Politică

Scrisoare deschisă adresată D.Victor Ponta. Legea RMGC pune în joc însăși democrația din România.

ponta2Domnule Prim-Ministru Victor Ponta,

Prin intermediul acțiunilor Dvs. iresponsabile din ultima perioadă, nu numai că v-ați încălcat promisiunile electorale – lupta împotriva proiectului RMGC și a extragerii gazelor de șist prin fracturare hidraulică, dar ați reușit să declarați război cetățenilor României, mediului, patrimoniului cultural și statului de drept.

Am domiciliul în localitatea Cornu, județul Prahova, locuind foarte aproape de reședința Dvs. și a socrilor Dvs. de la Cornu. În calitate de cornean și de relativ vecin nu am ce să vă reproșez, nu cred că ne-am întâlnit vreodată. În calitate de cetățean al României însă, lista reproșurilor la adresa Dvs. și a politicii pe care o promovați este una destul de lungă. În primul rând mințiți, domnule Prim-Ministru. De la minciuna senină și nerușinată din timpul campaniei electorale din anul 2012 până la minciuna disperată ca urmare a reacției zecilor de mii de protestatari împotriva proiectului de lege (neconstituțional) pe care l-ați înaintat Parlamentului.

Disperarea cu care mințiți a atins cote îngrijorătoare, la presiunea străzii asistând la o dedublare a personalității Dvs. – citez din memorie: ”Ca premier susțin proiectul de lege; ca parlamentar voi vota împotriva lui.”- după care ați preferat să fiți actor principal în telenovela RMGC de ”salvare” a așa-zișilor mineri blocați în mina-muzeu ”Cătălina” la Roșia Montană. Vă stătea bine în salopeta RMGC, domnule Premier, având casca de protecție pe cap. Tocmai mi-a venit o idee: n-ați vrea să renunțați la postul de Prim-Ministru în schimbul celui de ”miner”, angajat cu forme legale al RMGC?

Să revenim la minciuni… ale Dvs., evident. Nici nu știu cu care să încep. Cu cea a locurilor de muncă? Cu cea a redevențelor și a profitului statului român? Cu cea a intereselor străine României de a nu se face acest proiect? Cu cea a hipsterilor? Cu cea a celor două lacuri de mt2cianuri existente la Roșia Montană? Cu cea a speculanților imobiliari precum Horia Roman Patapievici sau Mircea Mihăieș, în condițiile în care fiecare dintre aceștia deține un singur mp de teren la Roșia Montană? Cu cea a respectării normelor de mediu și a patrimoniului cultural? Cu cea a cianurilor din care putem bea? Cu cea a singurei posibilități existente în lume de exploatare a aurului și argintului prin cianurare? Cu cea a afirmării democrației doar prin discuții, dezbateri etc. în Parlament, Guvern ș.a.m.d. și nu prin intermediul protestelor pașnice din stradă, în condițiile în care Comisia Europeană a declarat anul 2013 ”Anul european al cetățenilor”, prin care se încurajează discuțiile la nivelul societății civile cu instituțiile statului? În orice caz, nu v-am văzut să discutați cu protestatarii… sau cine știe, poate mă înșel eu și nu mai reprezentați o instituție a statului, ci ați devenit peste noapte avocatul RMGC. Acest lucru îmi amintește de o altă minciună pe care ați lansat-o în spațiul public: daunele înfricoșător de mari pe care statul român le-ar datora RMGC în situația în care nu s-ar realiza proiectul companiei la Roșia Montană.

În al doilea rând vreau să vă reproșez lipsa de transparență de care dați dovadă în instrumentarea întregului proces de a conferi legalitate proiectului minier, așa cum au facut-o și guvernele anterioare, cu complicitatea RMGC (sau poate la cererea acestei companii, cine știe) și a unei părți importante a presei. De data aceasta, domnule Prim-Ministru, prin proiectul de lege pe care l-ați înaintat Parlamentului este pusă în joc tocmai existența democrației. Pentru că oamenii v-au acordat votul – așa cum am făcut-o și eu, dar nu pentru că îmi inspirați încredere, ci pentru a schimba raportul de forțe la nivel politic, neavând la acel moment o altă opțiune – și pentru că i-ați înșelat, ba, mai mult, vreți să îi și expropriați prin intermediul nu știu căror companii care pot pretinde că au un interes public la un moment dat. Dureros este faptul că ascundeți și… soluții, deși atât Dvs. (în calitate de premier și președinte PSD), cât și colegii din alianța USL, dublați de aceeași presă de care am vorbit anterior, le cunoașteți foarte bine. Cu privire la exploatarea aurului și argintului există un brevet de invenție, emis de OSIM cu Nr. 126480/2012 intitulat “Procedeu de obținere a aurului și argintului” , care v-a fost adus la cunoștință de către titular și despre care refuzați să spuneți ceva. Detalii aici: Solutia românească fără cianuri, despre care Victor Ponta nu scoate un cuvânt. Documentele prezentate de inventatori.

