Reţeta dezastrului la Târgovişte: -76% la producţia de oţel-beton, exportăm fier vechi, importăm oţel pentru construcţii

Combinatul de Oţeluri Speciale (COS), cel mai mare angajator din Târgovişte, care se zbate să supravieţuiască fiind de la începutul anului în insolvenţă, este afectat puternic de exportul de fier vechi cu precădere în Turcia, care ţine preţul principalei materii prime, cu o pondere de circa 80% din costurile de producţie, la un nivel ridicat şi reduce competitivitatea combinatului la export.

„Atât timp cât noi exportăm fier vechi este un avantaj pentru turci să aducă la noi oţel-beton pentru că reuşesc să facă aşa-numitul transport plin pe plin. Să vedem dacă Germania sau Franţa exportă fier vechi. Vă daţi seama că şi ei colectează fier vechi. Este vorba de ce politici de taxe aplici“, spune Aurel Diamandi, directorul de producţie al COS Târgovişte. În prima jumătate a anului afacerile COS Târgovişte s-au redus de trei ori, de la 481 mil. lei la 136,2 mil. lei (31 mil. euro), iar producţia locală de oţel-beton s-a prăbuşit în acelaşi interval cu 76%, la 44.000 de tone. De cealaltă parte importurile de oţel-beton au urcat între 2010 şi 2012 cu 17%, la 324.000 de tone.

„Un combinat nu poţi să-l închizi şi să-l deschizi aşa ca uşa unui magazin. Trebuie să găseşti soluţii ca să funcţioneze tot tim­pul chiar şi atunci când nu ai comenzi destule pentru că are cheltuieli mari şi când stă. Dacă oprim cuptorul de la oţelărie, refractarele dacă le-ai încălzit şi le-ai oprit, iar le-ai încălzit nu mai durează şi trebuie schimbate. Pentru că nu aveam încărcare pen­tru ambele laminoare am asimilat produsele din­tr-un laminor în celălalt, ca să avem o în­cărcare completă şi să reducem costurile“, spu­ne Aurel Diamandi, directorul de producţie al COS Târgovişte, care lucrează de 18 ani în combinat.

El încearcă împreună cu noul acţionar şi cu ad­ministratorii judiciari să redreseze compania afla­tă în insolvenţă din luna februarie a acestui an după mai multe decizii de management greşite ale ruşilor de la Mechel, precum ex­por­tul oţelului-beton cu preţul unor costuri ridicate care au dus combinatul pe pierdere. După stra­te­gia eşuată, Mechel a tăiat finanţarea com­binatului şi l-a vândut pe nimic doar ca să scape de pierderile de zeci de milioane de euro ale acestuia, ce atârnau greu în bilanţul grupului.

Din noiembrie anul trecut până în martie pro­ducţia Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte (fost Mechel Târgovişte) a fost sis­ta­tă complet şi angajaţii îşi pieduseră speranţa că vor mai reveni la lucru.

Consecinţele acestor închideri au fost ne­fas­te pentru economia românească şi au dat pes­te cap piaţa de oţel-beton internă. Spre exem­plu, închiderea combinatelor Mechel a con­dus în prima jumătate a anului la o pră­bu­şire a producţiei de oţel-beton a României cu 76%, la 44.000 de tone.

Afacerile COS Târgovişte au căzut în ace­eaşi perioadă de 3,5 ori, de la 481 mil. lei la 136,2 mil. lei (31 mil. euro), în condiţiile în care com­binatul a stat mai mult închis. Pierderile com­binatului s-au redus în acelaşi interval de la 59,5 mil. lei la 19,3 mil. lei.

Reducerea producţiei Mechel a făcut tot­odată ca importurile de oţel-beton să năpă­deas­că piaţa românească, acestea urcând în ultimii doi ani cu 17% şi au ajuns anul trecut la 324.000 de to­ne, adică mai mult de jumătate din necesarul in­tern. Aceasta în condiţiile în care ac­tuala capa­citate de producţie a COS Târgo­viş­te ar putea să acopere întregul consum de oţel-beton din Ro­mânia, care s-a contractat puternic în ultimii ani, ajungând în prezent la 550.000 – 600.000 de tone.

După preluarea companiei de către Invest Nika­rom, firmă controlată de Svetlana Chuma­kova şi Victor Chumakov, părinţii Olgăi Chu­ma­kova, fosta şefă a reprezentanţei Mechel de la Bucureşti, compania a intrat în insolvenţă la pro­pria iniţiativă şi întregul flux de producţie a fost regândit astfel încât combinatul să se des­curce fără vreun ajutor financiar din exterior.

