Politică

SCANDALUL CODULUI SILVIC. Iohannis, mințit: Tratatul UE permite interzicerea exporturilor

poza-fabrica-1000x600Articolul 35 din Tratatul privind funcționarea UE stabilește regula potrivit căreia „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la export, precum și orice măsuri cu efect echivalent”, dar sunt prevăzute și excepții. În cererea de reexaminare a Codului Silvic, președintele României a afirmat că „introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii și avantaje pentru alții, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligațiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene”. Argumentele președintelui s-au bazat pe o informare a Consiliului Concurenței.

În articolul 36 din acest tratat se arată că: „dispozițiile (…) articolului 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la (…)export (…) justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor sau animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri cu valoare de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale. (…) Interdicțiile sau restricțiile   respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre”.

Aceste prevederi pot fi invocate în emiterea unei ordonanțe de urgență pentru interzicerea temporară a exporturilor de lemn brut. Guvernul Ponta poate invoca, de exemplu, motive de sănătate publică, întrucât dorește evitarea schimbărilor de mediu și catastrofelor naturale subsecvente apărute ca o consecință a despăduririlor. În plus, pot fi invocate motive de protecție a sănătății umane, pentru evitarea efectelor negative ale schimbărilor de mediu subsecvente despăduririlor asupra sănătății oamenilor.

De asemenea, Executivul are posibilitatea să susțină că dorește protejarea proprietății industriale și comerciale, exploatarea rațională a pădurilor fiind o resursă naturală necesară dezvoltării și, pe această cale, a protejării activelor din industrie și comerț.

În sfârșit, protecția plantelor poate fi invocată la interzicerea exporturilor de lemn brut, întrucât prin descurajarea consumului de lemn s-ar încuraja conservarea fondului forestier.

Consiliul Concurenței, în opinia transmisă Administrației Prezidențiale, susține că „menținerea unei limitări la achiziția/ procesarea de masă lemnoasă (…) ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului de funcționare a UE în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor”.

Sursa: Evz.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Toata lumea vorbeste – spre disperarea si lipsa de speranta a mea doar despre interzicerea exporturilor de lemn. Nimeni nu vorbeste – atat cei in cauza cat si cititorii – despre interzicerea TAIERII lemnului. Ce masura lui peshte crede cineva ca este intarzierea cu 3 luni a exporturilor ? Daca in continuare taierea este permisa, cheresteaua in trei luni abia se zvanta si are pret mai bun in plus de faptul ca se poate transporta si mai multa in acelasi mijloc de transport [vagon, TIR, vapor]. Ce s-a rezolvat cu aceasta masura ? Li s-a luat mintea fraierilor ca se rezolva ceva.