Analize și opinii

Regina de pe tabla de şah a economiei

An nou – 2013. Parlament nou. Guvern nou. Problemele sunt însă vechi. Problemele economiei româneşti. Dacă vor fi rezolvate – promovând competenţa, iniţiativa, vocaţia pentru lucrul bine făcut, o mai riguroasă conduită financiară – ţara va avea mai multă valoare adăugată, mai puţin şomaj, o tendinţă de extindere a bunăstării. Altfel, economia va rătăci pe căi înfundate.

Problemele sunt într-adevăr vechi. Dar, ca să fie soluţionate, va fi nevoie de repoziţionări pe tabla de şah a economiei. Şi de o nouă concepţie de joc. Miza fiind legarea puternică a veniturilor de rezultatele muncii. Desigur, printr-o serie de mutări inspirate şi îndrăzneţe, care să risipească indiferenţa faţă de competitivitate – boală nepermis de mult lungită. Pentru a scăpa de povara reformelor întârziate, din cauza cărora elixirul creşterii economice, atât de mult visat de politicieni, va fi în zadar căutat.

Repoziţionările de pe tabla de şah a economiei nu sunt impuse de înnoirea anului, ci de noua fază a crizei globale. Într-o partidă în care nu jucăm noi… cu noi. Angajarea riguroasă în competiţia economică globală, cu ţările din jur mai cu seamă, este cea dintâi condiţie. O cursă căreia nu-i vom putea face faţă atât timp cât structura ofertei interne nu reuşeşte să răspundă exigenţelor timpului nostru. Fără transfuzii cu sânge proaspăt partida nu va putea fi câştigată.

Sânge proaspăt?! De unde? Din mai mulţi bani din producţia proprie.

Bani pentru investiţii, cu deosebire. Astăzi, sunt rari oamenii de afaceri care au vocaţie de investitori. Iar categoria celor care (la noi) fac bani din bani, investindu-i în afaceri, este încă restrânsă. De aici ar trebui să înceapă schimbarea stilului de joc. De la stimularea, pe toate planurile, a vocaţiei şi curajului de a investi. Fiindcă nimic din ceea ce adună timpul – nici casele, nici străzile, nici copacii, nici magazinele, nici fabricile, nici automobilele, nici băncile, nici ceea ce mâncăm şi îmbrăcăm – nu are cum să sporească fără investiţii.

Şi bani pentru consum. Ca să aibă populaţia cu ce plăti cumpărăturile. Băncile au strâns punga, remiterile din străinătate s-au împuţinat, aşa că sursa principală de bani pentru consum rămâne câştigul din muncă. Şi rămâne pensia. Dacă însă vor creşte doar câştigurile, fără să fie intensificată munca, în expresia ei normală (produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte), nu ne vom alege decât cu pagube. Fiindcă mai mulţi bani pe piaţă, fără mai multă muncă eficientă, ar fi un pericol imens. Banii se vor duce în preţuri.

Multe dintre bolile economiei româneşti sunt însă cronice. Problemă grea. La urma urmei, criza lumii va trece, dar aceste boli – între care oferta restrânsă de bunuri şi servicii performante, productivitatea scăzută şi eficienţa modestă – ar putea să rămână. Fiindcă nu criza globală le-a provocat; doar le-a agravat.

Cum ar putea fi câştigată partida? Ce ar putea împinge economia noastră să lucreze eficient, să-şi reducă substanţial costurile, să-şi mobilizeze optim forţa de muncă şi să-şi intensifice performanţele? Jocul e complicat. Va putea fi simplificat distribuind concurenţa în rolul reginei. Cât timp însă somnul concurenţei mai întreţine lenea economiei, marele judecător va fi inflaţia.

Autor: Adrian Vasilescu

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu