C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Revolta unui profesionist in televiziune: Românie, cum de te-au furat toți mogulii ăștia bișnițari și te-au vândut pe nimic, la colț de stradă, ca pe o târfă? Românie, ce proastă ai fost!

hqdefault

Dragă Românie,

Te-ai făcut mare, acum. Nu mai ești la vremea în care credeai că există Generația PRO, nici la vremea în care îți plăceau Coșarcă și cu Tucă, nici la aia în care te dezgustau Antenele, nici la aia în care credeai că Măruță te reprezintă, cu rușine mare în cuget și simțiri, deci putem vorbi liniștiți despre biblioraftul nr.46, de la DNA.

Ușor, ușor timpul s-a contractat, cum se contractă un timeline din ăla din platformele de project management și, ca să-l exilezi în doar două pătrățele de excel, îi aplici funcția “collapse”. Te-ai făcut mare, draga mea! Acum trebuie să te gândești de două ori în ce crezi și pe cine urăști, pe cine dezavuezi și pe cine ai început, timid, să respecți și, mai mult decât orice: de ce!

Înțelepciunea cere jertfă, cere sacrificiu, așa cum ai învățat tu la școală despre Ana lui Manole, legenda de suflet a poporului român mereu încurcat între ortodoxie și geniu popular, mereu cu un deget în barba lui Dumnezeu dar și cu o mână agățată de coarnele dracului, ăla care ne mănâncă de vii în manualele de religie.

Tu, draga mea, ești bogumilică fără să știi ce-i aia. De-aia te-ai lăsat modelată ca o plastilină, când erai mai mică, de-aia te-ai făcut victimă tocmai când credeai că ești mândru călău al dictaturii. Îmi pare tare rău pentru tine, poate trebuia să înveți să te educi mai bine, să te lepezi de dualitate.

Doi moguli au ajuns să împartă aceeași celulă

În viața noastră s-a întâmplat, însă, ceva minunat, România mea! Doi moguli (pe care n-am să-i numesc pentru că au ajuns să împartă destinul aceluiași personaj colectiv), foști privilegiați, cumva, de regimele anterioare, au ajuns să împartă, cumva, aceeași celulă.

Înainte vreme, unul dintre ei (nici nu mai contează care, ești de acord cu mine), s-a cocoțat cu o cameră video la balconul orwellian, ca să-l paparazzeze pe Ceaușescu, în imunda-i ieșire din scenă; dar simplul fapt că s-a aflat în balcon i-a dat mogulului perspective nemărginite. A fost în aparatul de stat cefesenist, a devenit un zeu, chiar tu ai început să-l venerezi, adu-ți aminte.

Altul, agățat de un picior din hidra cu membre siloase ale lui Ceaușescu, a strâns provizii, a dus-o bine. Amândoi au crezut că te vor cuceri.

Amândoi s-au îmbolnăvit de putere (revezi, draga mea, la minutul 17:50, scena aia din Hotel de Lux, în care fiul tiranului ridicat pe crime și cadavre străbate biroul măreț și ajunge la Director, în sala pașilor pierduți – ca să înțelegi ce vreau să spun), fiindcă puterea, dacă n-avem Dumnezeu sau măcar niscai valori morale, ne înghite pe toți în patologia ei. Amândoi au crezut că sunt infailibili, inexpugnabili, poate chiar nemuritori. Amândoi împart, acum, aceeași celulă (dacă nu fizic, măcar borgesian). Fă o încercare și imaginează-ți cum sună conversația lor, captivi în același destin. Așa, frumos, ca la Pirandello, în Colloquio con la madre.

Școala și televiziunea: televiziunea nu aplică pedepse pentru ne-uitare, școala o face brutal: în fiecare zi pune absențe

Ca să înțelegi și mai bine, aș vrea să-ți vorbesc puțin de Neil Postman, un profet care s-a ridicat deasupra noastră, a tuturor și de care nu prea s-a auzit prin părțile noastre. Unul din tații spiritului critic pe care tu abia acum începi să-l înțelegi, când ai început să ajungi la înțelepciune.

Omul ăsta a scris acum câteva decenii, într-o revistă de specialitate (scrie-mi pe privat dacă vrei să citești micul lui studiu, ți-l dau pe mail – mă găsești pe Facebook, desigur), un articol științific despre relația dintre televiziune și gândire, în care compara programa școlară cu “programa” televiziunii.

Zice că, în vreme ce televiziunea operează cu imagini concrete, unice, neparafrazabile – școala se impune prin cuvinte: abstracte, conceptuale, traductibile.

Că în vreme ce televiziunea apelează direct la emoții bazate pe un tip de simbolism digital, școala cere o sofisticată procesare cognitivă. Că, în timp ce televiziunea nu aplică pedepse pentru ne-uitare, școala o face brutal: în fiecare zi pune absențe, dă note care pot distruge.

Că în timp ce conținutul predat de școală e ca o piesă de teatru cu introducere, conținut și încheiere televiziunea e ca un vodevil cu evenimente, imagini și povești disparate și fără continuitate, reversibile și interșanjabile, între care nu există nicio relație.

Ia, spune, Românie, – înainte să te enervezi – tu, la care școală ai fost? Te simți sofisticată cognitiv? Sau, mai degrabă, emoțională, umorală, furioasă ori, după caz, înlăcrimată de poveștile mogulului iubit? Empatizez cu tine oricare ar fi realitatea, că și cu mine s-a milostivit cineva să empatizeze, la un moment dat, când am simpatizat cu felurite întreprinderi de moguli.

Mogulul grupului românesc și mogulul grupului străinesc

De-aia aș vrea să-ți spun cum văd eu povestea asta. Cel mai mare grup de media românesc se înfruntă, de mulți ani, cu cel mai mare grup de media străinesc.

În principiu, mogulul grupului românesc a fost condus la pieire chiar cu ajutorul nemijlocit al angajaților lui (se numește conformism politic, caută și tu câte ceva pe Google, despre asta); adică oamenii au simțit ei, așa, că trebuie să creeze un vodevil în jurul mogulului și au reușit, erau chiar mândri.

Mogulul grupului străinesc, însă, i-a învățat el însuși pe angajați cum să meargă împreună la pieire; și românii, cum mă vezi și cum te văd (ai văzut Bădăranii, nu? tot la televizor, desigur), au râs la vodevilul lui, și-au hrănit foamea cu imaginile lui și speranțele cu poveștile lui. Amândoi au ajuns în aceeași celulă (polisemantic cuvântul, ia aminte – celulă înseamnă și chilie, undeva, în frăția lui etimologică, deci poate se salvează reciproc, unul pe altul, când se vor fi pocăit cumva, Doamne ajută!).

Susținătorii au început să vocifereze, unii spuneau că mogulul numărul unu e un securist nenorocit, care a furat bani și niscai suflete. Ăilalți spuneau despre mogulul numărul doi că e un demon care a furat sufletul poporului (sufletul tău, Românie) și nu se vede, nu se aude, nu se poate proba. Un lucru e sigur: amândoi au jinduit la banii tăi.

Românie, cum de te-au furat toți mogulii ăștia bișnițari și te-au vândut pe nimic, la colț de stradă, ca pe o târfă, altora?

Asta e și povestea ta. O poveste în care te-ai uitat la un televizor cuminte, după care te-ai uitat la alt televizor cosmopolită și te-au furat imaginile și iar te-ai uitat la primul televizor și iar la al doilea; ai crezut tot ce ți-au spus, ca la școală.

Și, după douăzeci de ani (ăsta e titlul unei emisiuni care părea bună) uite cum stai în mijlocul câmpului și te-ntrebi cum de ai rămas tu cu salariul tăiat, cu prietenul pierdut din patimi politice, cu creditul ăla neperformant, cu facturile plătite la marii capitaliști globali, cu copilul manelist și cu soacra mutilată într-un spital care i-a operat piciorul greșit, cu nepoata violată într-un sat și cu mătușa bătută cu bestialitate de bărbatul ei telespectator care, în cele din urmă, a răpus-o cu zece lovituri de topor.

Dar cum de te-au furat toți mogulii ăștia bișnițari și te-au vândut pe nimic, la colț de stradă, ca pe o târfă, altora? Cum de te-ai lăsat și tu purtată de naivitatea unor formatori de opinie care au crezut ca tolomacii în niște himere și s-au înșelat? Ai văzut ce rușine le e ăstora, acum? Cum au schimbat macazul, cum au început s-o critice pe doamna ministru? Ai văzut cum dau înapoi? Cu instrumente de analiză, cu enunțuri sfătoase, cu tușe de pundit, cu aplomb jurnalistic.

Eu, draga mea, nu vreau să pun paie pe foc, dar a fost o vreme când gândeai liber și credeai că o să-ți atingi și tu visul american. Mai știi cum îi pedepseai pe ăi’lalți? Nu le dădeai nicio șansă, zappai, zappai, treceai peste ei cu ochii închiși.

Să crezi că un mogul poate fi mai bun decât altul – asta… asta e pură sinucidere

Te-ai gândit vreodată că hoaștele astea or să se răzbune, că se întoarce roata, că poate veni o vreme când ajungi să le dai dreptate, că viața e imprevizibilă și s-ar putea să nu mai știi pe ce cale s-o iei? Că n-ai să apuci să-ți faci căsuța cu grătar in the backyard, cu gard alb și frigider dublu și – puf! – conștiința se dezlănțuie ca un duh din lampă și te ia palme și te-ntreabă cum ai putut să fii așa netoată, cum să nu știi tu că nu poți cumpăra vise nici dacă-ți pui creierul gaj?

Un vodevil, ar spune profetul… Ce proastă ai fost, dulce Românie… O să zici că rămâne stânca, deși moare valul, de acord. Dar să crezi că un mogul poate fi mai bun decât altul – asta… asta e pură sinucidere. Bine că n-ai murit de tot.

De-aia zic, aș vrea să te rog ceva. Lasă-i acolo, captivi în destinul lor, pe moguli; în definitiv e treaba lor cum se descurcă. Hai să vedem împreună ce-a rămas din toată povestea asta, unde ne aflăm acum. Poate te ajută cu ceva.

O să încerc și eu să joc rolul punditului, cu instrumente de analiză, cu enunțuri sfătoase, cu aplomb jurnalistic etc, poate-ți atrag atenția, că te-ai obișnuit așa. Deși nu cred că o să reușesc.

Nu știm să gândim cu mintea noastră. Ne împărțim în două pro și contre care nu ne aparțin.

  1. Nu știm să gestionăm dezbateri reale, ne împărțim în două pro și contre care nu ne aparțin. Poate din comoditate, poate din prelungirea puturoasă a păpușăriei politice care împarte lumea în două, ca să nu existe nuanțe. Dar maniheismul omoară liniștea ontologică, fiindcă nu putem ști cine câștigă. Iar cauzele păpușăriilor nu sunt ale noastre, sunt mereu ale lor.
  1. Nu știm să gândim cu mintea noastră, nimeni nu e dispus să ne dezvolte spiritul critic: nici sistemul, nici școala, nici părinții. Unii nu vor, alții n-au timp. Astfel ajungem să pedepsim munca unor profesioniști și să căscăm gura la linșaje, la “interesul național”, la violuri și la alte asemenea grozăvii. Ajungem să ne agățăm de mărci media fără să știm de ce. Când colo, totul e marketing. Păi, dacă-i p’așa, atunci mă uit la Russia Today, măcar din respect pentru un marketing de calitate, care nu-mi jignește inteligența. Question more. Nici pomeneală de Gândește Liber sau Mereu Aproape; Question More. Indubitabil, dacă o să question more o să identifici și bias-ul Kremlinului și o să ajungi să amușinezi informația pură sau măcar umbra ei. Așa și cu mamuții noștri media.
  1. Ce rău îmi pare de Mediafax! Nu că n-ar fi fost dintotdeauna, și ea, parte dintr-un sistem care nu ne-a aparținut. Nu că n-ar fi avut și ea, probabil, mereu un om destinat să preia comenzile acționariatului. Dar parcă rămăsese o oază la care să te adapi mai des. Parcă, totuși, energiile tuturor celor care au făcut acolo școala sau ucenicia sau au învățat respectul față de actul profesional s-au strâns cumva cosmic de la distanță și au trimis deasupra un fel de văl protector.
  2. Când am văzut-o pe lista din biblioraftul nr. 46, m-a durut burta de nervi (mai cu seamă că ea a dat în exlusivitate știrea cu Breazu care i-a plătit doamnei ministru, din mită, aniversarea fastuoasă). Un reporter profesionist a depistat-o într-un dosar, așa cum alt reporter profesionist a găsit biblioraftul nr.46. În celula mogulilor grădina are multe poteci, da. Iar eu mi-aș dori să fie fals biblioraftul ăsta.
  3. În momentul de față, în România nu mai sunt decât câțiva oameni care se pot numi jurnaliști, dar ei nu mai aparțin presei, se îmbată cu mirosul propriului meșteșug și scriu, scriu, scriu cu patimă și bucurie. În unele zile n-au ce mânca, dar ei tot scriu, fiindcă nu i-a interesat niciodată unde e frigiderul. Ceilalți, sunt toți actori într-o piesă, își poartă drama în ei, cum zicea Pirandello. Nici “like” nu mai pot da confraților concurenți, de frică să nu spună lumea că s-au dat cu dușmanul. Care să fie dușmanul?
  4. PROTV a ajuns azi în situația în care era Intact acum trei, patru ani, numai că alții plătesc pentru vina ex-mogulului. Publicul asociază, acum, PROTV, cu puterea coruptă, ex-mogulul (încă mogul în percepția publică) mai are puțin să fie condamnat, foștii angajați colportează denunțuri pe site-uri obscure cu iz de cocină și ratingul se clatină pe marea delațiunilor. Pe scurt, sunt la fel ca ăi’lalți: stigmatizați ca vânduți politic, fără disciplină, cu supremația pierdută, fără caracter. Ce dezamăgire! Dacă nu face un plan de criză în care să se disocieze de ex-mogul, în care să trimită la plimbare ipocriții, în care să cheme în judecată delatorii – va intra în comă direct într-un spital condus de Oprescu, girat de Băsescu, finanțat de Isărescu, igienizat de Udrea și Năstase și, în general, de toți oamenii pe care i-a ținut la putere plătind în timpi de antenă, de tipul “ce cum vrei”.
  5. Intact câștigă teren prin multitudinea de informații care se adeveresc. Fiecare demers jurnalistic autentic clatină toată scena presei, cum a zguduit America dosarele lui Snowden. Intacții se suie pe mormanul de mailuri în facsimil și dezavuează PROTV-ul în cel mai direct mod. Pundiții care odinioară bălăcăreau Intact-ul în spațiul public, acum sunt nevoiți să recunoască probele și să reculeze nebărbătește, ca pisica față cu câinii. Un fenomen cu adevărat interesant și probabil unic, fiindcă încă nu știm cât și cum durează ciclurile astea de izbăvire prin adevăr. Ăsta e un moment în care oamenii ar trebui să-și ceară iertare unii altora, să se rușineze pentru propria prostie și să-și exorcizeze demonii. Ăsta ar fi un exercițiu pentru curățirea, chiar și timidă, a spațiului public. O șansă, o revoluție, o purgație din care se poate pleca iar de la zero. Vorba lui Marian Munteanu, în seara asta, la Realitatea: “Domne, faceți ceva și fiți mai aproape unii de alții”.
  6. În momentul de față calitatea sau unicitatea programelor celor doi mamuți media nu mai contează în mod autentic și nici statistic. Sunt interșanjabile, așa cum zicea Neil Postman. Succesul nu se mai măsoară în puncte Kantar, ci în grozăvia mormanelor de delațiuni. Cu alte cuvinte, am ajuns din nou la o dictatură a informației din care nu se poate ieși decât zidind-o undeva pe Ana (lui Bogumil).

Caută zidul ăla (poate chiar o stâncă), dulce Românie și asigură-te că ridici o mânăstire care să-l cuprindă, să-i închege un sens… ziditor. Asta ți-o doresc. Nu împărți și tu destinul mogulilor captivi în celula aia, că e frig.

Autor: Dorothea Ionescu Vânău

Sursa: Pagina de Media

Related Posts

One Response “Revolta unui profesionist in televiziune: Românie, cum de te-au furat toți mogulii ăștia bișnițari și te-au vândut pe nimic, la colț de stradă, ca pe o târfă? Românie, ce proastă ai fost!”

  1. si_noi says:

    Da, dar nu ei, Romaniei, ci noua, romanilor… sa gandim cu mintea noastra, unu la mana si doi, sa ne zidim pe noi, o parte din noi, (in acel edificiu care este o existenta, pentru a nu fi inutila), iar nu sa-l sacrificam pe celalalt. Si precum semizeul Chiron, sau genialul John Nash din “a beautiful mind”, sa invatam sa traim cu rana si sa nu incercam sa ne dezicem de ea. In fond, e umanitatea noastra.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss