C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scheletul Bechtel din dulapul lui Orban

1,5 miliarde euro a plătit statul român concernului american Bechtel pentru numai 52 de km de autostradă, plus 64 parțial realizați. Paguba certă a fost de 526 milioane euro, conform unui raport al Ministerului Finanțelor din decembrie 2016. În dulapul bine ascuns al lui Ludovic Orban există un schelet legat de Bechtel. Pe care îl scot acum la vedere. Că tot urmează Halloween-ul. O mică piedică în calea uitării.



Autostrada Transilvania realizată de concernul american Bechtel ar fi trebuit să însemne nu mai puțin de 415 km. Termenul de finalizare prevăzut într-un contract, care a fost dat dispărut în 2016, era anul 2013. Fix anul în care a fost reziliat acest contract. După care, în mod savant, s-a pus capacul pe înreaga tărășenie. Iar uriașa pagubă am suportat-o noi, românii. Dar în anul de grație 2008 s-a întâmpla ceva. Ceva legat de Ludovic Orban.

Actualul premier desemnat era în 2008 ministru al Transporturilor. În această calitate a vrut să afle, după cum era și firesc, ce se întâmplă cu cel mai important contract de infrastructură semnat de Guvernul României. Și astfel, printr-un ordin pe care l-a semnat, a dat dispoziție Direcției Generale de Monitorizare și Control din cadrul Ministerului să efectueze un studiu asupra stadiului lucrărilor de construcție pe tronsolul 2B-Câmpia Turzii în raport cu sumele achitate de CNADR către Bechtel. Acest studiu a fost realizat în perioada 21 februarie -18 aprilie și a fost parafat în data de 9 mai. Și, atenție, controlul nu s-a efectuat decât pe un tronson de 54 de km. Ce a sesizat Corpul de Control?

Dezvăluirile făcute, documentate și prezentate de Corpul de Control erau de natură să genereze un uriaș scandal. La data raportării, lucrările erau efectuate fizic doar în proporție de 25,7% față de angajamentele asumate de Bechtel. CNADR, prin adresa numărul DP1/155/04.03.2008-DGAP nr.69/04.03.2008 a prezentat fișa acestei secțiuni și a rezultat că până la 31.12.2008 era exclus să mai poată fi finalizați, așa cum scria în contract, cei 45 de km de autostradă. Corpul de control a menționat că, pentru a se încadra totuși în graficul lucrărilor, Bechtel ar fi trebuit să intensifice săpăturile, acestea urmând să crească brusc cu 40% față de media anterioară, iar cantitățile de structuri trebuiau să fie mai mari cu 170%. Și acum, atenție mărită. Același Corp de Control constată că Ministerul Transporturilor, prin CNADR, a semnat un acord de modificare a contractului, prin care au fost plătite către Bechtel 70 de milioane de euro, în loc de 30 de milioane de euro și că a și fost achitată o sumă de 51 de milioane de euro, mai mare decât era prevăzut în contract. Scandalos! Exploziv! Extrem de important pentru ministrul de atunci al Transporturilor Adică pentru Ludovic Orban.

Ce s-a întâmplat cu acest raport? Care au fost consecințele acestor constatări extrem de alarmante, efectuate de cea mai importantă structură de control din subordinea ministrului? Absolut nimic. Revelațiile controlului au fost pur și simplu îngropate. Într-un sertar.

Și acum, când am aflat de acest document, este firesc să-mi pun înterbarea  de ce Ludovic Orban a ținut îngropat acest secret? Ce l-a determinat ca în 2008, în calitate de ministru al Transporturilor să îngroape un imens scandal? Și să nu dea curs unui litigiu, care cu certitudine ar fi putut să conducă la despăgubirea statului român? Și, de asemenea, la obligarea părții americane să-și respecte contractul? Presupun că, dacă Ludovic Orban ar fi acționat în mod responsabil în calitate de ministru al Transporturilor, am fi avut astăzi în stare de funcționare această Autostradă Transilvania, atât de necesară statului român. 415 km. Ce a fost la mijoc? Neglijență criminală? Incompetență crasă? Un șantaj? O operațiune prin care un demnitar al statului român a fost cumpărat de partea americană? E greu de răspuns. Dar în loc de 415 km, ne-am ales cu un tronson de numai 52 de km, Câmpia Turzii-Gilău și cu alți 64 de km nefinalizați, Suplacu de Barcău-Borș. Și cu o pagubă oficială de 526 de miloane de euro. După care, sub un alt ministru, în 2014, ce să vezi? Aflăm printr-un comunicat cât se poate de oficial că faimosul contract Bechtel a dispărut. Curat murdar!

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Related Posts

One Response “Scheletul Bechtel din dulapul lui Orban”

  1. ...roman incorect politic... says:

    …asa… si? tu, srs-ule, la acea vreme, in cine dadeai cu paru’? in pnl? in orban? in cei ai lui basescu? sau ne crezi pe toti oligofreni si handicapati? ori erai prea preocupat de propria parvenire si imbogatire? deontologia asta ai capatat-o dupa puscarie? dupa ce ai fost ”parlamentar”? ori cind? ca nu prea pricepem toti aciditatea si incisivitatea ta de azi…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss