C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România sub ocupaţie: internă şi externă (II)

pungesti-3-art2Notoriii erudiţi şi ubicuii mărunţi absenţi

La Pungeşti m-am întâlnit cu Harry Tavitian. Am mai scris asta şi o repet cu bucurie: decis şi uimit, cu un tricolor prins în piept (foto 1 ). De îndată, fulgerat de-un gând luminos – anapoda, aveam să văd! – i-am căutat în mulţime pe Andrei Pleşu, pe Gabriel Liiceanu, pe Mircea Cărtărescu, pe criticii literari de linia întâi (şi civici deopotrivă, că nu poţi fi de linia întâi numai din birou şi din papagal) şi pe …Ei nu, nu vă grăbiţi!… Nu l-am căutat, cum ar cere înşiruirea, pe fumătorul de pipă (dovadă de curaj, la plămânii lui), H-R Patapievici şi de îndată voi explica de ce. L-am căutat aşadar pe „ cel mai iubit român”: Floooooriiin Piersiiiic!, moldoveanul, ba chiar şi pe curajosul actor Claudiu care, nu prea demult, dându-şi jos nădragii, şi-a arătat în public bleonţul. Un astfel de gest, făcut dinaintea autorităţilor cu bastoane mari de la Pungeşti ar fi fost ceva! Ei bine, niciunul dintre ăştia nu era acolo.

“«Drepturile omului» ale obiectelor”…însufleţite

Cum cei care seamănă se adună (altundeva), explicaţia absenţei „humanitrăistarilor” am găsit-o în broşura lui H-R Patapievici intitulată Discernământul modernizării. Acolo, exprimându-şi clar opiniile despre unii ca cei de la Chevron şi despre întâmplări ca cele cu gazele de şist, Pungeştii, pungeştenii şi protestatarii, H-R Patapievici scria plin de indignare despre „«drepturile omului» ale obiectelor”. Exemplul său, menit să stârnească revolta cititorului, făcea referiri la un ipotetic industriaş a cărui iniţiativă de a construi într-un podiş o uzină poate fi zădărnicită – culmea nesimţirii, chipurile!- de un avocat „postmodern”, în numele dreptului la virginitate al acelui ţinut. Autorul, care se declara „om modern”, se întreaba dacă în acest caz în capul avocatului “pro natura”se află prostie sau cinism, aşteptându-se evident ca şi cititorul să facă la fel, ultimul riscând în caz contrar să fie catalogat şi el drept „postmodern”- adică prost şi cinic. E limpede că pentru autorul cărţii podişul este o noţiune strict cartografică, ceva gălbui-maroniu şi mort pe o hartă. El nu cuprinde muşuroaie de furnici, arbori, vizuini de vulpe, cuiburi cu ereţi şi nici ţărani cu vitele pe câmp. Iar dungile albastre cu care e împodobită harta nu sunt, pentru Patapievici, ape colcăind de păstrăvi şi vidre, ci “resurse” menite să răcească vreun reactor nuclear. Sau, translând tema la Pungeşti, ape care, aditivate cu chimicale toxice, trebuie folosite la fraţionarea hidraulică. Şi nu pot trece nici peste sintagma „«drepturile omului» ale obiectelor”, ea privind, practic, drepturile biodiversităţii (unde la “obiecte”, pe lângă bursuc şi păstrăvi intră şi localnicul biped); o formulare tare nefericită şi cel puţin ireverenţioasă la adresa semenilor mei „râul, ramul”, peştii şi …omul; asta dacă buldozerul, blindatele, bastoanele, gazele lacrimogene şi, la nevoie, gloanţele cu care urma acel industriaş să civilizeze podişul (ajutat de autorităţi – foto 2), pot fi considerate numai ireverenţioase. În carte vorbindu-se, subliniez, tocmai despre discernământul necesar modernizării.

Umbra filosofului Arne Næss la Mardalsfossen

În vara trecută, într-un fund de fiord norvegian, unde cătunul Eikesdal, născut între versanţii şlefuiţi de gheţari, este luminat de Mardalsfossen – cascada de pe râul Mardola, cu ai săi 657 de metri de spumă şi tunătoare linişte – m-am întâlnit cu umbra filosofului Arne Næss ( foto 3), întemeietorul “ecologiei profunde” (deep ecology), prin care el se separă total de concepţia antropocentrică asupra relaţiei om-natură. În anul 1970, când autorităţile norvegiene au decis zăgăzuirea râului în amonte de cascadă, spre a-l devia într-o acumulare hidroenergetică, filosoful, urmat de vreo 300 de localnici (protestatarii depăşind apoi 1000), s-a opus acestei acţiuni “civilizatorii”. Prin confiscarea râului, valea, cătunul urmau să moară. Asemenea pădurilor din jur, asemenea somonilor care urcau spre izvoare. După cum ar fi “murit” şi pasul turiştilor. Arne Næss şi luminoşii lui tovarăşi nu s-au mişcat din calea buldozerelor, iar guvernul a înţeles voia comunităţii şi adevăratul interes pe termen lung al naţiunii pe care Dumnezeu o dăruise cu de toate. Cascada a rămas acolo, ca şi râul clocotitor din aval, ca şi oamenii, cerbii, glutonii şi oaspeţii verii: somonii şi turiştii smeriţi.

P.S. Vă rog priviţi chipul lui Arne Næss, spre a vedea lumina.

Autor text si foto: Nicolae R. Dărămuş

pungesti-1_art-22

pungesti-2-art-21

pungesti-3-art23

Related Posts

4 Responses “România sub ocupaţie: internă şi externă (II)”

  1. v1or3l says:

    Acesta este adevarul despre Chevron.a provocat foarte multe daune si nu trebuie sa ii lasam sa ne distruga tara! http://phro.ro/adevarul-despre-chevron-lume/

  2. tom says:

    Ma repet ,daca nu se solidarizeaza prin prezenta romani a reactiona pentru a opri catastrofa ce urmeaza sa se intample tara o sa fie ca un cosmar care nici un roman nu si la putut imagina,eu mi-am luat nevasta am lasat fata acasa si am participat din intiativa civica n-am votat nici un partid niciodat sunt apolitic sunt din Satu Mare si cand ii nevoie pentru interesul romanilor eu duc steagu.

  3. Radu Humor says:

    O mână de oameni au putut opri o fărădelege, salvând un colţ de natură de Dumnezeu binecuvântată, oprind nu numai buldozere, ci şi autorităţi locale şi centrale să rănească de moarte natură şui semeni. În România o mână de oameni nu poate face nimic, atunci când altă mână de (ne)oameni căţăraţi la putere sunt cumpăraţi în vrac de puteri străine şi distrugătoare de neam şi ţară.
    Poate că mâna făcută pumn, sau mâinile cuprinse într-un lanţ de proporţii vor opri până la urmă aceste crime împotriva statului român şi a membrilor săi.
    Printre care nu-i pot număra pe alde Patapievici, Tismăneanu, mai nou Pleşu sau Liiceanu !
    Ca să nu mai vorbim de Băsescu cu ai lui, inclusiv Ponta. Aceaşi Marie, dar nu soaţă, ci doar cu pălărie ;)

  4. Nicu says:

    Cred si eu ca este bine sa pastram natura cit mai aproape de cum este, macar, acum. Cred si eu intr-un echilibru intre ce desfintezi si ce infintezi. Dar mai stiu ca nu sintem singuri pe lumea asta. Altora nu le pasa de toate astea in numele dreptului la dezvoltare. Iar daca ei abia acum se dezvolta atunci defriseaza, ard carbune, construiesc centrale nucleare si muta comunitati pentru a face lacuri de acumulare in spatele unor baraje de hidrocentrale. Noi pastram, noi nu exploatam gaze de sist, noi nu mutam comunitati, noi vom face toate astea cheltuind mai mult, mult mai mult sau nu o vom face. Produsele noastre vor deveni mai scumpe decit ale lor, gazele vor fii arma unora pentru a ne intimida si a ne lua cit mai multi bani. Ne condamnam la subdezvoltare si ne punem singuri si linistiti latul de git. Tarile numite emergente nu tin cont de nimic, vor sa se dezvolte, sa-si creasca productia de bunuri manufacturate consumatoare de energie si copiate fara plata de licente. Si numarul lor creste pe mai multe continente. Poimine cind Renault inchide fabrica de la Mioveni si o muta in India o sa sariti in sus. Dar va fii degeaba si prea tirziu. Vor merge undeva unde nu li se pun prea multe bete in roate. Ei vor sa vinda marfa pe care o fabrica si o vor fabricata la un pret cit mai mic. Vom avea o tara frumoasa cu locuitori saraci si cu turisti lipsa pentru ca nu vrem sosele asfaltate si constructii in zone protejate. Si zona protejata va fii intreaga tara. Vom lasa urmasilor o tara frumoasa de unde se pleaca mai abitir chiar decit acum. Probabil ca d-vostra mergeti pe afara. Eu am fost de trei ori in acesti 24 de ani. Tot prin tara ma plimb facindu-mi concediile. Aproape sigur, peste citiva ani, voi impinge Clio-ul meu, ce va fii arhaqic atunci, din lipsa de motorina. Sau poate voi merge cu gaz rusesc.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss