Între instituţiile publice şi cele private nu mai există nicio diferenţă, în cel mai rău sens posibil. Într-atât de puternic s-a instalat interesul personal al unor consilii de administraţie încât se încalcă, în mod evident, legile elementare şi, probabil, legislaţia curentă. Puşi pe fabricarea imaginilor, în prelungirea directă a fostei propagande triumfaliste, aceşti activişti ai prezentului au pus în mişcare o adevărată industrie care să le slujească artistic toate interesele. O imensă masă de inşi care ar trebui să fie oriunde, numai acolo unde sunt nu, au compromis deja regulile democratice.
Sistemul public de finanţare al multor proiecte pare a fi creat special pentru întreţinerea acestui colos neguvernamental care-i acompaniază orice vibraţie. S-a încropit deja o lume specializată în drenarea fondurilor spre aceste imense hăuri ale întunecării publice. S-au creat deja “personalităţi” care să gireze la rândul lor acest sistem. Ca în perioada comunistă, fabricile de produs genii s-au pus din nou în mişcare spre a distruge orice brumă de rezistenţă, practicând o şocantă intimidare. Societatea românească actuală este captivă, întorcându-se în tarele trecutului, într-un mod tot mai accelerat, anihilant.
Politicienii implicaţi în acest fenomen par să fi depăşit orice limită, arătând o brutalitate proporţională cu marile interese care îi coordonează aproape animalic. Noţiuni precum egalitatea de şanse, non-discriminarea, abuzul în serviciu sunt total exterioare României. Grupurile aflate în lupta pentru acapararea şi păstrarea puterii politice, financiare, culturale, respectiv a fondurilor publice, au făcut un fel de trust care se anunţă în plină expansiune. Aceasta este cam singura ofertă politică din realitatea zilelelor noastre. Opinia mea este că nimeni nu o mai poate opri, democraţia fiind într-un pericol evident.
Aflată într-o goană teribilă după o legitimitate absurdă, votul fiind el însuşi total viciat, clasa politică îşi arogă merite precum ilegaliştii de altădată. România trăieşte într-un experiment în care supravieţuirea este cuvântul de ordine. Peste tot în societate, cu puternica susţinere oficială, se constituie aceşti centri de stabilitate ai dezastrului. În fiecare zi se mai constituie ceva, încă un blocaj. O politică având drept fundament corupţia cronicizată nici n-ar putea aduce altceva. În fapt, divergenţele între partide sunt inexistente, acolo unde se produc au o revenire previzibilă.
Ştim cum se mişcă politica românească din ultimele decenii. Involuţia ei continuă să arate cât de putredă este societatea civilă, în mare parte formată din clone, urmare a diversiunilor care se ţin lanţ. Încrengăturile arată demagogia care a pervertit media, instituind formatul tabloid cam peste tot, publicul fiind victima unei şarlatanii profesioniste. S-ar putea spune, fără dubii, că asistăm la un control şi o dozare a vulgarităţii în spaţiul public depăşind propaganda comunistă. Nu mai există reacţii, iar atunci când apar sunt contracarate cu o eficienţă specifică unui sistem care poate totul.
Sunt tot mai multe voci care spun că unele instituţii culturale ar aparţine serviciilor secrete. Nimeni nu se întreabă de inoportunitatea acelor instituţii, de faptul că ele nu au cum să susţină democraţia, valorile. Că ar trebui urgent desfiinţate! Instituţiile statului nu pot decât administra banul public în interesul general. Căderea comunismului a însemnat tocmai renunţarea la aceste anexe care, în cazul în care pot fi utile un an, doi, ulterior se dovedesc nişte monstruozităţi, exact ca o politică totalitară.
Guvernul ar trebui să ia în calcul desfiinţarea acestor aberaţii, prin retragerea sprijinului economic şi politic, privatizându-le. Se desfiinţează spitale, în schimb susţinem nişte instituţii piramidale, care să recompenseze implicări propagandistice din banii publici, exact ca la jocurile de tip piramidal. Banul public trebuie conexat la interesul absolut general, altfel cineva trebuie tras la răspundere. Instituţiile anti-monopol, anti-discriminare etc. trebuie, prin intermediul justiţiei, să-şi facă simţită cu intensitate maximă prezenţa.
Susţinătorii unei puteri nu ar mai trebui plătiţi din banul public chiar la nesfârşit, şi transformaţi, prin butaforii editoriale sau de altă natură, în ceea ce nu sunt. Doar din simplul motiv că se află în asemenea contexte, vocaţia lor nu există, sunt nişte escorte.
autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro
Dupa umila mea parere, desi toti il arata cu degetul, nu pricipiul egalitarist (pe care se voia a fi construita) a fost vinovat de relele societatii romanesti de dinainte de 89. Din contra,inlociurea lui cu alte “principii” (practic inexistente ca atare), nu a facut decat sa adanceasca vechile probleme, ducandu-ne tot mai aproape de … nici n-as putea defini ce se intampla azi din punct de vedere socio-economic. Poate autodistrugere.
Bunica mea avea o vorbă: “Maică, a venit sfârșitul lumii!”. Orice imperiu care a atins apogeul, apoi s-a prăbușit. Corupția instituționalizată, ridicată la cote maxime, este semnul apogeului. Dar totodată, după apogeu urmează prăbușirea, colapsarea sistemului sub propria sa greutate. Poate că e momentul să se stingă o lume, pentru a începe alta nouă. Singura întrebare este: cum v-a fi această nouă lume? O fi vorba de Noua Ordine Mondială, care va fi construită pe haos (“prin haos, la ordine”)? Sau trebuie să ne amintim de ce spunea Malraux: “Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”?