Cat de legala e trecerea proiectului Rosia Montana prin Consiliul Suprem de Aparare a Tarii e treaba juristilor, si doar la nivel de eseu. Resursele naturale intra in ceea ce numim “siguranta nationala” si daca puterea si-a propus sa dea unda verde exploatarii, nimic n-o va putea impiedica.
Decat, fireste, obiceiul pamantului. Adica o suma de localnici, fete bisericesti, arheologi, academicieni, Greenpeace and Co, plus toata forta mediatica de care dispune planeta. Ca e de amorul artei, sau pentru a sustine dincolo de perdeaua de fum ecologica interesele unor exploratori care ar capata niste concurenta pe piata.
La cati bani s-au pompat in indulcirea impresiei ca mineritul pe baza de cianuri ar fi cea mai mizerabila industrie din lume, e greu de crezut ca dragostea pentru natura si pentru resursele proprii ar bate capitalismul. In Romania nu exista precedent, si daca privim spre starea planetei, secatuita de resurse numai de dragul profitului, nici in sistemul nostru solar.
Zbaterea din jurul proiectului de la Rosia Montana – pentru cine are curiozitati sa afle care sunt riscurile, Internetul e plin de imaginile apocaliptice de la Rosia Poieni, precum si de expertizele unor nume grele – este insa o demonstratie a falimentului inteligentei nationale.
Exista teoria conform careia acest proiect ar reprezenta unica sansa pentru ridicarea economica a zonei, unde exista localitati care inregistreaza 80 la suta somaj. Multi au crezut, pentru ca nu le-a explicat nimeni, inainte sa-si vanda casele companiei care doreste sa exploateze, ca nu este adevarat.
Si vazand oamenii ca autoritatile nu misca un deget pentru a-si conjuga eforturile sa gandeasca alternativa, s-au lasat dezradacinati.
Dar chiar si acum, in al doisprezecelea ceas, solutia exista: turismul. Daca ce se afla dedesuptul solului am fost atat de destepti incat am instrainat, ce-i deasupra inca mai avem. E moca, doar ochi sa avem. Putinii straini care ajung in Apuseni se intorc acasa nauci de-atata frumusete, si singurele nelamuriri le sunt legate de starea drumurilor si a serviciilor.
N-avem inaltimile Alpilor, dar am reusit sa starnim interesul cu Arieseniul, ca sa dau un exemplu. In rest, natura salbatica se ofera natangilor care nu pricep cu atata generozitate incat te intrebi de nu-i cumva dusa cu pluta. Nu-i, dar nu avem destule degete decat pentru furat ce-i la indemana. Si aurul de la Rosia Montana e acolo, numai bun de valorificat – statul ar avea mai putin de 20 de procedente din toata afacerea.
Asa cum au reusit altii sa bage averi in crampeie mult mai firave de vai, ca sa aiba dupa ce plati taxe si impozite, cred ca suntem si noi in stare sa declaram zona de importanta nationala, sa scriem niste proiecte, sa incurajam investitorii, doar sa ne propunem.
Ca altfel, nu putem decat sa validam bancul acela in care Sfantul Petru il intreaba pe Dumnezeu de ce ne-a dat si munti, si ape, si mare, in timp ce altii au numai desert, iar Creatorul raspunde: “Las ca le trag un popor…”
sursa: ziare.com
Adauga comentariu