Noul acţionar de la COS Târgovişte a luat mă­suri dure de restructurare, care au vizat restrân­gerea semnificativă a numărului de an­gajaţi şi comasarea secţiilor de producţie în vede­rea diminuării costurilor, în contextul pier­derii comenzilor de la clienţii tradiţionali pe fon­dul inactivităţii. Totodată conducerea com­bi­natului a luat măsuri de reintroducere în pro­ducţie a oţelurilor speciale cu valoare adăugată mai mare, a efectuat investiţii minime în com­pre­soare noi pentru reducerea costurilor ener­getice şi s-a orientat spre procese tehnologice de obţinere a oţelurilor care să reducă la mini­mum cos­turile în vederea creşterii competi­tivităţii pe piaţă, precum tratarea termică.

De rezultatele acestor măsuri de restructu­ra­re depinde însă un întreg oraş care a fost ori­cum devastat în ultimele două decenii de dein­dus­trializarea şi pierderile de locuri de muncă din combinat.

Oraşul Târgovişte, care se sprijină pe trei com­panii siderurgice aflate pe platforma indus­tri­ală de la COS Târgovişte, a pierdut în ulti­mul de­ceniu circa 16.000 de locuitori, adică 17,8% din numărul total în perioada 2002 – 2012. În acest timp peste 4.000 de oameni care lu­crau la com­binatul siderurgic Mechel Târgo­viş­te şi-au pier­dut locurile de muncă, de la 6.160 de oa­meni în anul 1999 la 2.100 de salariaţi anul trecut.

În prezent combinatul mai are circa 1.370 de angajaţi, ultimele disponibilizări având loc în ur­mă cu câteva luni, când au părăsit compania cir­ca 530 de oameni. Chiar şi aşa COS Târgo­vişte rămâne cel mai mare angajator din oraşul Târgovişte, iar pe aceeaşi platformă in­dus­trială unde este situat combinatul îşi mai des­făşoară activitatea alte două companii care sus­ţin locurile de muncă din oraş, respectiv Oţel­inox, controlat de sud-coreenii de la Sam­sung, care are 840 de salariaţi, şi Erdemir cu ac­ţio­nari turci, unde lucrează circa 340 de oameni.

„Înainte de ’89 în combinat lucrau 5.500 de oameni şi aveam 11 cuptoare din care la acel mo­ment lucrau numai şapte. Capacitatea fabri­cii era tot cam aceeaşi, dar era o altă metalurgie. Cup­toarele erau mai mici şi dacă acum o şarjă du­rează 60 de minute, pe cuptoarele de atunci fără modernizări dura undeva la 3-4 ore. Acum avem un singur cuptor modernizat cu trei arză­toare care poate să susţină o producţie la foc con­tinuu de 500.000 de tone pe an“, spune Aurel Diamandi.

Deşi România era o economie închisă şi foar­te puţin performantă, combinatul din Târgo­vişte reuşea înainte de ‘89 să exporte în ţări precum Siria, Irak şi regiunea CAER (URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Ceho­slovacia, Ungaria).

„Oţelul lichid cu o temperatură de 1.300 de gra­de ajunge aici în zona de răcire şi încărcare a ţa­glelor. Ţaglele sunt încărcate apoi în aceste va­goane după care se transportă la secţia de la­mi­nare. Luna aceasta oţelăria a ajuns la o în­căr­care de circa 80%. Circa 40% din ţagla pe care o producem pleacă spre combinatul din Buzău. Luna aceasta le dăm 16.000 de tone în con­diţiile în care noi vom ajunge undeva la 38.000 de tone“, spune Diamandi în timp ce vizităm combinatul.

Zgomotul din oţelărie în timpul arderii fierului vechi este asurzitor, muncitorii de aici primind în unele cazuri câşti de protecţie pentru a putea face faţă condiţiilor din combinat.

Şeful de producţie spune că în septembrie combinatul a ajuns pentru prima dată pe profit ope­raţional de la reluarea activităţii în debutul anului şi speră că va reuşi să-l aducă pe profit net în viitorul apropiat.

Redresarea producţiei de oţel din combinat nu se simte însă şi la nivelul salariaţilor, care spun că de când a intrat în insolvenţă o duc mai prost.

„Acum un an sau doi produceam 45.000 de to­ne pe lună la oţelărie. Pe laminorul de profiluri mijlo­cii am avut şi 27.000 de tone pe care acum l-au pornit pentru 2-3 mii de tone, iar pe cel de profiluri mici s-au făcut până la 32.000 de tone, adică toată producţia era procesată aici. Pe când acum mai mult de 12.000 de tone pe lună nici n-am produs, nici n-am vândut. În con­ti­nuare salariaţii încă mai stau o parte acasă cu 80% din salarii. Din noiembrie de când s-a oprit producţia n-a fost zi de la Dumnezeu în care să nu fie angajaţi în şomaj în diverse sectoare“, spu­ne Gabriel Banu, liderul sindicatului din cadrul COS Târgovişte.

Restrângerea activităţii combinatului doar pe piaţa locală, de la 60% exporturi cât avea în anul 2011, a afectat puternic locurile de muncă din fabrică. După ultimele restructurări sarci­nile au fost distribuite astfel încât ce făceau îna­inte trei oameni acum le fac numai doi.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă combinatul este faptul că exporturile de fier vechi, în special în Turcia, ţin preţul fierului vechi la un nivel ridicat, majorând costurile producătorilor de oţel la nivel intern.

„La ora actuală suntem focalizaţi pe piaţa locală, undeva la circa 95% din producţie. De ce? Pentru că în momentul în care ieşi la export trebuie să iei în calcul şi costul transportului care este ridicat. Atât timp cât ponderea costului fierului vechi în totalul costurilor noastre de producţie este undeva la 80% şi preţul fierului vechi este la 350 de dolari tona, nu avem de ales. Dacă în rest suntem com­pa­ra­bili, nu suntem comparabili la preţul la care achi­ziţionăm materia primă. Pe produsele pe care le realizăm avem şi know-how, suntem competitivi şi la nivel de consum energetic“, spu­ne şeful de producţie al COS Târgovişte.

Potrivit acestuia, ţări precum Germania şi Franţa nu exportă fier vechi deşi şi aceste state au staţii de colectare a fierului vechi şi consideră că repre­zentanţii statului ar trebui să impună taxe va­male pe exportul de materii prime, precum fierul vechi pentru a le permite companiilor locale să fie competitive la nivel de costuri.

„Trebuie să se găsească o reglementare astfel încât România să nu mai exporte fier vechi, care este o materie primă. Niciodată nu este avantajos să exporţi material brut. Aşa cum nu este mai avantajos să exporţi buşteni în loc de mobilă, aşa este şi în cazul oţelului faţă de fierul vechi. Suntem într-o economie liberă, dar prin politicile de taxe pot descuraja exporturile de fier vechi“, consideră Aurel Diamandi.

Pe lângă importuri combinatul se confruntă mai nou şi cu o concurenţă autohtonă din partea italienilor de la STG Group, care au redeschis anul trecut producţia la Laminorul Focşani şi fac concurenţă pe segmentul de oţel beton.

Pentru a putea creşte eficienţa combinatul din Târgovişte a lansat în producţie luna aceasta aşa-numitele oţeluri speciale, care sunt tipuri de oţeluri cu valoare adăugată mai mare decât oţelul-beton, piaţă pe care încearcă să o redobândească treptat. În prima lună se vor produce 2.500 de tone de oţeluri speciale, mai puţin de 10% din capacitatea laminorului, în condiţiile în care clienţii vechi s-au reorientat pe perioada în care combinatul a fost închis spre alţi furnizori, iar acum achiziţionează cantităţi mai mici de la combinatul din Târgovişte.

„Pretenţiile calitative şi valoarea înglobată a unui astfel de oţel sunt mai mari şi îl poţi valo­ri­fi­ca la un preţ superior. De exemplu dacă dacă pre­ţul la oţel-beton este de 490 de euro/tonă, un oţel special îl poţi valorifica la 690 de euro/tonă. Cli­enţii sunt producători precum Cromsteel Târgo­­vişte, care prelucrează barele, le cromea­ză şi le vând în Italia. Ei fac numai export. Mai vin­dem la Topoloveni (Bamesa Oţel – n.red.) care fac componente auto, la o mul­ţime de fir­me. Consumul este mic. Partea proastă este că pro­ducători de rulmenţi nu mai sunt aşa de mulţi. Mai sunt la Bârlad şi la Braşov, dar noi nu putem produce inele şi semifabricate pentru astfel de rulmenţi de di­men­siune mare. Noi liv­ram pentru piaţa rul­menţilor mici“, spune Diamandi.

În lupta cu importurile de rulmenţi din China sau Turcia producătorii locali s-au re­orien­tat spre producţia de rulmenţi de dimen­siuni mari, iar combinatele locale de oţel, pre­cum cel din Târgovişte, nu s-au adaptat la schim­bările de pe piaţă pentru a rămâne în continuare furnizori pentru acestea.

Combinatul a pierdut unul dintre cei mai importanţi clienţi de pe piaţa internă, Dacia Piteşti, la scurt timp după preluarea uzinei de către francezii de la Renault în condiţiile în care aceş­tia au abandonat forjele şi alte utilaje de pre­lucrare a oţelului care era furnizat de com­bi­natul din Târgovişte pentru realizarea pieselor şi acum piesele auto sunt importate din Turcia sau din Franţa.

Halele de producţie aflate acum în para­gi­nă pe platforma industrială din Târgovişte stau măr­turie a avântului impresionant pe care in­dustria siderurgică îl luase aici înainte de ‘89.

După ce au preluat combinatul în august 2002, ruşii din grupul Mechel au închis la puţin timp oţelăria numărul unu şi secţiile aferente de prelucrare a oţelului şi care nu au mai fost redeschise nici în ziua de astăzi.

Oţelăria închisă în 2004 producea oţeluri inoxidabile şi înalt aliate precum cele pentru industria alimentară (tigăi de gătit, tacâmuri etc.) şi pentru industria medicală, respectiv instrumente medicale care necesită oţeluri mai speciale.

Ruşii au motivat închiderea acestor capacităţi prin lipsa de cerere şi tehnologia învechită care nu permitea lupta la export cu combinate din ţările învecinate, precum Germania.

„În prezent majoritatea pieţei este acoperită de importuri din Germania. O astfel de oţelărie construită acum este mult mai mică, produce cu costuri mult mai mici. Degeaba produci oţeluri de nave, pentru că dacă le vinzi scump nu le cumpără nimeni“, spune Diamandi.

Pentru a reuşi să reducă costurile compania foloseşte în unele cazuri tratarea termică în locul feroaliajelor care îi pot conferi caracteristici asemănătoare, spun aceştia.

„Dacă înainte pentru o marcă de oţel mai puneai nişte crom, mangan, ca să obţii nişte caracteristici de calibru, acum aceeaşi marcă de oţel se poate obţine prin tratare termică. Pentru reducerea costurilor, pentru că era mai scump să pui fero-aliaje decât să faci tratare termică, adică să-l răceşti sau să-l încălzeşti într-un anumit fel“, spune şeful de producţie al COS Târgovişte.

El povesteşte că înainte de 1989 când s-a angajat în combinat ca inginer stagiar, într-un schimb pe un post erau repartizaţi în total şase ingineri, lucru care arată că la acea vreme nu se ţinea cont de eficienţă şi companiile aveau şi un puternic caracter de protecţie socială, personalul fiind supradimensionat.

„Este bine să creezi locuri de muncă dar eficient pentru că la ora actuală nu poţi să rezişti cu o întreprindere cu mulţi salariaţi şi nu poţi să faci asistenţă socială. Acest lucru nu-l va face niciodată un agent economic privat“, spune Aurel Diamandi.

Combinatul COS Târgovişte în cifre:

Afacerile COS Târgovişte s-au redus de 3,5 ori în primul semestru, de la 481 mil. lei la 136,2 mil. lei (31 mil. euro)
Pierderile combinatului din Târgovişte s-au diminuat în prima jumătate a anului de trei ori, la 19,5 mil. lei (4,4 mil. euro).
Producţia de oţel-beton a României a scăzut în primul semestru cu 76%, de la circa 180.000 de tone la 44.000 de tone
Importurile de oţel-beton ale României au urcat în perioada 2010 – 2012 cu 17%, la 324.000 de tone
De la 5.500 de angajaţi câţi avea înainte de ‘89, COS Târgovişte a rămas cu 1.370 de salariaţi
Preţul unei tone de oţel special ajunge la 690 de euro, faţă de 490 în cazul unei tone de oţel -eton.
Un angajat de la COS Târgovişte câştigă în medie circa 1.500 – 1600 de lei net incluzând sporuri şi alte beneficii
O tonă de oţel-beton costa în 2007 circa 3.100 de lei şi a ajuns în prezent la puţin peste 2.000 de lei.

Galerie FOTO aici.

Autor: Adrian Cojocar
Sursa: Ziarul Financiar