C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Să trăim frumos, demn și fără belciug în nas!

Notre Dame si ce ne definește. Observ de cinci zile reactiile oamenilor la Lunea Neagra a Parisului. Unii deplâng patrimoniul cultural, altii il bagatelizeaza, unii se indignează pt. donațiile altora, altii le admira, unii se înfurie pt donatiile alor nostri, altii (se) ii promoveaza, unii compară reactiile de ajutorare financiara prompte cu apatia la adresa foametei din Africa, la genocidul sirian, la incendiul de la Al- Aqsa sau la degradarea Casinoului din Constanța. Unii acuza imigratia, musulmanii care ard biserici ( desi se stie ca in Franta catolicismul este sub asaltul secularismului militant si agresiv, dar ce mai contează…? Detalii!)



Fiecare vede prin prisma propriei imagini despre lume, a temerilor proprii, a emoțiilor in genere. E firesc. Fiecare intelege cât îi permite nivelul de educație, de experiente, natura acestora, deci unghiul din care e nevoit să vadă ce privește.

Eu sunt nevoită să privesc prin ochiul celui care a facut cinci ani de comunicare si relatii publice si s-a îngrozit de ce anume inseamna asta, mai ales in politic. Despre cât suntem de ușor de manipulat, cum se creaza si se folosesc “evenimentele”, valurile de emoție indusă, si despre cum se foloseste presa pt asta pentru interesele cui își permite. Acum si social media. Indiferent de costuri. Cum câștiga un lider inflamand artificial cu teama, indignare si furie propriii votanti, de ex. (cazul maghiarimii la ora actuală) .

Pe de altă parte, ca psiholog, inteleg oamenii si anxietatea extrema intr-o lume tot mai complexa si mai bine ascunsă sub văluri de imagine meticulos construită, o lume impredictibila in care viata proprie, supraviețuirea si bunastarea depind tot mai putin de ei insisi. O lume de însingurati suprasolicitati si confuzi (in cazul fericit, cand nu au ajuns inca in groapa cu certitudini). O lume de “ai nimănuia” … Normal ca vor sa aparțină! Oricui, chiar si unui grup vag conturat , dar sa existe ceva comun! ( reteta clasica si cea mai facila: acel ceva sa fie definit prin împotrivirea la ceva, te scapa de efortul de creare a unui miez comun, de a convinge pe cineva rational; e suficientă o țintă pt turma sprea a descărca frustrari si temeri)

Din tangența cu Ortodoxia inteleg ca omul cu adevărat nu e doar carne, instinct si gand.
Si din tot zgomotul asta mediatic asurzitor ca de fier contorsionat mi se ridică usor un gand, ca un norisor care inca nu a prins trup. Un gând vag, adică.

La cel mai elementar nivel, omul nu se mai identifica cu umanitatea din el. Parca in imaginarul propriu, definirea sinelui începe cu “sunt iubitor de x”, ” deținător de y”, “fan al z”, ” angajat la w”. Tot ce tine de alti oameni sunt elemente periferice ale imaginii de sine, si de obicei au mai mare forță aspectele care neagă, delimitează sau se justifică defensiv. S-au inversat valorile, adică. Omul rupt din comunitate, din familiile lărgite sau nucleare sau chiar din mijlocul poporului sau, din structurile sociale predictibile, nu mai are ancora si tihna de a se cizela in chip real. Educația nu mai educa spre cultură și spre personalitate ampla, sănătoasă, ci spre performanta, spre utilitarism si spre un si mai util set de ochelari de cal/ viziune de tunel.

De cand exista advertising agresiv si comunicare politică pt mase, omul pare ca a gasit un puzzle străin si artificial din care să-și compună masca pe care o denumește identitatea sa. Si sa o schimbe periodic, cand are nevoie de un suflu nou. Acum niste ani identitatea se compunea din calitatea relatiilor profunde, a iubirilor, a prieteniilor, din amintirea unor clipe de prezenta completa. Se mai compunea din nivelul de cultură, din numarul si calitatea cartilor citite SI INTELESE/ INTEGRATE (sau chiar scrise), din felul de a vorbi, de a se exprima, din talente si abilități, din puterea lăuntrică (sau absența ei ), din marimea ( sau micimea) de suflet in raportarea la ceilalți, la creație, la viata, la munca. Era o împletitură între cine ma strădui să fiu si ce zic altii ca sunt. Si era un puzzle muncit lăuntric, trecut prin durerile facerii. Nu era luat de la piața si afisat cu ostentație. Ce aveai, ce nume purtai era oarecum periferic, exceptând regalitatea, sa zicem.

Azi marketingul vinde identitate (si/sau apartenență) via orice produs. Iar omul se străduie să se convingă pe sine (si adeseori ii reuseste!) că daca poarta/ deține cutare obiect, își face vacanta in cutare loc sau e in jobul potrivit atunci el ESTE in chipul proiectat de respectivele branduri. Cand astea pălesc și se scorojesc pe la margini, începe identificarea agresivă cu diverse curente de gândire, partide, cu simboluri, trupe, subculturi, cu religii sau națiuni. Esenta e ca tensiunea lăuntrică cere mereu o stare de alertă, de defensivă, de paranoia. Un om identificat sănătos (!) cu națiunea, religia si ideologia sa e împăcat si demn. Nu cauta mereu sa macine piper sub nasul “celorlalti”, nu creaza incontinuu in afara fiintei proprii echivalentul tensiunii lăuntrice. Iar aceea exista pt ca spiritul e conștient de fals si intolerant fata de acesta , conștient de golul real si panicat de instabilitate si lipsa de ancore. Deținuții nazismului si ai comunismului, cei dusi dincolo de orice nivel de anduranta psihica imaginabila, relatau ca singurele lucruri care i-au ținut în viață și departe de dezintegrarea psihica a fost identitatea clar conturată, valorile limpezi si legăturile profunde. A stii cine esti, fara umbra de indoiala, fara sovaire, pentru eternitate, sa stii pt ce/cine trăiești si pt ce/cine esti dispus sa mori. Apple, Porsche si 5mil. de vizionari pe Youtube /amici de Fb/Tinder nu cred ca dau asta. Nici 500 de pct ISDN. Nici 5 mil.intr-o banca in Elvetia.

Tot, tot, tot e despre imagine azi. La prostuti si panicati. Si despre bani, pt cei mai deștepți si nemernici.
La Notre Dame unii donează milioane pt ca au facilitati fiscale inimaginabile, pe aceleași parghii care țin francezul de rand in foame. Altii, bani mărunți si inutili fie pt imagine ( sa vada altii/votantii cum sunt) fie pt identificare ( sa vad eu cum sunt, ce element magnific si admirat de altii ma compune) .

Donarea pt Africa presupune chiar sa scoti bani din buzunar ca si corporatie. Si nici nu are asa impact emoțional ca un simbol in flăcări – proasta afacere! Se poate spune că acele corporații au luat din buzunarul francezului de rand (via banii publici) pentru a stinge focul de paie din miezul identității pustii a aceluiasi francez; cu mari beneficii pe termen lung si ft mari șanse de ocupare a locului vacant, devenit oricum tot mai putin frecventabil datorita …ieșirii din garantie/moda a creștinismului. Francezul mediu nu iubeste si nu se identifică de la egal la egal cu africanul scheletic, deci ar fi irelevant din pdv al imaginii brandului. Pt Siria e si mai complicat ( haloul negativ al imigrației, islamului, etc), pt monumentele noastre e inutil oricum, ba chiar periculos, la cât ne uram deja Tara si ce litera stacojie a devenit nationalismul ( si cum i s-a schimbat complet sensul in cel mai pur stil comunist )

Omul nu e afectat de durerea altui OM pt ca nu se identifică cu celălalt. Se ferește de priveliștea durerilor celuilalt pt ca nu vrea sa resimtă (prin neuronii oglinda) aceeasi durere. Suntem împietriti de prea multe orori văzute și auzite la tv, în filme, în jocuri video, în desene, în toate. Ajungem la sila de cerșetoria ranceda si nemernic – falsa care impietrește delicatețea de petala a inimii sensibile. Este excizata tacticos si temeinic empatia. Deci si apropierea, si identificarea cu celălalt, cu relatia cu acela, cu umanitatea sa.

Brandurile și corporațiile , în schimb, sunt mereu pozitive, strălucitoare, motivationale si dezirabile. Si la nevoie facil interșanjabile. Simbolurile, la fel. Toate elementele exterioare fiintei pot fi nespus de ușor puse la portdrapelul identitatii si la fel de ușor se pot schimba. Problema e cand asteptam de la oameni acelasi comportament si ii tratam la fel… Cand ii aruncam la primul semn de umanitate (mi -a refuzat un moft, trece printr-o durere, s-a îngrășat, nu câștigă suficient, asteapta de la mine ceva, nu place tuturora, etc).

Omul nu se mai identifica cu umanitatea din el… Nici nu o recunoaste pe a celuilalt. Viata in sine demuult nu mai e valoare absoluta. Am ajuns in halul in care daca vezi un om căzut in strada, reflexul de a-l aduna pt simplul fapt ca e om, si puteai fi tu însuți in locul lui, este precedat de analiza: imi este similar? Daca nu, trecem mai departe cu mai putina vinovăție decât prin iarba de după semnul “Nu călcati pe iarba!”

Suntem divizati pe caprarii (tineri vs batrani, corporatisti vs. bugetari, șoferi vs biciclisti, hipsteri urbani vs fraieri fara bani, francofoni vs. filogermani, etc) prin instrumente de inginerie socială și politica elementare de-a dreptul ( ft ft utile politic!). Dar ACCEPTAM divizarea asta din lașitate si narcisism, din golul cât un hău ce șuieră in noi… Si suntem perfect inconștienti de costul acceptării: anxietate, permanenta stare de aprehensiune, depresie.

Va invit sa lăsăm să facă fiecare ce vrea cu banii proprii, sa nu ne comparăm fața de dimineață cu poza de insta a vedetei x, sa cumpărăm o caserola de capsuni batranei singure de la parter (si sa nu zicem apoi nimănui!), sa vizitam Voronetul, sa vorbim de Herculane, sa vizitam casele memoriale, sa ne citim clasicii si istoria, sa ne analizăm reactiile si comportamentele, sa ne cunoastem adevăratul sine, sa ne cultivam nu doar mintea si trupul, ci si spiritul. Si sa-l cizelam, cu adevărat. Daca dam sute de euro pt a apartine si a ne identifica cu Untold, Electric, TedEx sau diversi speakeri bine marketati de haihui, haideti sa dam cateodata cate zece si pe o piesă de teatru, o carte, un dar, un copil cu cancer sau pomana pentru sufletele părinților noștri. Indiferent cine ne vede. Cu sau fara tag si check-in.

Sa trăim frumos, demn si fara belciug in nas!

Autor: Andrea Ilyas

Sursa: Ilyas Andrea Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss