C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România 2012. Împotriva periferizării: întărirea statului şi dezvoltarea IMM-urilor

72 Grupul pentru Consolidare Instituţională (GCI) a efectuat, în perioada iulie – septembrie 2012, un raport de cercetare privind situaţia României în perioada de criză cu titlul: “România 2012. Împotriva periferizării: întărirea statului şi dezvoltarea IMM-urilor”, care a fost dat publicității cu puțin timp în urmă.
Materialul cuprinde o analiză ce pleacă de la evaluarea deficienţelor structurale şi instituţionale ale României, manifestate în perioada de aplicare a politicilor neoliberale (anii 2000), consecinţele acestor politici fiind vizibile în accentuarea efectelor crizei. Încheierea unui nou acord de finanţare cu FMI, BM şi UE nu a putut opri procesul de periferizare a României, început odată cu aplicarea viziunii neoliberale asupra dezvoltării economice, și înţeles, acum, ca variantă pasivă de traversare a crizei. Acest proces, ce are efecte pe termen mediu şi lung, conduce la incapacitatea statului de a juca rolul de arbitru pe o piaţă funcţională şi, de asemenea, de a lua măsuri anti-ciclice şi pro-active pentru dezvoltarea capitalului autohton.

Procesul de integrare a României în spaţiul european a îndepărtat-o de formulele economice originale de la începutul anilor 1990. În schimb, a scos la lumină deficienţe noi, care au expus România pericolelor cauzate de criza economică globală.

Evaluarea situaţiei. Ravagiile neoliberalismului

Statul român a adoptat, din 2005, politici neoliberale cu obiectivul declarat de a încuraja dezvoltarea economiei. Pentru România, o ţară aflată în curs de dezvoltare, aceste măsuri economice au fost neadecvate. Ele au fost corecte pentru statele postindustriale din Vest, ca răspuns la criza din anii 1970, dar în prezent nu mai răspund necesităţilor nici pentru aceste state, cu atât mai puţin pentru o ţară postcomunistă ca România. În plus, neoliberalismul, care a fost ideologia dominantă, a împiedicat adoptarea unor măsuri strategice de dezvoltare economică echilibrată şi durabilă.

Criza economică mondială, izbucnită în 2008, a transformat România dintr-o ţară emergentă, aflată în proces de integrare în Uniunea Europeană, într-una dintre cele mai afectate, cel puţin la nivel regional. După câţiva ani de politici pro-ciclice, de creştere a economiei, în mod excesiv, prin consum, precum şi de creştere a veniturilor peste nivelul de productivitate, criza a surprins România vulnerabilă. Efectele economice negative s-au extins repede către celelalte zone: social, instituţional etc. România nu era pregătită să înfrunte criza, iar acest fapt a agravat efectele crizei.

Deficienţe structurale

Naţionalismul economic al statelor din Vestul Europei. Statele din Vestul UE, vulnerabilizate şi ele de doctrina neoliberală, au manifestat, după Criza din 2008, diferite forme de naţionalism economic. Statele naţionale din Vestul Europei au acţionat împotriva spiritului de coeziune comunitară, alegând să transfere efectele negative ale crizei în afara spaţiului lor naţional. Un mijloc de repliere a economiilor occidentale, care a afectat şi România, a fost delocalizarea. Exemplul cel mai cunoscut este închiderea fabricii Nokia, de la Cluj, la numai doi ani de la deschidere. Pe lângă retragerea investitorilor, asupra României a planat, încă de la începutul crizei, pericolul retragerii capitalului financiar al băncilor străine.

Căderea investiţiilor străine

Stoparea bruscă a investiţiilor străine, începând cu 2009, este principala consecinţă internă a crizei mondiale. Înaintea crizei, investiţiile străine directe crescuseră treptat, ajungând, în 2008, la un maximum de 9,1 miliarde de euro. În următorul an, s-a înregistrat însă o scădere a investiţiilor cu 61,5%, iar trendul s-a menţinut descrescător şi în anii următori.