Și mai există ceva ce nu doriți să iasă la cunoștința publicului larg: soluțiile concrete de ieșire din criză a României, care îl au în prim-plan pe domnul profesor Florian Colceag și mă refer aici la MODELUL DE ȚARĂ și la PROGRAMUL DE RETEHNOLOGIZARE A ROMÂNIEI propuse de dânsul. Pentru reîmprospătarea memoriei Dvs. și a colegilor din politica ”mare”, va recomand să accesați următoarele link-uri: Interviu cu profesorul Florian Colceag: “Dacă o ţară nu-şi poate plăti datoriile, ea aparţine de drept Fondului Monetar Internaţional”, Cum să-ţi faci o nouă Constituţie, când statul te vrea prost, Reforma Constituţiei (autor Florian Colceag, postat de Miron Manega), SĂ NU ZICEŢI CĂ N-AŢI ŞTIUT! Într-un an de zile România se poate redresa, Despre Preşedinte şi Guvern ne-am lămurit. Dar dumneavoastră, domnilor din Opoziţie, de ce nu faceţi ASTA?. Din acest punct de vedere pot spune, domnule Prim-Ministru, că ați ucis democrația și încercați să îi ascundeți cadavrul beneficiind de tăcerea și complicitatea unei importante părți a presei, a trusturilor de presă, în special.

În al treilea rând, ați susținut miniștri penali, cum s-a dovedit a fi cazul domnului Fenechiu, anchetat la data la care a fost învestit în funcție și, ce este mai grav, ați susținut și grozăviile acestuia în privința spitalelor CFR, grozăvii care nu doar că au un iz de ilegalitate, dar se dovedesc a fi și falimentare. Pentru lămuriri accesați: De ce a refuzat Mona Pivniceru să semneze Ordonanţa de Urgenţă a lui Relu Fenechiu, “Trupa de asalt” a “groparilor” din spitalele CFR: Dan Purghel, Elena Roşca, Mihaela Balint şi Liana Dan, SEMNALE INTERNAŢIONALE ÎMPOTRIVA DESFIINŢĂRII SPITALELOR CFR. Federaţia Sindicală Mondială îi arată pisica lui Relu Fenechiu, Un ultim avertisment al Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR: “Transferul reţelei de la Transporturi la Sănătate este o măsură iresponsabilă, care trebuie stopată!”.

În al patrulea rând, nu vă pasă de România, nu vă pasă de oameni, nu vă pasă de Academia Română. Nu vă pasă de România atât prin faptul că înstrăinați pe o sumă derizorie bogățiile țării, cât și prin faptul că veți contribui la distrugerea patrimoniului cultural și totodată a mediului ambiant. Nu vă pasă de oameni pentru că veți pune în pericol dreptul de proprietate al tuturor românilor prin proiectul de lege înaintat Parlamentului, nu vă pasă de oameni pentru că se va distruge aproape întreaga zonă a Munților Apuseni, nu vă pasă de oameni pentru că se creează mai puține locuri de muncă decât acelea care vor fi eliminate prin demararea acestui proiect minier, nu vă pasă de oameni pentru că nu ați început –nici la o lună de zile de la declanșarea manifestațiilor- un dialog cu protestatarii pe tema revendicărilor acestora. Nu vă pasă de Academia Română pentru că refuzați să ascultați părerile avizate ale specialiștilor din diferite domenii: chimie,minerit, arhitectură, geologie, economie etc.

Se pare că nu prea vă mai pasă de ceva, în afara aprobării proiectului de lege cu pricina. Trist este faptul că nici colegii Dvs. de alianță și nici cei din partid nu încearcă să vă apostrofeze și să vă arate că ați greșit… enorm domnule Prim-Ministru și că drumul pe care ați ales să mergeți este unul totalmente eronat, care va conduce la sfârșitul carierei Dvs. politice cât de curând. Și nu numai a Dvs., ci și a domnului Crin Antonescu și a formațiunilor politice pe care le conduceți… ați pierdut simțul realității și singura voce demnă, curată și sinceră este aceea a străzii, acea buturugă mică ce poate răsturna carul (încărcat cu aur, dacă vă place metafora), nu pentru că și-ar dori acest lucru cu tot dinadinsul, ci deoarece carul a luat-o pe un drum cu totul greșit, neavând tăria să zdrobească această mică buturugă la impactul inevitabil cu ea…

Așa că, în spirit de solidaritate cu zecile de mii de protestatari, am început și eu să ies în stradă (în afara acțiunilor de informare a populației prin intermediul rețelelor de socializare) și să cer, așa cum o fac și acum, următoarele:

Respectarea legilor țării de către politicieni
Retragerea proiectului de lege din Parlament
Respingerea acordului de mediu
Demisia Dvs. și a următorilor: Dan Șova, Daniel Barbu, Rovana Plumb, Gheorghe Duțu
Înscrierea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO
Cu încredere, Flavian Grădeanu

P.S.: Sunt absolvent al Liceului Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza, promoția 1999. Nu îmi asum această scrisoare în numele absolvenților acestui liceu, nici a instituției în sine, ci mi-o asum în nume propriu, în spiritul cantemirist, caracterizat prin: iubire față de Neam și Țară, devotament, onoare, curaj, respect,sacrificiu personal, entuziasm, demnitate, așa încât mă simt îndreptățit să afirm: ”Spiritul cantemirist nu a murit. Servim Patria. Salvăm Roșia Montană!” (suntem mai mulți absolvenți ai LMDC care am participat la proteste și care susținem și online cauza salvării Roșiei Montane, animați de acest spirit cantemirist).

Autor: Flavian Grădeanu
Sursa: A Treia Forță România