Politică

Rusine sau mandrie de a fi roman?

“Oricat am cheltui insa pentru a ne promova si a-i aduce pe straini la noi, e o problema si in legatura de cum ne percepem noi. Uitati-va la televizor, unde vezi zilnic copii carora le este rusine ca sunt romani.

Despre o masina poti sa spui ca ti-e rusine sa mergi cu ea, ca e jerpelita, dar cum poti sa spui ca ti-e rusine cu tara ta?”, ne spune Traian Basescu, avand in principiu dreptate. Cred insa ca unele nuantari ar putea fi utile.

Ma indoiesc ca a fi roman poate fi un motiv de mandrie sau de rusine. Este un dat, la care niciunul dintre noi nu a avut vreo contributie, deci pentru care nu suntem nici raspunzatori, nici nu purtam vreun merit.

E ca si cum am fi mandri sau ne-ar fi rusine ca suntem barbati/femei, ca avem o anumita culoare naturala a ochilor sau a parului.

Putem fi insa mandri sau ne putem rusina de ceea ce a ajuns sa defineasca poporul roman. Iar aici nu mai vorbim despre un dat, ci despre ceea ce stim sa facem cu datul.

Sa pastram paradigma presedintelui. Suntem mai inteligenti decat altii, ne spune Traian Basescu.

Nu stiu daca mai inteligenti, caci imi lipsesc unitatile de masura certe, iar cercetarile existente ne plaseaza unele in varful ierarhiei IQ, altele in coada listei. In orice caz, nu suntem tampiti genetic.

Si atunci de ce oare nu suntem performanti in competitia internationala a creierelor, decat sporadic, la nivelul unor elite, cel mai adesea plecate demult din tara? In general, exportam forta de munca necalificata, contam mai mult ca sursa de materie prima sau forta de munca inca ieftina.

Pentru ca nu stim sa exploatam printr-o educatie corespunzatoare datele de pornire. Copii isteti si curiosi sunt tampificati in scoli prost dotate, de programe aberante si profesori fara har care folosesc metode invechite.

A nu sti sa bagi in traista ceea ce Dumnezeu iti da, este un motiv de rusine. O fi acesta un blestem de care nu putem scapa si pace, un dat? Intr-o oarecare masura da, dar dupa cum darul trebuie bagat in traista si raul poate, trebuie sa fie educat. Pasivitatea, galceava, oportunismul, superficialitatea sunt defecte balcanice pe care trebuie sa ni le asumam si cu care trebuie sa luptam.

In ce masura reusim sau nu, iata alte autentice motive de mandrie sau de rusine. In acest moment, nu prea avem cu ce sa ne falim, din acest punct de vedere. Avem prostul obicei sa ne complacem in defectele noastre in doua moduri.

Primul este victimizarea copioasa cu un discurs de tip Dan Puric, legionaroid si adormitor pentru spirirul critic: suntem buni si minunati, buricul universului, dar napastuiti de toate cele din cer si de pe pamant tocmai datorita calitatilor noastre coplesitoare.

Sincer nu cred ca atunci cand suntem puturosi, delasatori, cam neseriosi si permeabili la necinste o facem pentru ca ne-au asuprit strainii si nu vad cum ar fi putut sa ne “injecteze” astfel de pacate.

Vad insa cum un astfel de discurs nu face decat sa cocoloseasca defectele. Vorba lui Andrei Plesu: “Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat”.

A doua este resemnarea de tip: “asta e, ca la noi la Romania!”. Te fura vanzatorul la cantar? Nu te duci sa-l reclami, ci te resemnezi, ca doar n-o sa schimbi tu lumea. Te repede functionarul la ghiseu? Nu-l pui la punct si nu-l raportezi sefului, ca tot n-o sa pateasca nimic. Se circula haotic in Bucuresti? Te complaci si tu in nebunia generala, amplificand-o cu inca un strop, ca altfel nu te descurci.

Aceasta mentalitate resemnata individuala, amplificata de 20 de milioane de ori, da ceea ce vedem si simtim zilnic si nu reprezinta niciun motiv de mandrie.

Asadar daca tot vorbim de mandrie si rusine, eu cred ca ele tin strict de felul in care stim sa ne valorificam calitatile si cel in care stim sa luptam cu defectele. Iar din acest punct de vedere nu prea suntem, ce-i drept, de fala.

Constantin Racaru
sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Plesu: ,,,,Vorba lui Andrei Plesu: “Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat”.,,,,

    Dar nici nu il “mobilizezi”, cand ii spui ca este de rahat !!!
    Eu traiesc in “civilizatie” de 20 de ani, dar prosti ca pe aici, nu am vazut in Romania.
    Cert este ca “am importat” ceea ce este mai rau din occident. Este timpul Schimbarii ! Noi … dacii, nu stim sa ne adaptam la un Sistem bazat pe … PROFIT, iar asta nu este un defect ! Hai sa schimbam datele problemei, sa ne intoarcem cu totii acasa si sa facem … cavolii nostri !

  • constantine, doua greseli de exprimare direct din lead… asta mi-a taiat pofta de a mai citit articolul… sorry!

  • eu cred ca este o Ruşine să propui ideea de a-ţi fi ruşine că eşti român. Mi se pare o chestie facilă pe care o tot folosesc scriitorii netalentaţi din ziua de astăzi ca să ‘tragă un semnal de alarmă’. Hai să fim serioşi..fiecare spaţiu are ‘faliţii’ lui , indiferent dacă sunt pe tărâm financiar sau uman.. Mi-e nu îmi este ruşine ca sunt Român coborâtor din Daci. Îmi fac treaba şi merg mai departe..