Sărăcirea populaţiei prin creşterea creditării de consum

Dublarea ponderii sectorului financiar în PIB-ul României, de la 36,3%, în 2003, la 74,1%, în 2007 (vezi Fig. 1a), ilustrează o componentă importantă a evoluției economiei autohtone în perioada de “boom” economic (2004-2008), care a dus la formarea de bule speculative prin creșterea nesustenabilă și irațională a prețului unor active (în special imobiliare). Practic,
creșterea din acea perioadă s-a datorat în mare parte operațiunilor financiare, de natură prociclică dacă nu speculativă și nu unei dezvoltări industriale și, implicit, a capacităților de producție necesare pentru o creștere economică sănătoasă. Mai mult, se poate concluziona că, între anii 2003-2007, nu a crescut semnificativ numărul entităților financiare, în schimb au crescut semnificativ cifrele de afaceri ale băncilor, pe urma creditelor de consum acordate (vezi Fig. 2b). Consecinţa cea mai importantă este sărăcirea rapidă a populaţiei, după declanșarea Crizei, care a accesat fondurile disponibile.

[1] http://www.zf.ro/zf-utile/investitiile-straine-directe-evolutie-sursa-bnr-8154303. Accesat la 15.09.2012.

Relaţia de supraordonare UE-România

Aderarea la UE a coincis cu izbucnirea unei crize politice de durată, care a făcut imposibile adoptarea unei strategii pentru perioada postaderare şi repoziţionarea României ca actor al Uniunii Europene. România a continuat să se comporte ca un stat aflat în perioada de aderare. Prin măsurile europene de monitorizare a progreselor în justiţie şi în alte domenii, UE a impus o relaţie de supraordonare în raport cu România, ceea ce a diminuat autoritatea naţională a statului român.

1
Fig. 1a – Evoluția ponderii sistemului financiar în PIB-ul României între anii 2003-2007
Febr. 2010, IMF Country Report No. 10/47, pg. 35

2
Fig. 1b – Evoluția sistemului bancar din România între anii 1999-2007
Febr. 2010, IMF Country Report No. 10/47, pg. 35

Comparativ cu România, chiar şi în statele lumii ale căror economii sunt puternic financiarizate şi care dețin și mari centre de afaceri bursiere sectorul financiar are o pondere de sub 35% ca aport la PIB.

3 Fig. 2 – Evoluția ponderii sectorului financiar
în PIB-ul statelor puternic financiarizate între anii 1985-2007

Creşterea deficitului comercial

Evoluţia deficitului comercial al României în primul deceniu al mileniului (vezi Fig. 3) sintetizează într-un mod elocvent direcția fundamentală pe care s-a înscris economia autohtonă, prin importuri tot mai consistente și exporturi tot mai puține. Extrapolând, am putea concluziona că producția de bunuri și materii prime s-a diminuat progresiv și nu a reușit să inducă un trend ascendent asupra curbei de deficit comercial printr-un volum important de exporturi și nici prin satisfacerea cererii interne, proces care ar fi determinat un volum redus al bunurilor și materiilor prime importate. Mai putem observa o scădere consistentă a raportului exporturi/importuri în perioada 2005-2007, pusă pe seama unei creșteri accentuate a consumului populației, alimentat și susținut de facilitățile de creditare acordate de entitățile financiare, în acea perioadă. În același timp, panta ascendentă a curbei de deficit, din perioada 2008-2009, este determinată de o reducere a consumului intern cauzată de izbucnirea crizei economice, precum și de schimbarea normelor de creditare.

4
Fig. 3 – Evoluția curbei deficitului comercial între anii 2000 – 2010

Ponderea mare a agriculturii de subzistenţă


Raportul dintre rural şi urban este în continuare dezechilibrat, o parte însemnată a populaţiei din mediul rural fiind blocată în agricultura de subzistenţă. Între anii 2002 și 2008, suprafața de teren arabil exploatat ca ramură de business (persoane juridice) a crescut cu doar 7,3%, în timp ce suprafața exploatată de entități fără personalitate juridică a scăzut cu doar 13% (Fig. 4). Această evoluție sintetizează modul ineficient, de subzistență, în care persistă agricultura românească, cea mai mare parte a terenului arabil la nivel de țară (4,7 milioane de hectare) fiind, în continuare, exploatat în mod individual de persoane fizice.

5
Fig. 4 – Evoluția suprafeței agricole din România între anii 2002-2010
în funcție de destinație și modul de exploatare

Deficienţele instituţionale ale României

Politizarea corupţiei. Inexistenţa unui capital autohton consolidat, în măsură să asigure investiţiile necesare economiei, este principala cauză internă, care a condus la agravarea crizei. Politicile postcomuniste, definite prin unitatea dintre politică şi mediul de afaceri, au creat un sistem contra-selectiv de promovare a unităţilor economice cu capital românesc şi astfel au împiedicat creşterea eficienţei şi performanţei economice. În ultimii ani, promovarea firmelor româneşti a respectat criteriul fidelităţii de partid, această politizare a corupţiei restrângând şi mai mult capacitatea de dezvoltarea a capitalului autohton. În plus, în perioada 2009-2011, statul a adoptat măsuri dure de austeritate, cum ar fi impozitul forfetar, care au condus la dispariţia unui număr important de IMM-uri.

Politizarea luptei împotriva corupţiei

În timp ce funcţia executivă a statului rămâne în continuare foarte slabă, funcţia coercitivă a fost întărită (serviciile de informaţii, procuratura). Acest fapt se reflectă în creşterea substanţială a alocărilor bugetare pentru instituţiile de coerciţie. Din 2005 până în 2010, bugetul Serviciului Român de Informaţii s-a dublat, ajungând de la 604,8 milioane de ron la 1162 milioane de ron. De asemenea, bugetul Ministerului Public a crescut de la 243,9 milioane de ron, în 2005, la 679,6 milioane de ron, în 2010. Potrivit unui studiu IRES efectuat în perioada 21-24 august 2012, procentul de încredere în Justiţie era de numai 30%, prin comparaţie, de pildă, cu televiziunea, care avea un procent de încredere ridicat, de 61%. Acest fapt este efectul derulării deficitare a actului de justiţie pentru cetăţenii obişnuiţi, dar şi al percepţiei că instituţiile coercitive, mai ales Departamentul Naţional Anticorupţie şi Parchetul General, au fost implicate, în ultimii ani, în puternice campanii de decredibilizare a politicienilor şi a unor importanţi oameni de afaceri, cei mai mulţi membri sau susţinători ai partidelor aflate în Opoziţie. Astfel, nu doar corupţia a fost politizată, ci şi lupta împotriva corupţiei.

Destructurarea mass-media

În paralel cu întărirea funcţiei coercitive a statului s-a derulat un amplu proces de destructurare a mass-media şi a societăţii civile. Pe fondul crizei politice şi apoi a celei economice, contraputerile civile au devenit tot mai slabe, dar şi mai radicale în susţinerea intereselor lor politice. Strategia Naţională de Apărare a României, înaintată de CSAT Parlamentului, în 2010, stipula că, prin anumite acţiuni, cum ar fi campaniile de presă murdare sau presiunile la adresa politicienilor pentru obţinerea de avantaje, presa reprezintă o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. În lipsa mecanismelor de autoreglementare, piaţa intereselor reprezentată de presă continuă să rămână instabilă, dependentă de inserţii de capital ale unor potentaţi şi nu de profituri realizate prin consum de media.

Rata scăzută a absorbţiei fondurilor europene

România a atras sub 10% din totalul fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013. Potrivit unei analize a Volksbank România din septembrie 2012, doar 15% din fondurile nerambursabile au fost alocate sectorului privat şi IMM-urilor, ceea ce explică, în parte, rata scăzută a absorbţiei. În cea mai mare parte însă, responsabilitatea eşecului revine autorităţilor române.

Criza educaţiei

O criză a educaţiei a izbucnit cu putere încă din 2005, deşi această problemă a apărut şi s-a agravat constat încă din anii 1990. Absenţa unui model de societate, ca şi absenţa unei relaţii eficiente între educaţie şi piaţa muncii au determinat luarea unor măsuri haotice. Guvernul Boc a adoptat, în 2011, o nouă lege a educaţiei, dar, prin stipulările ei nerealiste, această lege a sporit haosul din educaţie. Criza educaţiei are consecinţe negative asupra dezvoltării pe termen mediu şi lung.

Concluzie preliminară

Din parametrii evidenţiaţi mai sus, rezultă că asistăm, în România, la un proces de periferizare, care, în acest moment, este mai puternic decât procesul de integrare europeană. Nivelul general de dezvoltare al ţării este neuniform, practici pre-moderne, moderne şi postmoderne alcătuind un compozit specific ţărilor periferice. Statul nu reuşeşte să genereze şi să impună propriul proiect asupra dezvoltării. În prezent, România se află dimpotrivă într-un proces accelerat de periferizare.

„Soluţia” impusă de criză, de fapt periferizarea accentuată a României

În 2009, Guvernul a încheiat un acord de creditare important cu FMI, BM şi UE, acord care determină politicile economice ale României pe termen mediu, limitează capacitatea de acţiune a statului şi împiedică creşterea nivelului de trai. Ca urmare a acordului cu instituţiile financiare internaţionale, România a adoptat cel mai sever program de austeritate din Europa, iar politicile sociale sunt practic ignorate. În măsurile luate, premierul Emil Boc a fost chiar mai sever decât a cerut FMI. Acest program a declanşat tulburări sociale la începutul anului 2012, ceea ce a cauzat, mai departe, căderea a două guverne într-un interval de câteva luni şi, apoi, izbucnirea unei crize politice majore prin declanşarea procesului de suspendare a Preşedintelui. Acest proces a evidenţiat relaţia de supraordonare existentă între UE şi România. Măsurile adoptate în ultimii ani au accelerat procesul de periferizare a României.

[2] http://www.zf.ro/fonduri-ue/gradul-redus-de-absorbtie-a-fondurilor-ue-se-explica-prin-alocarea-redusa-catre-sectorul-privat-10111527. Accesat la 24 septembrie 2012.


Riscurile periferizării

Elementele de risc enumerate în continuare sunt doar cele mai importante. Ele se manifestă deja, dar absenţa unor măsuri ferme de contracarare le va transforma, pe termen lung, în constante structurale.
a) Ineficienţa administrativă, menţinerea dependenţei de UE şi de organismele financiare internaţionale, precum şi de capitalul străin;
b) Subdezvoltarea economică pe termen lung, dispariţia capitalului autohton şi a iniţiativei private autohtone;
c) Subdezvoltarea capitalului uman, cauzată de incoerenţa şi subfinanţarea politicilor de educaţie, precum şi de absenţa perspectivelor pe piaţa muncii, continuarea emigrării forţei de muncă calificate;
d) Corporatizarea corupţiei, prin influenţa tot mai mare a capitalului străin asupra deciziei politice;
e) Apariţia şi chiar proliferarea populismului şi extremismului politic, a naţionalismului, xenofobiei, dezvoltarea curentului eurosceptic şi anti-american.
6
Fig. 5 – Schema de inter-relaționare a statului slab
cu mediul intern și organismele internaționale

Soluţiile reale. Statul arbitru şi dezvoltarea IMM-urilor

1. Asigurarea unui cadru fluent și corect arbitrat al activității economice. Statul trebuie să-şi asume rolul de arbitru al jocului economic, astfel încât accesul şi performanţa jucătorilor pe piaţă să fie bazate pe respectarea regulilor jocului. Statul trebuie să joace un rol activ în promovarea investiţiilor în dezvoltarea organică a României şi în adoptarea unor politici sociale integrative.

2. Măsuri pro-active ferme și clare de formare a capitalului (prin atragerea capitalului străin şi prin direcţionarea capitalului românesc). Crearea de actori privaţi care să unească oferta de capital cu nevoia IMM-urilor de capital, de dezvoltare şi creare. Creșterea economică organică este dată de dezvoltarea IMM-urilor. În lipsa capitalului, industria mica este condamnată la dispariție. Dimpotrivă, dezvoltarea acestei industrii conduce la maximizarea potențialului local, la creșterea numărului locurilor de muncă, asigură o rezistenţă mai mare la mişcări ciclice şi creează bazele marii economii. Problemele care, în mod normal, sunt asociate cu accesul la capital sunt exacerbate din cauza crizei. IMM-urile nu au acces la surse agregate de finanțare (UE, agenţii de dezvoltare, fonduri de investiții, de asigurări, de pensii). În consecinţă, statul trebuie să creeze cadrul pentru fluidizarea legăturilor între finanțatori si producători. Există în prezent elementele centralizării ofertei de fonduri, dar nu şi elementele de legătură cu producătorii mici.

Studiu de caz

Membri ai echipei noastre de cercetare au realizat nevoia unei asemenea abordări în ianuarie 2012, ca urmare a unui studiu de piață pentru un fond de investiţii privat. Între timp, constatând că toţi factorii interesaţi au primit cu entuziasm propunerile noastre (statul, investitorii, întreprinzătorii şi agenţii economici mici şi mijlocii), am decis să continuăm acel studiu cu prezentul şi să ajungem la recomandările de mai sus.
Mai mult, se observă că una din soluţiile la Criză ale guvernului dintr-o ţară altfel pregnant neoliberală, cum este Marea Britanie, se suprapune cu una din recomandările noastre. Guvernul britanic a decis să aloce un miliard de lire sterline (echivalentul a 1,2 miliarde de euro) pentru înființarea unei bănci de stat care va sprijini activ sectorul IMM-urilor din regat. “Această bancă ar trebui să permită întreprinderilor mici și mijlocii, care în prezent se confruntă cu o “înghețare” a creditării și cu recesiunea economică, să aibă acces la un total de 10 miliarde de lire. Avem nevoie de o bancă pentru întreprinderi și cu un bilanț solid, cu obligația de a furniza rapid noi credite. Alături de sectorul privat, această bancă va încuraja piața să crediteze industria, exportatorii și întreprinderile în creștere, care au atâta nevoie”, a explicat, pe 24 septembrie 2012, Vince Cable, ministrul britanic al Comerțului.

[3] http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13283823-marea-britanie-guvernul-aloca-1-2-miliarde-euro-pentru-crearea-unei-banci-stat-care-ajute-intrepriderile.htm. Accesat la 24 septembrie 2012.


7
Fig. 6 – Schema de inter-relaționare a statului puternic
cu mediul intern și organismele internaționale

Concluzii


Aplicarea politicilor neoliberale, în prima decadă a noului secol, a condus la apariţia unor deficienţe structurale şi instituţionale. Aceste deficienţe au surprins România în faţa crizei economice globale, agravând manifestarea crizei.
Guvernul a luat, în perioada de criză, cele mai dure măsuri de austeritate din Europa. Încheierea unui nou acord de finanţare cu FMI, BM şi UE a reprezentat soluţia cea mai importantă în faţa crizei. Cu toate acestea, problemele nu s-au rezolvat. Dimpotrivă, România se periferizează de la an la an. În aceste condiţii, deficienţele structurale tind să se stabilizeze.
Eşecul politicilor anti-criză pun România sub urgenţa schimbării. Această schimbare nu poate avea însă loc decât prin asumarea de către stat a unui rol activ, de arbitru al actorilor economici şi de factor de dezvoltare a unui capital autohton puternic şi adaptat provocărilor financiare şi competiţiei într-o lume globalizată.

Grupul pentru Consolidarea Instituţională (GCI)

GCI este un think-tank fără afiliere politică ce oferă expertiză în domeniul analizei instituţionale şi structurale a societăţii româneşti. Într-o lume globală aflată în criză, GCI doreşte să contribuie la consolidarea poziţionării autorităţilor statului în raport cu partenerii săi externi şi interni. Într-o Românie aflată de mult timp în criză politică, GCI doreşte să stimuleze preocuparea partidelor pentru adoptarea de strategii şi politici publice, singurele în măsură să conducă la consolidarea instituţiilor statului. GCI este coordonat prin membrii board-ului format din: Horia Mihălcescu, Flavius Chircu și Arthur Suciu.

8Horia Mihălcescu este specialist în comunicare, marketing politic și consultanță de business, doctorand în Științele Comunicării, posesor al unui master în Relații Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice și unul în Științele Comunicării în cadrul SNSPA, este absolvent al Colegiului Național de Apărare, licențiat în Filozofie al Universității București și licențiat în Automatică și Calculatoare al Politehnicii București.

9Flavius Chircu este specialist în strategii de dezvoltare antreprenorială, acces la piețe si capital, nord-americane si europene, consultant în marketing și business, doctorand în Antreprenoriat și Management Strategic în cadrul Universității Bentley, Massachusetts (SUA), licențiat în Automatică și Calculatoare al Universității Politehnica București, fondator si managing partner la CREIRE, companie de consultanța nord-americană cu clienți în Boston, Silicon Valley și Austin TX.

10Arthur Suciu este specialist în comunicare și jurnalism, fost consilier la Cancelaria Primului Ministru și în cadrul Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, doctorand în Științele Comunicării, deține un master în Filozofie Teoretică în cadrul Universității București și este licențiat în Filozofie al Universității “Al. I. Cuza” din Iași.

Related Posts

5 Responses “România 2012. Împotriva periferizării: întărirea statului şi dezvoltarea IMM-urilor”

  1. GoPo says:

    Va place sa vorbiti dar nu spuneti nimic, ci doar povesti. Uitati ca inainte de “intarirea statului” trebuie de-subjugat individul de corvoada taxelor impuse de guverne. Trebuie sa nu uitam ca individul este deasupra statului iar interesul individul este litera de lege pentru stat. Statul este format din suma intereselor individuale si nu individul sa se adapteze la “mofturile statului”. Putem vorbi de un stat intarit dar scos complet din economie. Putem vorbi de un stat puternic dar fara costuri exorbitante pentru individ (25%TVA, 15% impozit salar, CAS, somaj, etc), suntem mai rau ca in scavagism. EU NU VREAU UN ASTFEL DE STAT. Daca voi vreti, foarte bine, dar nu cu banii mei, ci pe banii vostri. Eu doresc politici liberale in care eu sa fiu stapanul destinului meu si nicidecum robul mofturilor indivizilor ce se substituie conceptului de stat. Pana la urma viziunea unui stat e data de o mana de OAMENEI, si politicienii sunt oameni. ce motive as avea sa cred ca ei gandesc mai bine interesele mele? Eu spun ca intotdeuna gandirea mea este deasupra oricarui politician atunci cand e vorba de viata mea.

  2. dintre autori says:

  3. dintre autori says:

    GoPo, un stat slab taxeaza haotic si fara viziune sau alt scop decat supravietuirea aparatului de stat. Imi dau seama ca structura de taxe e stufoasa si nu incurajeaza decat evaziunea, dar solutia ta e in cel mai bun caz partiala.

    In ce spitale si scoli si pe ce drumuri ajung cei care traiesc intr-un stat fara taxe? Da, noi tot pe acolo suntem doar cu taxe nu tocmai mici, dar ideea e de a avea si executa o viziune de viitor in care taxele sa plateasca pentru nivelul de civilizatie la care aspiram.

  4. i.nic. carasteanu says:

    Noi, cetatenii ne-am dorit cu ardoare un stat slab. Pe de-o parte asa intelegeamn noi si mai intelegem si acum ca acela e un stat democratic, apoi stiind ca statul e slab am inceput sa ne permitem, tot mai multi si tot mai des sa eludam legile si sa ne incalcam intr-o veselie, macar ca unii dintre noi nu am fi facut asa ceva daca stiam ca cineva e cu ochii pe noi. Asa ca e din ce mai greu, spre imposibil de a mai rupe matza dupa ce a crescut asa de mare. Dar asa cum ne invata inaintasii tot invatul are si dezvat.

  5. Gabriela Moldovan says:

    Nu s-a dorit reformarea, nici a statului si a institutiilor lui ( avem un aparat birocratic stufos, institutii diferite cu aceleasi atributii si fiecare lasa in grija celeilalte sa indeplineasca atributiile, deci nici una nu si le indeplineste), legi neclare (intentionat facute asa), care favorizeaza doar interesele unor “grupuri”, nu interesul cetateanului si cel national. Dupa ’89, au venit la putere indivizi si grupuri de indivizi cu interesul de a se imbogati prin orice mijloace in detrimentul majoritatii (citeste saracirea majoritatii), nu s-a dorit formarea unei clase de mijloc, care i-ar fi impiedicat in interesele lor (imbogatirea rapida), iar grupurile financiare, economice, industriale, petroliere, etc.straine au profitat de conjuctura si “au pus si ele umarul” la saracirea noastra, cu “ajutorul bine platit” (comisioane grase) ale cozilor de topor, zisi politicienii nostri. Au vandut tot ce era profitabil, pe bani putini pt. stat (dar precis “grosul” a intrat in buzunarele proprii).

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss