Cu sprijinul, asistenţa şi logistica tuturor grupărilor de după 1990, s-a reinstalat în România o criminalitate politică de gravitatea celei anterioare, dublată de un sistem mafiot. Fenomenul a trecut în amploarea lui neobservat, în umbra subiectelor de scandal mărunt, trăgând după sine consternant inerţia societăţii. Cauza dezinteresului societăţii pentru reforme vine tocmai din această obscură şi controlată constituire a mediului politic. Cine sunt actorii votaţi pe bandă rulantă nu este greu de spus. Masa votanţilor şi susţinătorilor este tocmai imensa maşinărie publică nereformată. România a ajuns proprietatea privată a unor organizaţii care se autointitulează partide.
Legitimitatea politică nu poate exista exterioară democraţiei. Stabilitatea politică nu poate exista împotriva democraţiei. Fostul regim comunist avea supapele sale pe care nu le mai regăsim în prezent. Corupţia face legea, este legea. A nu fi de acord cu manifestările acestui sistem reprezintă o minimă conduită, pe care nu o mai regăsim decât lacunar. Căutarea soluţiilor de integrare, impuse de viaţa cotidiană, transformă monstruos membrii societăţii într-un ritm alarmant. Sunt mulţi cei care au aşteptat acest moment, l-au visat, fiind trenul vieţii lor. Totalitarismul a fost orizontul multora dintre cei care şi-au clădit cariere fără fisură. Însă tocmai această perfecţiune mult vânturată intimidant este maladia cronică pe cale a deveni nouă epidemie.
Această imbecilitate a manipulării prin tot felul de strategii ţine la distanţă orice destindere şi normalizare, cu o forţă amintind de armele din decembrie 1989. Românii nu plătesc doar revoluţionarii de carton, folosiţi mereu împotriva democraţiei, fenomenul clientelar s-a extins. Diverse eminenţe, gonflate de dictatură, s-au fixat de-a lungul drumului istoriei, exact ca foştii activişti comunişti. Presupusele lor bune intenţii sunt anulate indubitabil de prestaţiile oripilante. E fără doar şi poate mai mult decât evident că, exceptând foşti opozanţi notorii, ceilalţi au făcut parte din imensa opoziţie dirijată de fosta Securitate. Prezenţa acestora în structuri democratice le-a paralizat, cu atât mai mult cu cât ei şi-au dorit din start să fie lideri, cât mai mari. Sunt zeci de ani în care s-au constituit în jurul acestor, de-acum, impostori armate de clone. Ei dau tonul în acest moment, ei au sub control orice mişcare publică. Aşa ceva fiind, iată, posibil.
Se poate instala democraţia în aceste condiţii? Sub nicio formă! Niciodată! Se poate mima Europa? Acest lucru chiar convine algoritmului pe care se bazează activitatea de la Bruxelles. Aceste formule au deja un suport protecţionist care a dus la anularea libertăţilor, fiind total ilegale, anticonstituţionale. Nimic nu mai are accente tranzitorii, fireşti, care să creeze speranţa unei normalizări. Aberaţiile legislative prin care grupuri de interese lovesc esenţa vitală a democraţiei se plasează ca egale principiilor statale. Inşi de duzină fac legea, dând ceasul istoriei româneşti înapoi, în cele mai înspăimântătoare momente ale anilor ’50. Retardul democratic arată minusul care nu poate fi suplinit de nimic. Când unii sunt deasupra altora, deci deasupra legii, totul devine posibil. Într-un asemenea impas moral şi intelectual, orice comparaţie devine posibilă şi, nu-i aşa, obligatorie. Însă cei care pun umărul la instalarea criminalităţii publice prin lipsa lor de responsabilitate şi cu tot oportunismul caracteristic lichelismului se vor aliniaţi marilor valori.
Această clasă care instituie criminalitatea politică îşi ridică propriile statui, dându-şi unii altora propriile verdicte axiologice. Merite peste merite, avantaje peste avantaje. Maşinăria pusă în funcţiune sub cele mai înşelătoare lozinci trebuie oprită. Statul modern este, deocamdată, inexistent în România. Aşa cum celebri laureaţi Nobel îşi caută singuri, cu eforturi, fonduri pentru cercetare, sau celebrităţi academice internaţionale au contracte anuale cu universităţile, în condiţiile în care există cursanţi interesaţi, acelaşi lucru va trebui să se întâmple şi în România. Punerea unora în faţă, plătiţi pe post de genii, ei fiind desigur contrariul, este una dintre modalităţile prin care corupţia devine ultra-prezentă, invincibilă. Singura preocupare naţională a ajuns căpătuiala, prin orice mijloace, multe dintre ele deja legiferate.
România, în acest moment, nu mai are nicio posibilitate de a putea configura o reprezentare a interesului public. Mediocrităţile au ajuns să aibă o putere de decizie frizând criminalitatea, mână-n mână cu politicienii, de nu mai ştii care sunt unii, care ceilalţi. Aceste nuclee de reprezentare nu mai pot fi tolerate să funcţioneze din bani publici, având implicit şi necesar ierarhizari mafiote, cum se întâmplă acum. Fantasmagoriile sunt necesare, în economia metafizică, însă neutralizate de asumările experienţelor responsabile, nu ca experiment impus de undeva. Mai clar. Este necesară ieşirea din butaforia care se dezvoltă primejdios, făcând din impostura de toate felurile o armată statală împotriva propriilor compatrioţi.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu