C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România a pierdut un război în care s-a tras cu pixul şi carnetul de cec

Problema este că nu vedem bârna din ochi. Din 1989 încoace, România a pierdut un război despre care nici nu știa că se petrece. Războiul a fost economic şi politic şi învingătorii sunt la Washington şi Bruxelles. Nu s-a tras cu arma, ci cu pixul şi cu carnetul de cec. Nu credeți?

romania-totul-de-vanzare-1024x819

Păi, să vedem ce a fost distrus în război: industriile, învățământul, armata, resursele naturale, pădurile, nivelul de trai şi efectiv suntem datori vânduți la noi în țară.

Care este diferența între războiul economic şi cel „convențional”, dacă rezultatul e același? Nu au murit oameni aşa de mulţi ca în alte ţări ”democratizate”, dar în schimb populația s-a redus prin emigrare. Fără industrie, românul a ajuns mână de lucru ieftină şi consumator fidel Vestului.

În plus Romania, „membră NATO”, va avea din nou onoarea să scoată castanele din foc pentru Vest, atunci când Rușii nu vor mai suporta încercuirea NATO.
Schimbarea politicienilor Români cu unii care urmăresc interesele României NU SE VA FACE ÎN VECII VECILOR FĂRĂ ACORDUL DE LA WASHINGTON, pentru că altfel va ajunge şi România o nouă Sirie sau Libie, Irak sau Ucraina.

Politicienii români nu sunt cauza, ei sunt EFECTUL politicii coloniale şi a războiului economic în care noi nici nu am știut că suntem cei învinși. România nu are nicio șansă de redresare până când Imperiul nu se va destramă de la centru. Atunci „stăpânii” nu vor mai avea timp şi resurse ca să uneltească împotriva sclavilor de la periferie.

Nu este un punct de vedere interesant, este realitatea pe care nu dorim să o acceptăm. Ca să găsim vinovații nu trebuie decât să urmărim banii – cine este ultimul care profită la vârf ( nu numai intermediarii, politicienii noștrii). Răspunsul e simplu: bancherii şi corporațiile vestice. Unde au ele sediul? În SUA, Londra şi Bruxelles. QED

Sursa: Anonimus.ro

Related Posts

2 Responses “România a pierdut un război în care s-a tras cu pixul şi carnetul de cec”

  1. ana says:

    Pai razboiul, lato sensu, nu-i de-acu si se manifesta sub toate aspectele si la toate niv.: conventional, neconventional, asimetric, insa, in op pers, exista o linie de demarcatie, o zona sacra careia nu i se poate aduce atingere, corespunzatoare unei frecvente inalte si, voila, preainalta asimilitata perfectiunii, desavarsirii, la care simtim cu totii, nevoia sa accedem, avand-o in codificarea sacra ancestrala :”Fiti, dar, voi, desavarsiti, precum Tatal vostru, insusi, desavarsit ESTE!”,forma inteligentei superioare, supreme,suverane. Cred ca, existenta noastra, continuitatea, evolutia se bazeaza pe interferenta cu aceasta frecventa pe care o gasim la niv organismelor vii, ex la om osul sacru!, zonele geogr. sacre de la niv planetar/ centrele energo-informationale interconectate la AXIS MUNDI!, desigur de fiecare data, intr-o noua paradigma… Ei, de aici si pana la cresterea economica din pix, a tva-ului, pensii, salarii pe modelul “avantul liftuletului”=sus pensiile si salariile, jos pensiile si salariile, pledoariile electorale ale candidatilor de pretutindeni…”E-o Cale atat de lunga/ Ca mii de ani i-au trebuit/ LUMINII SA NE-AJUNGA!”- Eminescu

  2. gheorghe says:

    “Politicienii români nu sunt cauza, ei sunt EFECTUL politicii coloniale şi a războiului economic în care noi nici nu am știut că suntem cei învinși. ”
    =============================
    Politicienii sint cauza – pretinzand ca vor sa aduca “bunastarea” pe Pamana (ub fel de “crez” eretic, protestant – sa-si faca Raiu pe Pamant, acum!) – acestia au urmarit dinainte de a se inscrie in partide chiar….. bunastarea personala. Au dat Ţara strainilor asa cum da un hot marfa furata ca sa scape repede de ia si sa iisi ia tigari cu banii din vanzare.
    Ca adevarate IUDE, care L-a vandut oe Mantuitor pentru 30 de gologani…
    ————————
    Nu si-a imaginat nimeni ca Romania “invinge: Occidentul prin forta economica…. Asta este afirmatia lipsita de realism!
    Romania nu se “razboia” ci isi afirma valoarea – ceea ce atragea interesul consumatorului occidental de bunuri si servicii.
    Dar aceiasi politicieni nu au vrut asta fiindca nu ar fia vut timp sa se imbogateasca pana Romania isi reforma economia.
    Songura sansa A FOST refomarea MORALA, forta reformarii mentale si sociale care punea in miscare ordonata resursele umane, inteligenta, vointa, efortul fizic.
    Dar cine sa aiba rabdare intr-o republica unde hotii isi schimba intre ei functiile O DATA LA $ ANI?
    Stabilitatea MOnarhiei era singura powsibilitae de control a acestor vanzatori fe Ţara! Nici asta nu “am” vrut…
    Cu cine? – cand concurenta s-a dat intre khazari si tigani si a aiesit un mix favorabil…. previzibil, de altfel- khazarilor.
    Pe astia para,parca ii vede aitorul in articol…
    Si pe cine au scos in fata impostoro-semitii?
    Ca sa vezi, pe tovarasii lor in ticalosii – sectantii neo-protestanti, ahtiati dupa puterea de a distruge Ortodoxia si sustinuti financiar de strainatate cu bani, materiale, instructiuni programatice, propaganda si … desigur, cu “decizii” homo-europene.
    Uitati-va la lunga lista de decidenti dintre unde proportia majoritara este “alianta” (conspiratia Inaltei Tradari!) dintre khazari, sectant si … papistasi.
    ———————–
    Orice analiza care nu porneste de la aceasta realitate ascunsa comentariilor este praf in ochi, “lamaia-taiata”, “v-ati ascunselea”, “sotron”…. orice, numai ratiune nu e!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss