C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România între pleaşca Băsescu şi fleaşca Iohannis

Cu câţiva ani în urmă, fostul preşedinte Băsescu era caracterizat plastic ca fiind pleaşca PDL, partidul său prezidenţial. Pleaşcă și mumă pentru profitorii acelei perioade, ciumă pentru românii cinstiţi.

iohannis-basescu

Ciufulit bine de alegători, acum se află iar la mare cinste. A devenit principalul ideal al actualului preşedinte Klaus Werner Iohannis. Pe lângă sărăcirea populației, chinuirea şi exterminarea fizică a celor bolnavi sau defavorizaţi, Băsescu a avut şi alte realizări. Cele mai importante au fost răsturnările rezultatelor votului popular prin mijloace şi soluţii imorale. Aici, neamţul vrea să-l plagieze pe fostul președinte mai copios decât a făcut şefa DNA cu lucrările altor jurişti de marcă. Miza este enormă. Dacă poporul român va afla că poate să trăiască un picuţ mai bine, austeritatea fiind numai un pretext pentru maximizarea profitului multinaţionalelor, atunci politica românească nu va mai fi la fel începând cu acel moment. Superiorii lui Klaus vor fi extrem de nemulţumiţi, şi vor exista în mod sigur consecinţe pentru acesta.

Dacă Băsescu, într-o anumită perioadă, a reuşit să-şi ridice partidul la un scor inimaginabil pentru o formațiune de fripturiști, Iohannis a reuşit să înjumătăţească procentul potenţial al propriului partid prezidenţial. Poziția bățoasă a lui Băsescu a fost pleaşcă pentru PDL, a lui Klaus a fost însă fleaşcă pentru PNL. Dezastrul epic al guvernării Cioloş nu va ieşi uşor din conştiinţa românilor cinstiţi. ”Prost pentru România”, ar putea fi cel mai bine caracterizat acest cabinet de strânsură, o adunătură de funcţionari bruxellezi de mâna a treia şi hipsteri onegiști care au împins înapoi România cu o forţă şi determinare demne de o cauză mult mai bună. Obligarea PNL de a se asocia cu imaginea urâtă a Guvernului de strânsură, lipsa liderilor autentici, a unei viziuni politice şi luptele intestine între pedelişti şi peneliști, au adus ”Marele PNL” la limita existenței. Oamenii au sancţionat drastic la vot atât preşedintele plagiator, cât şi partidul său de suflet.

Văzându-se înfrânt de poporul care s-a trezit din bula electorală 2014, Klaus s-a transformat în Neo-Băsist, l-a luat drept ideal şi consilier personal pe fostul preşedinte de tristă amintire şi a început să încalce copios Constituţia tării şi suveranitatea poporului, încercând să întoarcă rezultatele votului democratic. La fel ca şi mentorul său Traian Băsescu, şi-a luat aliaţi o mână de ambasadori străini, de fapt împuterniciți ai intereselor economice ale corporaţiilor multinaţionale care conduc țările care i-au trimis. Pentru prima dată în istoria României, corporatiștii au şi o reprezentare parlamentară directă. O noutate, ne-binevenită însă. Un lucru reiese clar, din toată această mocirlă politică prezidată de la Cotroceni: dacă Iohannis va reuşi ca împotriva voinţei poporului să instaureze o guvernare antiromânească, nu vor trece mulţi ani până când atât el cât şi partidul lui vor ieşi definitiv din viaţa politică a ţării şi vor intra direct în lada de gunoi a istoriei, o hazna plină şi urât mirositoare. Și atunci, va trebui să împrumute de la Cioloș celebrele cizme de cauciuc. Că, dușuri acolo…

Autor: Simona Popescu

Suresa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss