C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scandal global privind jocul murdar al bancherilor


Banca Angliei şi Rezerva Federală din New York sunt bănuite de faptul că au permis băncilor comerciale să raporteze date false privind dobânzile interbancare, atât înainte de criza din 2008, cât şi după.

Congresul american şi Parlamentul britanic au demarat investigaţii privind activitatea agenţiilor de reglementare bancară, în condiţiile scandalului privind manipularea de către mai multe bănci mari a ratelor dobânzilor. Această manipulare s-ar fi petrecut timp de mai mulţi ani, atât înainte de criza financiară din 2008 cât şi după. Agenţiile de reglementare sunt bănuite de faptul că au cunoscut faptul că băncile raportau rate mai mici pentru a-şi spori profiturile şi pentru a părea mai solide din punct de vedere financiar, dar nu au luat măsurile ce ar fi putut preveni aceste activităţi ilegale.

Luni, Congresul american a luat poziţie în acest scandal, cerând informaţii despre rolul Rezervei Federale din New York. Comisia de Servicii Financiare a Camerei Reprezentanţilor a trimis o scrisoare Băncii Rezervei Federale din New York cerând transcrierile a peste 10 convorbiri telefonice purtate între 2007 şi 2008 între oficialii băncii centrale şi executivi ai băncii Barclays, cea de la care a pornit scandalul.

„Unele informaţii apărute în presă indică faptul că, deşi Barclays a creat îngrijorări de mai multe ori autorităţilor americane şi britanice privind discrepanţele privind fixarea ratei Libor, băncii nu i s-a cerut să oprească acele practici”, a arătat, în scrisoare, Randy Neugebauer, membru republican al Camerei Reprezentanţilor şi şeful Comisiei de Servicii Financiare, potrivit „New York Times”. „Rolul guvernului e de a se asigura că pieţele noastre de capital sunt conduse cu cele mai înalte standarde de onestitate, integritate şi transparenţă”, a declarat Neugebauer. „Scandalul privind manipularea ratei dobânzii arată clar că aceste principii au fost încălcate de Barclays şi, din câte înţelegem, şi de alte bănci”, a spus el.

Peste 10 bănci mari, investigate

Autorităţile din SUA, Europa şi Japonia cercetează mai mult de zece bănci mari suspectate de manipularea dobânzii interbancare Libor. Printre acestea sunt UBS, JPMorgan, şi Citigroup. Grupul britanic Barclays este singurul care a recunoscut că a încălcat regulile şi a acceptat să plătească o amendă de circa 360 de milioane de euro autorităţilor britanice. În apărarea sa, Barclays declară că agenţiile de reglementare au aprobat acţiunile sale.

Săptămâna trecută, banca a dat publicităţii informaţii privind zeci de conversaţii cu oficiali ai Băncii Angliei, ai Rezervei Federale din New York şi ai altor agenţii guvernamentale care ar arăta, potrivit oficialilor băncii, că aceştia erau complici la subestimarea ratelor dobânzilor. Fostul şef al Barclays Bob Diamond va renunţa la încasarea unor bonusuri de până la 20 de milioane de lire sterline, după demisia de săptămâna trecută. Diamond va primi totuşi un pachet financiar de 2 milioane de lire sterline.

Indicele Libor este calculat de Asociaţia Bancherilor Britanici pe baza estimărilor zilnice a 18 bănci privind costurile împrumuturilor interbancare pe diverse perioade de timp, în diferite monede. Deoarece cifrele înaintate de bănci nu sunt bazate pe tranzacţii reale, indicele poate fi manipulat de traderi. Ratele Libor sunt folosite pentru stabilirea dobânzilor în contracte de mii de miliarde de dolari. Preţurile unor produse financiare, inclusiv ale unor cărţi de credit, ipoteci şi împrumuturi acordate diferitelor categorii sociale sunt legate de  Libor şi de alte dobânzi de referinţă asemănătoare.

Băncile acuzate se confruntă acum şi cu o serie de procese civile din partea autorităţilor locale, investitorilor şi altor firme financiare care pretind că au pierdut bani din cauza raportării greşite a datelor. Aceste procese ar putea costa, în final, industria bancară zeci de milioane de dolari, potrivit analiştilor.

Roubini: „Bancherii ar trebui spânzuraţi”

„Bancherii ar trebui spânzuraţi în plină stradă”, crede economistul american Nouriel Roubini, cel care a prezis criza economică din 2008. În opinia lui, condiţiile economice negative vor da naştere anul viitor unei „furtuni perfecte”, care va zgudui economia lumii pentru a doua oară în ultimii cinci ani. „Nimeni nu a intrat în puşcărie de la începutul crizei financiare. Băncile care încalcă legea scapă doar cu o amendă. Dacă o parte dintre bancheri ar fi băgaţi în închisoare, poate acest lucru îi va descuraja pe ceilalţi. Sau dacă i-am spânzura în plină stradă. Bancherii sunt lacomi. Ei au fost lacomi şi în ultimii o sută de ani. Trebuie să te asiguri că aceste riscuri sunt reduse”, a declarat Roubini.

Deutsche Bank a suspendat doi angajaţi, după ce grupul german a folosit auditori externi pentru a examina dacă personalul băncii a fost implicat în manipularea dobânzilor interbancare, potrivit publicaţiei „Der Spiegel”. Un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a refuzat să comenteze, trimiţând la raportul trimestrial al băncii, în care se preciza că Deutsche Bank a primit citaţii şi cereri pentru informaţii din partea autorităţilor din SUA şi Europa în legătură cu stabilirea dobânzilor interbancare.

Bruxelles-ul ia măsuri

Autorităţile europene intenţionează să intervină în scandalul privind rata Libor, existând propuneri legislative împotriva manipulării pieţei în întreaga UE, precum şi schimbări fundamentale pentru stabilirea Libor. Michel Barnier, comisarul european pentru Servicii financiare, a spus că falsificarea unor astfel de indicatori reprezintă o „trădare” cu „consecinţe sistematice”. El va propune sancţiuni pentru încercarea de manipulare a ratelor Libor şi Euribor.

Manipulare

Cifrele înaintate de bănci pentru calcularea dobânzilor de referinţă, precum Libor, nu sunt bazate pe tranzacţii reale şi pot fi manipulate de traderi. Ele sunt folosite pentru stabilirea dobânzilor în contracte de mii de miliarde de dolari.

“Nimeni nu a intrat la puşcărie de la începutul crizei financiare. Băncile care încalcă legea scapă doar cu o amendă. Dacă o parte dintre bancheri ar fi băgaţi la închisoare, poate acest lucru îi va descuraja pe ceilalţi.”
Nouriel Roubini economist american

Viceguvernatorul Băncii Angliei, audiat

O comisie a Parlamentului britanic a audiat un oficial de rang înalt al Băncii Angliei pentru a afla ce ştia în legătură cu neregulile de la
Barclays. Politicienii britanici l-au criticat pe Paul Tucker, viceguvernatorul Băncii Angliei, pentru că  nu a avut un rol mai activ în ceea ce priveşte Libor. Ieri, fostul preşedinte al Barclays, Marcus Agius, a fost audiat de aceeaşi comisie.

În noiembrie 2007, Paul Tucker a condus o şedinţă în care unii oficiali s-au arătat îngrijoraţi de faptul că băncile raportau dobânzi prea mici  pentru a tempera îngrijorările privind starea lor financiară. Era primul stadiu al tulburărilor financiare care au culminat prin criza din 2008, iar băncile nu doreau să raporteze rate mari, care indicau baze financiare mai fragile. Scandalul a dus deja la demisia preşedintelui băncii, Marcus Agius, a directorului executiv,  Bob Diamond, şi a unui alt oficial de rang înalt, Jerry del Missier.

Autor: Ana-Maria Vieru

sursA: adevarul.ro

Related Posts

One Response “Scandal global privind jocul murdar al bancherilor”

  1. Panama says:

    În legătură cu aşa-zisul război al drogurilor, există unele email-uri ce ne-au parvenit şi în care agenţi ATF (Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives – Biroul pentru alcool, tutun, arme şi explozibil – o unitate specială din cadrul Departamentului de Justiţie american) se felicitau unii pe alţii pentru faptul că au dat vina pentru violenţele de la graniţă pe armele ce au fost cumpărate de la comercianţii din SUA, în ciuda faptului că unii agenţi federali au distribuit pe ascuns arme într-un mod direct gangsterilor mexicani ai drogurilor prin intermediul programului Fast and Furious (Rapid şi Furios). Scopul programului respectiv este indiscutabil acela de a discredita actualul Second Amendment (ce de-al Doilea Amendament) al Constituţiei SUA (ce se referă la drepturile cetăţenilor de a deţine arme de foc) şi de a face presiuni pentru instituirea unor noi reglementări în ceea ce priveşte deţinerea armelor de foc.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss