectaculos era deficitul balanţei de plăţi externe. Adică indicatorul care arăta situaţia, prezentă şi viitoare, a intrărilor şi ieşirilor de valută din ţară. Un deficit mare, la noi depăşise 14% din PIB, arată că românul consumă multe bunuri din import şi că, mai devreme sau mai târziu, aceste mărfuri vor trebui achitate, asta însemnând ieşiri masive de valută din ţară, deci posibila depreciere a leului. Chiar şi singur, deficitul mare de cont curent poate crea probleme mari; dacă este dublat şi de o criză economică globală, problema e cu atât mai mare. Mai adăugăm şi un deficit bugetar enorm (într-un an cu o creştere economică însemnată, când trebuie să ai deficit mic sau chiar excedent) şi tabloul economic este complet. Inevitabilul s-a produs: leul s-a depreciat de la 3,1 la 4,2 pentru un euro; totuşi, mai puţin decât estimau pesimiştii.

Ce s-a întâmplat anul acesta? Sectorul privat a reacţionat rapid şi cu maximă flexibilitate: a arătat că se poate adapta rapid pentru a supravieţui. A tăiat costuri, a redus salarii, a concediat şi, mai ales, a redus drastic importurile; reflexul de supravieţuire a funcţionat. De la 14%, am putea avea în acest an un deficit extern mai mic de şase procente. Adică, a dispărut pericolul datoriilor externe ale sectorului privat. Sigur, deficitul mare de anul trecut a fost creat tot de importurile sectorului privat, dar felul cum acesta s-a adaptat cu repeziciune trebuie remarcat. Sectorul privat a dovedit un grad de flexibilitate greu de bănuit; este, de fapt, testul de maturitate al economiei româneşti. Dovada acestei flexibilităţi este şi faptul că în ciuda scăderii economice puternice, nu au existat foarte multe falimente răsunătoare. În tot acest timp, statul a avut acelaşi comportament rigid, greoi, inflexibil. Legislaţia favorabilă salariaţilor, contractele colective de muncă, puterea sindicatelor şi, mai ales, anul electoral au determinat coaliţia aflată la guvernare să încerce prezervarea unui sector bugetar obez, ineficient, dar mai cu seamă costisitor. Din această cauză, principala îngrijorare nu o mai repezintă deficitul extern, ci cel al bugetului public. Dacă în perioada de creştere un deficit extern mare a ajutat sectorul privat să crească, deficitul fiind un fel de durere de creştere, ca la adolescenţi, acum domeniul bugetar este singurul care trebuie să-şi sugă burta. Obiectivul este mai greu de atins şi pentru că în perioada de creştere economică, atunci când statul trebuia să lase loc de creştere privaţilor, statul s-a luat la întrecere cu privaţii, cine angajează mai mulţi oameni şi pe salarii mai mari. Întrecerea a fost câştigată evident de stat cu preţul reducerii competitivităţii privaţilor, făcând extrem de dificilă încecarea de a reduce cheltuielile cu bugetarii în plină criză şi în an electoral. Luminiţa vine, cum spuneam, dinspre sectorul privat; rapiditatea şi flexiblitatea cu care s-a ajustat ar putea fi o dovadă că sfârşitul crizei nu e departe…

Ionuţ Popescu
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss