C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Reforma pe şest şi noul bir în copii

insp_10320500Motto: ”Vai, revizorul nostru, revizorul şcolar domnul Eminescu, a fost tras pe roată. Când vei auzi creanga trosnind, ia seama spun: e osul lui, al revizorului nostru şcolar… Minţi, şcolare, minţi, am răcnit, Eminescu a fost răstignit” (Emil Botta, ”Revizorul nostru”)

În ciuda promisiunii preşedintelui Iohannis că reforma învăţământului va fi rodul unei dezbateri publice de largă amploare şi lungă durată, ceea ce am văzut până acum au fost doar mutări făcute “pe şest”.

Astfel, recent, majoritatea care susţine guvernul Cioloş în Camera Deputaţilor a adoptat “tacit” Legea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene. Susţinătorii legii au explicat că inspectoratele şcolare sunt “instituţii toxice, comuniste şi corupte”.

De asemenea, pe baza unei ordonanţe guvernamentale de la începutul lunii martie, învăţământul privat va “primi finanţare de bază alocată de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru învăţamântul preuniversitar de stat”. Guvernul va finanţa “cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora” precum şi “cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cele pentru bunuri şi servicii”.

Cu alte cuvinte, s-au pus “pe şest”, fără dezbatere publică, premisele administrativ-financiare ale “reformării” sistemului de învăţământ românesc. Conform iniţiatorului legii privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene, deputatul de Alba Cornel Comşa, “descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii [adică, de exemplu, vor avea mână liberă în privinţa materiilor lăsate, prin noile planuri-cadru ale experţilor lui Curaj, la alegerea şcolii sau chiar a elevilor, n. M.P.] şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, in2006”. Concret, autorităţile locale, care deja deţin terenurile şi clădirile şcolilor, ar urma să preia şi administrarea lor, în baza resurselor proprii şi a finanţării de la minister. Directorii vor fi numiţi de consiliul de conducere al şcolii, iar inspecţiile şcolare vor fi realizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP).

Aşadar, în numele descentralizării şi al statului minimal, învăţământul privat va primi bani de la stat, adică se vor lua bani de la şcolile publice şi se vor da şcolilor unde merg, de exemplu, copiii parlamentarilor şi ai feluritelor soiuri de “băieţi deştepţi”. În acest fel, perpetuarea actualei oligarhii politico-financiare va fi finanţată din banul public, oricum stors şi de alte iniţiative “alternative” – alternative la lege, la bun-simţ, la valorile clasice, la modurile de viaţă tradiţionale. În acelaşi timp, şcolile publice vor fi lăsate la dispoziţia autorităţilor locale, care – deşi un număr record de primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene sau municipale sunt arestaţi – nu sunt nici toxice, nici corupte.

Pericolele descentralizării excesive a sistemului de educaţie au fost subliniate chiar de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care, pe baza analizării testelor PISA (invocate de experţii lui Curaj pentru a cere reformarea învăţământului românesc), a constatat falimentul politicilor de descentralizare din Suedia, unde guvernul a lăsat procesul decizional în sarcina comunităţilor locale şi a şcolilor fără să construiască un sistem solid de monitorizare şi control. Acest lucru, sublinia Andreas Schleicher, directorul pentru educaţie al OCDE, a determinat şcolile să concureze pe ”piaţa” educaţiei scăzând calitatea învăţământului pentru a-şi atrage elevi.[i]

În al treilea rând, după cum arată prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector-şef în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, modelul anglo-saxon/finlandez importat în România de legea care desfiinţează inspectoratele şcolare nu va da roade, pentru că sunt neglijate o multitudine de activităţi desfăşurate de Ministerul Educaţiei prin intermediul inspectoratelor, cum ar fi “gestionarea bazelor de date, consilierea cadrelor didactice, organizarea şi monitorizarea evaluărilor şcolare/examenelor naţionale […] organizarea examenelor naţionale pentru elevi şi profesori, consilierea şcolilor în privinţa aspectelor juridice, administrative, manageriale”). După cum observă Camelia Gavrilă, “toate acestea necesită o cunoaştere profundă a sistemului şi o evaluare globală, o imagine de ansamblu fără de care nu pot fi luate decizii, nu se pot concepe strategii educaţionale valide la nivel judeţean şi nu se pot derula programe educationale majore”. În plus, “spre deosebire de ARACIP, care realizează evaluări instituţionale în vederea acordării acreditărilor, la 3-4 ani, inspecţia derulată prin inspectoratele şcolare este o evaluare de proces didactic, care asigură şi consilierea profesorilor debutanţi, adaptări curriculare necesare, incluzând în acelaşi timp şi inspecţiile speciale pentru gradele didactice şi pentru examenul de definitivat”.

Ce se va întâmpla de fapt va fi că, în numele descentralizării, fie va creşte numărul inspectorilor ARACIP pentru a putea face faţă numărului sporit de inspecţii pe care îl vor avea de făcut, fie nu va creşte, şi atunci şcolile vor rămâne de izbelişte din punctul de vedere al monitorizării calităţii procesului educativ. Sau, poate, ARACIP va înlocui desfiinţatele inspectorate cu o reţea proprie de inspectorate judeţene. Adică, în numele descentralizării, fie vom spori centralizarea de vreme ce vom delega controlul calităţii la Bucureşti, unde va trebui mărit şi numărul funcţionarilor de stat, fie vom demantela o instituţie de tradiţie care funcţionează (cea a inspectoratelor) pentru a o înlocui cu una populată de onegişti bugetofagi şi specialişti de azi pe mâine. Ministerul Educaţiei are şi acum departamente care se plâng că nu au oameni destui pentru a face faţă ritmului de muncă cerut de centralizarea anumitor aspecte ale sistemului de învăţământ.

Toate aceste lucruri nu au fost dezbătute pentru că legea a fost adoptată tacit. Adică fără a fi dezbătută. A fost supusă maşinii de vot şi maşina de vot a decis fericirea elevilor din România cu un nou sistem de învăţământ care să încurajeze gândirea critică, spiritul de iniţiativă, curiozitatea, spiritul antreprenorial.

Având în vedere faptul că deputatul Cornel Comşa e un obscur parlamentar ales pe listele Partidului Poporului al lui Dan Diaconescu şi devenit deputat independent din 2014, un deputat a cărui declaraţie de avere e mai lungă decât CV-ul, nu ne rămâne decât să ne întrebăm de unde a avut el capacitatea de a trece de unul singur cu legea prin Camera Deputaţilor. Poate un deputat singuratic să orchestreze o coaliţie a tăcerii ? E curioasă această lipsă de reacţia a Camerei în faţa unei legi care practic surpă unul dintre cei mai importanţi piloni ai învăţământului românesc – câţi parlamentari ştiu că Mihai Eminescu a fost revizor şcolar?

Tăcerile acestea sunt cu atât mai asurzitoare cu cât de partea reformatorilor avem de a face mai puţin cu specialişti în pedagogie şi mai mult cu “motivational speakers”, “public relations people” şi agenţi electorali deghizaţi în experţi în educaţie. O oarecare Mihaela Apetrei, care se prezintă drept “senior trainer pentru public speaking, expert în comunicare, speaker motivaţional”, ne îndeamnă, sub titlul “Legumele fierte ale literaturii române”, să scăpăm de “obsesia bolnavă” pentru Sadoveanu, să ne lepădăm de Cireşarii, de Toate pânzele sus, de Creangă, de “Mioriţa”, de “Floare albastră” şi de Coşbuc. Şi ce să le dăm în schimb elevilor de gimnaziu să citească? Păi, sugerează ea, dacă literatura română nu a produs destulă literatură pentru tineret, să le dăm copiilor literatură străină pentru “young adults”. Şi să schimbăm numele disciplinei din “literatură română” în ”literatură”.

Un alt promotor al reformei învăţământului public din România conduce o companie care oferă programe de “leadership management” şi e reprezentantul în România al unor companii globale de “motivational speakers”. De alţi reformatori cu acelaşi “background” (ca să vorbesc pre limba lor!), precum Tincuţa Apăteanu sau Marian Staş, am scris deja aici.

În SUA, “motivational speakers” sunt un fel de “televangelists”, de telepredicatori fără Dumnezeu. Sunt predicatorii sistemului, oamenii care te învaţă cum să ai succes, cum să te autohipnotizezi că ai succes, dacă nu ai, cum să-ţi fii propriul guru şi aşa mai departe. După cum ne informează chiar o agenţie de motivational speakers – da, pot fi închiriaţi cu ora -, “în vremuri grele”, corporaţiile folosesc “motivational speakers” pentru a-şi inspira angajaţii să vadă viitorul într-o lumină pozitivă, să strângă din dinţi, să stea strâns uniţi, să înţeleagă obiectivele companiei.

Mă plimbam pe străzile oraşului meu gândindu-mă unde am mai auzit o asemenea fişă a postului, când privirile mi s-au oprit asupra unei vitrine unde era expusă o carte. Cartea era una de povestioare “inspiraţionale” şi avea pe coperta a patra o bulă (“blurb”) de la un om de afaceri care povestea cum, în fiecare dimineaţă, citeşte el din carte salariaţilor pentru a-i trimite la lucru veseli şi încrezători. Mi-am amintit apoi că persoana care scrisese cartea are un tată care a fost “persoană de sprijin” a Securităţii înainte de 1989. Şi mi-am dat seama că şi securiştii erau un fel de “motivational speakers” care, în vremuri grele pentru corporaţia PCR, ne explicau cu claritate idealurile companiei, ne îndemnau să stăm strâns uniţi, să strângem din dinţi, să vedem viitorul într-o lumină pozitivă.

Cu alte cuvinte, viitorul e sumbru! Am scăpat de un soi de “motivational speakers” pentru a da de altul. Din păcate, ăştia de tip nou au pus ochiul chiar pe sistemul de învăţământ care ne-a permis să rezistăm celor de tip vechi. Din moment ce toţi aceşti experţi în vânzări se chinuie să ne demonstreze ce prost e sistemul de educaţie din România, e clar că au văzut în el o oportunitate de afaceri, că unele companii au de câştigat din ”retehnologizarea” sistemului, iar altele au de câştigat din ”retehnologizarea” copiilor. Este esenţial pentru supravieţuirea noastră personală şi naţională să rezistăm tehnicilor lor de vânzare. Pe şest. A copiilor noştri. Către corporaţii.

[i]Sweden had the highest increase in the rate of struggling math students, with an increase of almost 10 percentage points from 2003 to 2012. “It’s a very sad story,” Schleicher says. “The school system there has a lot of privatization going on but in a bad way.” Schleicher says Sweden had devolved decision-making to schools and local communities without building oversight capacity and accountability. “This has induced new school providers to compete on services that did not relate to student learning outcomes.”” http://www.usnews.com/news/best-countries/articles/2016-02-11/countries-struggle-to-help-low-performing-math-students .

Autor: Mircea Platon

Sursa: Cotidianul

Related Posts

One Response “Reforma pe şest şi noul bir în copii”

  1. vlad tepes says:

    Tot fundamentul structurii invatamamntului romanesc, creat de marele matematician, astronom și pedagog român Spiru Haret este pe cale sa fie daramat de slugoiul americanilor Iohannis impreuna cu clica lui de slugi sorosiste, care nu mai suporta sa vada in fata ochilor calitatea acelui invatamant national. Nici comunistii nu s-au atins de acest sistem de invatamant intemeiat de Spiru Haret, ba din contra, l-au folosit si ei, vazand cat de performat este. Astazi, acesti slugoi si tradatori de tara ii preseaza pe anumiti specialisti in educatie si de altfel, oameni de valoare, dar tematori si naivi, sa faca un adevarat talmes-balmes din materiile care se studiaza in scoala, ca sa nu mai inteleaga nimeni nimica(nici profesorii si nici elevii). Se pun astfel bazele invatamantului de factura “sorosista”, care sa faca din tanara generatie, o adevarata “populatie de zombie” indreptata doar spre consum, iar latura spiritual-crestina sa tinda catre 0. Pana la urma, ne meritam soarta, caci noi ii votam mereu pe acesti tradatori de neam si tara, desi vedem de ce sunt in stare. Vai de capul nostru, ca neam!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss