C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România, pe urmele Greciei! Dupa 10 ani in UE – Grecia: somaj peste 30%, numarul sinucidelor in crestere, benzina 2 euro, ascensiunea partidelor extremiste, imigranţii ţapii ispăşitori

După 30 de ani de UE şi zece ani în zona euro, Grecia se apropie de un şomaj de 30%, 2 euro un litru de benzină, iar o dreaptă mesianică propovăduind ura rasială şi socială se ridică. Fostul premier Papandreou conferenţiază despre toate acestea pentru 30.000 de euro pe oră.

În Grecia, preţul benzinei se apropie vertiginos de pragul psihologic de 2 euro pe litru, iar rata şomajului se apropie de 30% (1,5 milioane de şomeri). Şeful sindicatului din transporturi, asociat politic în mod tradiţional cu socialiştii, şi-a tras un glonţ în cap în noaptea de 27 august. A murit. Ştirea nu a fost foarte mediatizată, întrucât numărul sinuciderilor a crescut întra-atât de mult, încât audienţa pentru asemenea informaţii a început să scadă.

Premierul conservator Antonis Samaras declară însă încontinuu că debutul creşterii economice este chiar la următorul colţ qal drumului propus de Angela Merkel şi îi îndeanmă pe concetăţeni să fie optimişti. Dacă este să se declare îngrijorat o face atunci când vine vorba despre imigranţi. Este modul în care puterea politică începe să facă concesii extremei drepte, din ce în ce mai activă prin partidul Zori de Aur. Imigranţii, ţapii ispăşitori ai crizei din Grecia ultraordodoxă, sunt atacaţi în plină stradă. Doi indieni au fost ucişi în agust de către un grup format din tineri greci cu vârste între 15 din 27 de ani.

Avântul stângii care se opunea acordurilorcu UE şi FMI a pierit pe nesimţite, dupa ce amenintarea reprezentat de ei a fost folosită de cercurile conservatoare pentru a obţine un supliment de îngăduinţă la Bruxelles. Celebru în urmă cu câteva luni, Alexis Tsipras, tânărul lider al SYRIZA, nu-şi mai face imagine decât fotografiindu-se cu Mikis Theodorakis şi cu liderul comuniştilor greci, Aleka Papariga. Stânga elenă pare să fi pierdut lupta cu noua dreaptă, tot mai activă.

Este simptomatic şi anunţul făcut de presa elenă privind veniturile lui Georgios Papandreou, liderul PASOK, de curând reales în fruntea Internaţionalei Socialiste. Agenţia Harry Walker a ales să-i ofere lui Papandreou peste 30.000 de euro pentru a conferenţia o oră pe teme politice şi economice, după ce acesta a asistat neputincios la prăbuşirea unei economii şi a unui sistem politic.

Este Grecia la zece ani după adoptarea monedei euro, în condiţiile unei clase politice corupte şi a unei evaziuni fiscale de proporţii. Rămâne de văzut dacă şi în alte ţări ortodoxe se va ajunge la ascensiunea unei drepte mesianice, care nu ezită să incite la ură rasială, sau dacă foşti premieri şi preşedinţi de la nord de Dunăre vor conferenţia pentru 30.000 de euro despre modalităţile de distrugere a unui stat.

Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro

Related Posts

One Response “România, pe urmele Greciei! Dupa 10 ani in UE – Grecia: somaj peste 30%, numarul sinucidelor in crestere, benzina 2 euro, ascensiunea partidelor extremiste, imigranţii ţapii ispăşitori”

  1. LJ says:

    Romania trebuie sa se trezeasca inainte sa ajunga in aceeasi situatie !

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss