Ziarul Le Figaro a obţinut informaţii despre planurile de naţionalizare ale băncilor franceze. Conform surselor citate de jurnaliştii francezi, planul presupune naţionalizarea “în caz de necesitate” a băncilor care nu vor mai fi capabile să-şi onoreze obligaţiile financiare asumate. Agenţia franceză de gestiune a activelor statului este pregătită să intre în structura de proprietate a “două, poate trei” bănci franceze, prin injecţii de capital realizate contra unor pachete de acţiuni. Reprezentanţii sectorului financiar-bancar s-au grăbit să jubileze, deşi din punctul nostru de vedere consecinţele unei naţionalizări “în stil Sarkozy” nu vor fi pe placul bancherilor. După o analiză atentă a datelor pe care le avem referitoare la “planul Sarkozy”, se poate constata că intenţia elitei politice franceze pare să fie destul de agresivă, şi poate fi catalogată drept revoluţionară. Diferenţa fundamentală între modul în care s-a procedat până acum cu băncile care au primit ajutor de stat şi modul în care se va proceda în Franţa constă în tratamentul aplicat acţionarilor. În cazul SUA, Rezerva Federală a acordat împrumuturi gigantice băncilor care se aflau în dificultate, fără a încerca să influenţeze modul în care aceste bănci gestionează banii sau stabilesc dimensiunea bonusurilor pentru management şi dividendele pentru acţionari.
Rezerva Federală a SUA a acţionat într-un mod total antagonic faţă de interesele contribuabililor, iar bancherii americani au avut posibilitatea să-şi păstreze profiturile, bonusurile, iar acţionarii şi deţinătorii de obligaţiuni au obţinut venituri din banii statului. Evident, o asemenea “salvare a sistemului financiar” este pe placul bancherilor, dar devine inacceptabilă pentru anumiţi lideri europeni.
Dacă “planul Sarkozy” se va realiza conform metodei descrise de jurnaliştii de la Le Figaro, atunci capitalul statului va fi oferit în schimbul unei emisii adiţionale de acţiuni, “diluând” astfel procentele deţinute de acţionarii băncilor, iar după această “majorare de capital” statul va fi acţionarul majoritar. În aceste condiţii, acţionarii existenţi se vor trezi fără posibilitatea de a mai obţine dividende, iar portofoliile de acţiuni pe care le deţin vor avea o valoare aproape nulă. Mai mult decât atât, statul va avea posibilitatea să stabilească salariile şi bonusurile managerilor şi să prevină acumularea de noi pierderi, rezultante din investiţii riscante. În acest fel, contribuabilii francezi vor suporta cheltuieli substanţiale, dar vor obţine în schimb ceva palpabil, adică vor recăpăta controlul asupra sistemului financiar-bancar şi vor limita riscurile pe care acest sistem le va putea asuma în continuare.
Şansele ca Nikolas Sarkozy să aibă posibilitatea de a aplica acest plan sunt foarte mari, deoarece principalele bănci franceze sunt extrem de vulnerabile faţă de falimentul Greciei şi falimentul celei mai mari bănci belgiene, Dexia. Piaţa se aşteaptă ca băncile franceze să fie forţate să apeleze la ajutorul statului, dar piaţa încă nu a conştientizat faptul că ajutorul statului va avea repercusiuni pentru bancheri. Contrar aşteptărilor presei şi ale analiştilor politici, preşedintele francez, în ciuda tuturor neajunsurilor personale, are şanse serioase să intre în istoria Franţei ca un veritabil salvator al cetăţeanului de rând şi poate chiar al democraţiei participative de tip vestic. Criza a demonstrat fără echivoc că majoritatea guvernelor lumii sunt aservite oligarhiei financiar-bancare. Dacă Sarkozy va merge până la capăt şi va declanşa un proces de naţionalizare veritabilă a sistemului bancar, el va demonstra că în Europa mai există politicieni capabili să acţioneze contrar intereselor bancherilor şi în beneficiul contribuabililor. Bancherii încearcă să convingă opinia publică şi elita politică europeană şi americană să accepte orice şantaj din partea sectorului financiar-bancar, invocând inevitabilitatea unui colaps total al economiei dacă toate capriciile lor nu sunt îndeplinite. După ce politicienii europeni vor vedea că economia franceză nu s-a dezintegrat după o naţionalizare dură, tentaţia de a reproduce “planul Sarkozy” în alte ţări va fi extraordinar de mare. Franţa poate deveni epicentrul unei veritabile revoluţii financiare.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu