C O N T R A P R O P A G A N D Ă

ROMÂNII NU SE MAI BAT PENTRU NIMIC. DE CE?

Suntem “mioritici” sau suntem “manipulaţi”? Românii sunt apatici, nu se implică, nu se mai luptă pentru o cauză, se lasă “călcaţi în picioare” şi nu mai reacţionează la excesele puterii! Cine este de vină?

Atunci când vezi uriaşele manifestaţii din Franţa, Canada, Italia, Grecia, Marea Britanie, protestele a sute de mii de oameni împotriva unor măsuri guvernamentale care, prin comparaţie cu cele de la noi, par absolut minore, te întrebi: ce le lipseşte românilor de nu mai protestează?

De ce societatea în ansamblu, sau grupurile de cetăţeni, nu mai reacţionează la deciziile legislative, politice şi guvernamentale care nu îi convin? Cum de este posibil ca atâtea decizii majore, care au afectat şi continuă să afecteze direct şi într-o asemenea măsură un număr aşa mare de oameni nu sunt contracarate de acţiuni cetăţeneşti pe măsură? Să fie de vină “gena” naţională, mai paşnică, mai mioritică?

Iată ce scria Emil Cioran în 1935: “În marile culturi, individul se salvează. Mai mult; el este salvat totdeauna. Numai culturile mici te pierd. Şi cum să nu te piardă, cînd ritmul lor de viaţă este lipsit de o convergenţă ofensivă şi de un elan agresiv? Deficienţele lor rezultă nu numai din absenţa unei forţe iniţiale, ci şi din lipsa unui cult excesiv şi întreţinut pentru forţă.
Lipsurile iniţiale ale României (caz tipic de cultură cu soartă minoră) n­-au fost corectate şi compensate niciodată printr­-o iubire conştientă a puterii. Dovada? Ce viziune în trecutul nostru ne-­a exagerat rolul în lume? S­-a spus de atîtea ori: am apărat latinitatea (şi se citează: o oază de latinitate în Balcani); un dig împotriva slavismului, apărători ai creştinătăţii; păstrători ai tradiţiilor romane etc.

Aţi înţeles: am apărat şi am păstrat. Se cheamă aceasta destin? Naţiunile mari au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămîne o dîră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice.
Dar ce rămîne după defensiva unei culturi mici? Praf — dar nu de puşcă, pulbere purtată de un vînt de toamnă. Caut în zadar primăvara culturilor mici… “(din volumul SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI, Humanitas, 1990).

Aşadar, suntem apatici pentru că suntem “o cultură mică”? Este de vină “moştenirea” ceauşistă?

Recent, sociologii au identificat şi alte cauze, nu atât de filosofice, dar care s-au dovedit a avea o mare eficienţă în descurajarea acţiunii cetăţeneşti. Astfel, se pare că administraţia de stat, publicitatea, media, cultul eroilor, ba chiar şi sistemul electoral sunt factorii care îi induc românului (şi nu numai) ideea că este inutil, că nu merită, că nu contează dacă se reacţionează .

ADMINISTRAŢIA
Administraţia descurajează intenţionat implicarea cetăţeanului în deciziile sale. Administraţia descurajează implicarea cetăţenilor în viaţa comunităţii. Comunicarea cu cetăţeanul este făcută să fie complicată şi excesiv de birocratizată, nu pentru că nu se poate altfel, ci pentru a induce cetăţeanului impresia că nu este deloc simplu să ia parte la deciziile administraţiei. Reglementările confuze, întortocheate, contradictorii, sunt create anume pentru a ascunde de ochii cetăţeanului deciziile administrative importante. În acelaşi timp, cetăţeanul este invitat să ia parte la aceste decizii în mod formal, neconvingător, neatractiv, într-un mod care sugerează, de fapt, că participarea sa nu este de dorit. Astfel, cetăţeanul se simte exclus, marginalizat şi ajunge să perceapă „sistemul „ ca un adversar cu care „nu are nici un rost să te lupţi” sau, „cu statul nu te pui”.

PUBLICITATEA
Publcitatea din spaţiile publice induce ideea că numai cei bogaţi se pot adresa celorlalţi. Publicitatea stradală induce cetăţeanului sugestia că numai cine are bani poate ajunge să transmită mesaje celorlalţi. Billboard-urile imense transmit cetăţeanului impresia că el este mic, neimportant, şi că singura sa funcţie este de consumator. Aflat permanent în situaţia de a fi „bombardat” cu mesaje pe care nu le-a cerut, cetăţeanului i se induce ideea că nu are nici o altă funcţie în afară de aceea de spectator pasiv.

MEDIA
Media blochează accesul cetăţeanului către politicieni. Media induce publicului ideea că trebuie să rămână spectator la spectacolul politic, blocând informaţiile care l-ar putea ajuta pe cetăţean să ia parte la dezbaterile şi deciziile politice. Interactivitatea cetăţeanului cu factorii de decizie politică este doar simulată, de fapt, cetăţeanul este „împins” permanent în „rolul” de spectator, de persoană care „ia la cunoştinţă”, dar care nu poate interveni în mod real în formarea deciziei politice. Legătura cu politicienii este permanent filtrată de media, care adună comentariile audienţei, lucru care are ca rezultat faptul, frecvent întâlnit, că cetăţenii ajung să comunice şi să se certe unii cu alţii, şi nu cu politicienii.

CULTUL EROILOR
Cultul eroilor descurajează solidaritatea dintre cetăţeni. Este indusă în mod constant ideea că eroismul poate fi asumat de o singură persoană, ceea ce îi transformă pe toţi ceilalţi în susţinători, şi nu în lideri. În realitate, eroismul este, sau ar trebui să fie, o atitudine colectivă, colaborativă, născută din solidaritatea unor oameni care conlucrează pentru a provoca o schimbare. Sugestia că „eroul” este un “singular” blochează, la nivel subconştient, solidaritatea între cetăţeni, transformându-i în oameni care aşteaptă în linişte apariţia unui erou „providenţial” pe care să-l urmeze.

PARTIDELE POLITICE
Partidele politice au devenit prea competitive ca să mai reflecte şi opiniile cetăţenilor. Partidele politice, deşi ar trebui să fie organizaţii care captează şi formulează opţiunile cetăţenilor, au devenit organizaţii care au un singur scop, să concureze între ele. Concentrându-se exclusiv pe câştigarea alegerilor, partidele politice au devenit dependente de rezultatele sondajelor de opinie şi se ocupă aproape în mod exclusiv cu a identifica şi a formula cele mai „populare” mesaje electorale. De aceea, partidele ajung să promită toate, împreună, unul şi acelaşi lucru, şi anume ceea ce vrea să audă cetăţeanul. Datorită faptului că cetăţeanul simte că partidele nu mai comunică în mod real cu el, devine cinic şi neîncrezător în politică.

PROCESUL ELECTORAL
Alegerile induc scepticismul şi descurajează implicarea cetăţenilor în viaţa societăţii. Dispariţia diferenţelor dintre partidele politice, coroborată cu faptul că cetăţeanul percepe clasa politică ca un „tot” şi cu faptul că, în final, un procent de 10 sau 15 la sută dintre alegători ajung să decidă cine va guverna, toate acestea contribuie la depărtarea cetăţeanului de toate formele de manifestare socială. Deoarece simte că „tot nu contează”, ajunge să privească cu scepticism orice formă de participare la viaţa socială, şi se izolează în individualism.

Alex Popa

sursa: critix.ro

Related Posts

6 Responses “ROMÂNII NU SE MAI BAT PENTRU NIMIC. DE CE?”

  1. Doru Dascalu says:

    Poate că ăsta este şi scopul. Adică de a transforma toţi oamenii în vite, dar cu ajutorul celor care deja sunt vite.

  2. ESTE ADEVARAT CA SARACUL ROMAN SE LASA CALCAT IN PICIOARE SI NU MAI REACTIONEAZA LA EXCESELE PUTERII;DAR,PANA LA UN ANUMIT PUNCT.RABDA SARACUL CAT RABDA:DAR SI CAND NU MAI POATE,EXPLODEAZA.AR FI BINE SA NE AMINTIM CARE CUNOASTEM ISTORIE CE SA INTAMPLAT LA INCEPUTUL SECOLULUI AL-XIX-LEA IN MOLDOVA(FLAMANZI 1907).ASA CA SA FIM ATENTI CU MASELE POPULARE.DE REGULA;FOCARUL REVOLTELOR INCEPE DIN ZONELE LOVITE DE SARACIE.CEEA CE A FOST IN 1989,A FOST LOVITURA DE STAT.

  3. Fineta says:

    Prin rezistenta noastra, prin spiritul mioritic, pasnic si contemplativ, am reusit sa mentinem ceea ce “marile popoare si marile culturi” nu au reusit sa distruga: oaza de latinitate si credinta ortodoxa. Dincolo de adevarurile consemnate in acest articol, eu cred ca ne lipseste realmente un lider autentic, intrucat se stie ca masele se dezintegreaza rapid in absenta acestuia, IQ-ul lor fiind mult scazut, conform psihologiei multimilor. Cea mai mare problema a generatiei noastre, insa, este criza de ideal: generatia anterioara a fost animata de idealul rezistentei impotriva comunismului, cea de dinaintea ei a luptat pentru idealul unirii, cea de dinaintea acesteia a avut idealul independentei samd. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa dea romanului mintea cea de pe urma, astfel incat sa-si dea seama ca este supus in mod abuziv unei “reeducari democratice”, prin toate mijloacele mentionate in acest articol. Si, primul pas este sa infaptuim noi, cei care ne-am trezit din somnul ratiunii, prima schimbare pe care o asteptam mereu de la ceilalti.

  4. Fineta says:

    Erata: “contemplativ”.
    Si nu cred ca lupta agresiva este solutia: in urma trecerii acestor “mari popoare” ramane praful de pusca, pe cand romanul frumos, cel ce poarta o lupta spirituala, va infrange raul si va lasa in urma-i praf de stele…
    “Infrant nu esti atunci cand sangeri
    Nici cand ochii in lacrimi ti-s
    Adevaratele infrangeri
    Sunt renuntarile la vis” (Radu Gyr)

  5. ela says:

    Exista doua tipuri de societati care scriu istoria – constructive, cu viziune, cu planuri de viitor pe termen lung si foarte lung – si destructive, cuceritoare ale caror scop si existenta se rezuma la a distruge, a provoca razboi doar pentru a avea pe urma unde a-si purta lupta infinita mai departe
    Romania si teritoriul ei a fost intotdeauna campul de batalie pentru cei din urma (romani, tatari, turci, habsburgi, rusi, mai nou americani). In perioada comunista romania a avut o tentativa reusita de constructie cu viziune, si o falsa impresie ca suntem in continuare pe campul de lupta, ce a fost luat dupa 90 este tocmai iluzia acestui camp de lupta cu care eram obisnuiti si viziunea.
    S-a manipulat poporul si s-a devalorizat moral orice realizare obtinuta in perioada anterioara (da ati facut blocuri – cutii de chibrituri, da ati facut industrie – cu tehnologie neperfomanta, etc – cand de fapt in america 80% din industrie a fost pornita de cel putin 50 de ani si functioneaza si astazi noi am renuntat la utilaje si aparatura ce nu avea mai mult de 20 de ani in majoritatea cazurilor)
    Ce-i lipseste romanului de rand este viziunea, finalitatea actiunilor intreprinse, si siguranta ca acele idei pentru care muncesti azi nu vor fi hulite peste 20 de ani

  6. nicu says:

    Ascultarea face mai mult decat jertfele.Timp de 2000 de ani Romania a adus aceste jertfe, adica el a luptat, a platit cu sange pentru neatarnarea si intregirea Romaniei si mai ales la pastrarea culturii,identitatii si a sangelui Romanesc.Deci nu putem spune ca Romanul nu are viziune.
    Dumnezeu a avut grija si a randuit mereu niste Heruvimi pazitori peste aceste meleaguri, dar lupta Heruvimilor n-a fost numai de aceasta natura. Dumnezeu i-a randuit potrivit cu nevoile noastre, astfel ca, ei au fost Regi,Voievozi,Haiduci,Poeti si Profeti,Scriitori,Cantareti,Artisti in diferite domenii etc…
    Toti acestia au fost niste genii prin care Dumnezeu ne-a zidit ca sa nu ne pierdem ca popor,ei au fost niste daruri sub forma de oameni, de la Dumnezeu.Ne intrebam ce urmeaza? Credeti ca Dumnezeu ne-a adus pana aici si acum sa ne abandoneze? Oare s-a scurtat mana lui Dumnezeu? Eu cred ca de data asta Dumnezeu are in vedere o jertfa mai buna intrucat cele de dinainte nu erau menite si nici nu puteau sa ne desavarseasca ci era doar pentru un timp. De noi depinde daca vom fi receptivi pentru aceasta jertfa mai buna, care numai vine de la noi ci de la Dumnezeu, cel care va purta de grija pentru jertfa.
    Deci sa nu ne grabim sa aducem jertfa de la noi insine fiindca de data asta insusi Dumnezeu se va ingriji de ea.Ceea ce trebuie sa facem este sa ne ducem crucea in ascultare fata de Dumnezeu,aceasta face mai mult decat toate jertfele.Daca lucrul asta va insemna moartea noastra, atunci asa sa fie,BINECUVANTAT FIE DUMNEZEU!
    Omul este dator sa dea lui Dumnezeu cea ce este al lui Dumnezeu si anume ASCULTAREA.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss