C O N T R A P R O P A G A N D Ă

#Rezist împotriva CCR  – în curând se vor arde Constituții în Piața Victoriei

Printr-un Comunicat dat publicității miercuri, Curtea Constituțională a României anunța decizia potrivit căreia refuzul președintelui României de a o revoca din funcție pe Codruța Kovesi după ce Ministrul Justiției, potrivit Legii, a înaintat cererea de revocare, a creat un conflict juridic între Președinție și Guvern. Punctul 2 al Comunicatului impune ca rezolvare a conflictului obligativitatea Președintelui de a semna decretul de revocare.



După această decizie, în România a început războiul mediatic împotriva CCR. Practic, presa aservită și rezistenții au început atacul împotriva Curții Constituționale a României, unica autoritate de jurisdicție constituțională, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.

Ce s-a întâmplat în 2012

În anul 2012, CCR a invalidat referendemul de demitere al președintelui Traian Băsescu, deși 8.459.052 milioane de români au participat, mult peste majoritatea alegerilor desfășurate după 1989. Acea decizie a stârnit un val de indignare la nivelul populației, dar până la urmă decizia CCR a rămas în picioare, mai ales după intervenția ambasadelor, care au făcut zid în jurul lui Băsescu și în fiecare comunicat vorbeau de domnia legii și de statul de drept.

“Cunoaştem faptul că Biroul Electoral Central a anunţat rezultatul referendumului de duminică, iar acum acesta trebuie confirmat de către Curtea Constituţională. Luna trecută, Curtea Constituţională şi Parlamentul au stabilit reguli foarte clare privind desfăşurarea referendumului. Acum, Curtea trebuie să decidă dacă aceste reguli au fost respectate. Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie bazată pe principii, în mod independent, fără niciun amestec din afară” , declara Ambasada SUA la București într-un comunicat de presă.

“Guvernul Federal observă cu atenţie recentele evoluţii din politica internă a României şi se aşteaptă ca partidele şi instituţiile politice din România să acţioneze, bazându-se pe principii democratice şi ale statului de drept, chiar şi în contextul acestei situaţii tumultuoase. Acest fapt vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale a României. Europa este o comunitate de valori care trebuie să funcţioneze în litera legii, dar şi în spirit democratic” , se menționa în comunicatul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: “Este esenţial ca Guvernul României să răspundă fără întârziere solicitării Curţii Constituţionale de transmitere a listelor electorale, pentru ca instanţa să ia cât mai curând posibil decizia finală privind referendumul. În acest context, este de o importanţă capitală ca instanţa constituţională să fie lăsată să îşi clarifice poziţia, dacă acest lucru va fi necesar, iar toate celelalte părţi trebuie să se abţină să facă propriile interpretări”.

Alături de ambasade erau și rezistenții de astăzi, care chiar dacă nu se numeau la fel, apărau aceleași interese. Atunci, Tapalagă, Pantazi și Dogioiu apărau CCR, atunci era nevoie de instituții puternice. Azi, când acele instituții nu le mai servesc interesele sapă la temelia lor.

Hai să distrugem și Constituția

După decizia CCR de demitere a Laurei Codruța Koveși, câteva sute de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a protesta. Ei voiau “să apere” statul de drept luptând împotriva CCR. Acesta este primul pas spre distrugerea Constituției. Nu ne mai place Biserica, nu ne mai place Parlamentul, nu ne mai place CCR și în curând se vor arde constituții în Piața Victoriei.

Autor: Alexandru David

 

Related Posts

3 Responses “#Rezist împotriva CCR  – în curând se vor arde Constituții în Piața Victoriei”

  1. Gina says:

    Conflictul juridic dintre Presedinte si Guvern se solutioneaza legal, corect, moral prin procedura de Revizuire a Constitutiei, Legea fundamentala a Tarii, in contextul in care la ora actuala Forma de guvernamant este una hibrida, nici parlamentara, nici prezidentiala, un amalgam de confuzii, conflicte induse, diversiuni, inadecvari, neconformitati, lacunarisme, climat favorabil instalarii haosului. Date fiind conditiile, Curtea Constitutionala are rolul de arbitru. Autoritatea legala, morala, corecta in domeniu, in materie, si mai ales in vigoare. Un referendum organizat in tema nu reprezinta solutia potrivita, in op pers, avand in vedere procedurile practicate in materia “ajustarii rezultatelor”, “2012”, “sufrageria lui Oprea”, “2014”, in general practica electorala globala. Consum inutil de resurse umane, financiare. Timp pierdut. Un protest nu solutioneaza problema conflictului interinstitutional in conditiile mentinerii formei hibride de guvernamant de tip struto-camila, para-papaya, cu atat mai mult cu cat nu este adus la cunostinta opiniei publice FONDUL CONFLICTULUI, CAUZA ETERNULUI LITIGIU. Cine DECIDE si Qui prodest?! Necontrolat, un astfel de protest n-ar constitui decat un pas pana la maidanizare, lovitura de stat, razboi civil. Nu foloseste nimanui, nici celor morti, nici celor vii.
    Solutia inteleapta in context geopolitic: REVIZUIREA PASNICA A CONSTITUTIEI IN LITERA SI SPIRITUL LEGII DREPTE.
    # REVIZUIREA CONSTITUTIEI

  2. vlad tepes says:

    Pt Leprele anarhiste #Rezist nu exista decat o singura metoda de a-i linisti: bastoanele puse pe ei, a.i. sa le sara plombele din gura!

  3. Gina says:

    SOLUTIA POTRIVITA: STABILIREA CLARA A FORMEI DE GUVERNAMANT.

    Pana in prezent, Parlamentul legifereaza, Presedintele intoarce legile in vederea re-re-re examinarii … pana la calendele grecesti, circumstanta in care Guvernul – puterea executiva ramane fara cadru legal de guvernare, atacat pe deasupra, dedesubt, pe la spate, din 6 in 6 luni dupa un grafic “anume” stabilit care prevede si invocarea demiterii pas cu pas a premierului. INVESTITII = ZERO BARAT.
    CONFLICTE JURIDICE INTERINSTITUTIONALE VESNICE.
    “Sa tot traiesti bine!”

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss