C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sănătatea, în țara care a schimbat ministrul de 20 de ori, în 22 de ani

Sistemul de sănătate din România a fost aproape permanent în centrul unor scandaluri care țin de viață și moarte, de bani și interese, de neglijență sau incompetență. Câte spitale sunt în România? Câte paturi de spital? Câte internări? Câți medici? Și, mai ales, câți bani se duc în sistemul de sănătate românesc?

Statisticile arată că România are cele mai mici cheltuieli cu sistemul de sănătate din UE. E vorba de doar 3,5 la sută din PIB. Mai puţin de jumătate din cât alocă Marea Britanie şi o treime din bugetul sănătăţii din Germania. E, de altfel, o subfinanţare cronică, de care oamenii din sistem se plâng permanent și pe care pacienții o resimt din plin. Dacă la toate acestea se adaugă şi emigrarea personalului medical, care crește de la an la an, avem un tablou aproape complet, în culori sumbre. În aceste condiții, e aproape o minune când se salvează o viață sau când în spitalele românești are loc o premieră medicală. În ultimii 22 de ani, România a schimbat 20 de miniștri ai Sănătății, domeniul fiind într-o permanentă reformă. Doar 3,5% din PIB pentru sănătate și 232 de euro cheltuieli pentru sănătate/ cap de locuitor, în timp ce în unele state ale UE, suma ajunge la mii de euro. Din 67 de spitale închise, 21 s-au transformat în azile de bătrâni, 17 au fost redeschise, iar restul sunt în paragină. În plus, România e fruntașă la TBC, HIV-SIDA și mortalitatea infantilă.

Odiseea spitalelor: ba închise, ba deschise

Anul trecut, în România au fost închise 67 de spitale. A fost o măsură controversată. Guvernul de la acea vreme, condus de Emil Boc, a susținut că închiderea este necesară pentru că, în România, internarea în spitale devenise sport național, iar sistemul ar trebui să se orienteze către dezvoltarea serviciilor de urgență și ambulatorii. Pe de altă parte, victime ale acestei măsuri au căzut spitale moderne, care de-abia își cumpăraseră aparatură nouă – cum e cazul celui de la Buftea – dar și unele unde pacienții nu aveau în apropiere o altă unitate medicală la care să apeleze (vezi spitalul din Victoria, rămas în istorie ca spitalul din România unde a avut loc prima naștere în apă). Așa se face că, la un an de la închidere, potrivit datelor Ministerului Sănătății, bilanțul este următorul: din 67 de spitale închise, 21 s-au transformat în azile de bătrâni, 17 au fost redeschise (zece, ca spitale, iar șapte, ca centre regionale), iar restul sunt în paragină. Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Buftea, care dispune şi de un ambulatoriu integrat în mai multe specialităţi, a fost primul care a solicitat redeschiderea ca spital. După mai bine de un an și jumătate, spitalul a început din nou să funcționeze, moment marcat chiar de prezența premierului Victor Ponta și a fostului ministru al Sănătății, Vasile Cepoi. Sunt aici 60 de paturi. Clădirea a fost renovată și este complet dotată. E drept, nu mai are secție de chirurgie, dar le-a păstrat pe cele de ginecologie, neonatologie, dar și cabinetele de cardiologie și neurologie, iar pentru ultimele trei luni ale anului, spitalul a primit o finanțare de 700 de mii de lei de la Casa de Asigurări. Florentina Rudeanu, managerul Spitalului Buftea, spune că nu a fost deloc ușor să mențină personalul în timpul cât spitalul a fost închis. Luni de zile s-au asigurat urgențele la camera de gardă, voluntar. O parte dintre localnici, deși le-a fost mai greu, a ales în această perioadă să se ducă, însă, la București, pentru analize sau anumite intervenții. Marin Petcu, localnic, îmi spune că el a trebuit să-și facă analizele, dar a tot amânat pentru că nu a avut nici timp, nici bani să meargă la București. “Acum, că ne-au redeschis spitalul, poate o să ajung și eu la analize. Și poate ar trebui să mă grăbesc, să nu-l închidă din nou!” Copiii lui s-au născut la spitalul din oraș și de fiecare dată când au avut o problemă, i-a urcat în mașină și în cinci minute erau la poarta spitalului. “Ne cunoștea și doamna doctor, ne primea imediat. Păi, la București, dacă ajungi, nu te bagă nimeni în seamă. Stai cu orele pe la ușile lor! Chiar dacă ai bani în buzunar, nu știi cui să-i dai”.

Acum, la Buftea, situația a reintrat aproape în normal. La nici 24 de ore de când Spitalul de Obstetrică și Ginecologie a fost redeschis, s-a născut primul bebeluș. Un băiețel de 3,500 kilograme. La fel, spitalul de la Petrila, dotat și el cu aparatură modernă, cu un cabinet stomatologic și o secție de radiologie cu aparate de ultimă oră, a fost redeschis recent. La Bumbești Jiu, în Gorj, spitalul orăşenesc – redeschis și el – va avea cinci specialităţi: chirurgie, neurologie, ginecologie, medicală şi pediatrie. De asemenea, vor mai fi disponibile un compartiment de radiologie, un laborator medical, precum şi o farmacie. Spitalul din Cervenia, Teleorman, a fost și el închis în primăvara anului trecut. De fapt, la două zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern care a închis cele 67 de spitale, la poartă era deja noua firmă: Cămin pentru persoane vârstnice. Reforma a găsit micul spital de la țară cu 85 de paturi, împărţite în patru secţii: interne, geriatrie, pediatrie şi recuperare medicală. Și ele dotate cu aparatură nouă. Numai că aici, angajații nu s-au împotrivit schimbării, așa că au transformat spitalul în cămin pentru bătrâni.

Spitale blocate de datorii, în care pacienții aduc medicamente de acasă

E greu de spus dacă locurile din spitalele românești sunt suficiente sau nu. Înainte de închiderea celor 67, în România erau 428 de spitale de stat și 25, private. În Uniunea Europeană, țara noastră se află, potrivit Eurostat, pe locul 7, ca număr de spitale. Ocupă, însă, o poziție codașă în ce privește sumele cheltuite pentru sănătate pe cap de locuitor. Anul trecut era vorba de 232 de dolari, foarte puțin, având în vedere că state din UE ajung și la mii de euro. Însă, în timp ce unele spitale se redeschid, multe altele se zbat într-o criză acută: de personal, de bani, de sânge, de medicamente și materiale sanitare. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, de exemplu, are conturile blocate de la începutul lunii, după ce o familie a dat în judecată un medic pentru malpraxis, iar instanţa a decis ca acesta, în solidar cu angajatorul, să plătescă 500.000 de euro despăgubiri morale.

Iar spitalele care au datorii mari nu sunt deloc puține. Adeseori, rămân fără lucrurile de bază, cum ar fi antibiotice sau feşe. Anca G. a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă, în urma unui accident de circulație. I s-a pus piciorul în ghips, dar și-a cumpărat singură tot ce a avut nevoie: pansamentul, faşa elastică. A apelat la acest lucru, pentru că medicii i-au spus că materialele din spital sunt ieftine și proaste, că bandajul i s-ar fi lipit de rană şi s-ar fi vindecat mult mai greu. Anca și-a permis cheltuiala, însă, nu e valabil pentru toată lumea.

De fapt, în România este binecunoscut obiceiul de a cere pacienților să-și cumpere singuri unele medicamente sau chiar feșe și seringi, la fel ca și obiceiul de a da sau a cere bani pentru anumite intervenții sau chiar pentru lucruri simple, cum ar fi schimbarea lenjeriei de pat.

Intenția de a introduce coplata nu este privită ca o modalitate de a îmbunătăți situația din sănătate. Colegiul medicilor susține că măsura este și inoportună, și ineficientă, și că primul efect va fi acela de a scumpi serviciile medicale. Fiecare pacient ar urma să plătească pentru fiecare serviciu, între 4 și 90 de lei. Autoritățile care au susținut introducerea coplatei spun că aceasta va scădea numărul celor care dau șpagă medicilor. În prezent, însă, conform unui studiu despre satisfacția pacienților față de unitățile sanitare din București, aproape 80% dintre bucureștenii care au dat șpagă la spital spun că banii ar fi fost pentru asistente, iar 20% dintre ei afirmă ca “atențiile” ar fi ajuns la medici. Procentele medicilor care ar fi condiționat actul medical sunt, însă, relativ scăzute: 2% dintre medici au conditionat direct actul medical, iar 5%, indirect.

Totodată, 10% dintre bucureșteni spun că și-au cumpărat singuri medicamente pe durata spitalizării, iar 12% au fost nevoiți să vină cu materiale sanitare.

Mulți români nu aduc la spital doar bani sau medicamente, ci și sânge. De ani buni, în spitale e o criză acută de sânge. Numărul donatorilor a scăzut aproape la jumătate față de anii ’90, iar dacă în Uniunea Europeană peste 5% din populaţie donează sânge, în România, proporţia este de 1,5%. În cazul unei intervenții chirurgicale, unde este nevoie de sânge pentru transfuzii, rudele bolnavului trebuie să aducă la Centrul de transfuzii persoane care să doneze.

Minunile din spitalele românești

Starea sănătății din România este relevată și de statistici care ne situează pe locuri fruntașe în Uniunea Europeană în ce privește anumite boli. Suntem pe locul întâi după numărul de bolnavi de TBC, pe locul întâi în ce privește mortalitatea din cauza bolilor de ficat (ciroze), pe o poziție fruntașă la HIV-SIDA și tot pe locul întâi la mortalitatea infantilă. In total, ar fi vorba de circa 3.000 de copii care mor în fiecare an. Situația ia în calcul, însă, doar nou-născuții cu vârsta de pînă la un an care mor în spitale sau maternități. La aceștia se adaugă cei care mor la domiciliu și care sunt mult mai numeroși. Chiar și așa, cifra oficială e aproape dublă față de media Uniunii Europene. Toate acestea arată nu doar lipsa dotărilor, a medicilor buni sau a banilor, ci și lipsa de educație sanitară. Campaniile de informare sunt ineficiente și se adresează unui public restrâns.

Cu toate acestea, în spitalele din România se întâmplă și minuni. Se nasc copii sănătoși, se salvează vieți sau se realizează operații în premieră. Un bebeluș a fost operat, la începutul anului, încă de când se afla în burta mamei (e drept, intervenția a avut loc într-un spital privat). Un bolnav de hemofilie a fost operat în premieră pe cord, fiind al 28-lea pacient din lume care, în ciuda problemelor de coagulare a sângelui, a fost operat. Tot la începutul anului, un transplant hepatic dublu a fost realizat la Spitalul Fundeni. Lista cu performanțele din spitalele românești poate continua, în ciuda problemelor din sănătate, care acoperă și ele o listă la fel de lungă.

Explicațiile sunt mai multe: lipsa unei legislații (se tot lucrează la noua lege a sănătății, în care multă lume și-a pus speranțele), finanțarea scăzută (3,5 la sută din PIB), salariile mici ale medicilor (unul dintre motivele pentru care, din 2007, aproape 5.000 de medici, respectiv unul din zece, au plecat din România, către Europa Occidentală, unde pot câştiga de zece ori mai mult) și, nu în ultimul rând, corupția din sistem. Am mai putea adăuga, însă, pe listă, faptul că în ultimii 22 de ani, România a avut 20 de miniştri ai Sănătăţii, fiecare cu strategia lui.

Interimat la Sănătate

Ultimul ministru al Sănătății, Vasile Cepoi, și-a dat recent demisia, ca urmare a unor acuzații de deturnare de fonduri și de incompatibilitate, acuzații venite din partea Autorității Naționale de Integritate. În prezent, conducerea ministerului de resort este asigurată, interimar, de medicul Raed Arafat, cel care a înființat, în 1990, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), care a schimbat definitiv fața medicinei de urgență din România. De altfel, domeniul medicinei de urgență este considerat a fi unul dintre cele care funcționează cel mai bine.

Alice Nicolae

sursa: ziuanews.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss