C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Recunoaşterea unui eşec

Nu aș fi abordat în mod public subiectul noului acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru următorii doi ani dacă acest acord nu ar fi fost prezentat într-un mod triumfalist de către autoritățile române. Consider că raporturile cu instituțiile financiare internaționale trebuie gestionate cu decență, pragmatism și responsabilitate. Ca țară membră a Uniunii Europene (UE), România ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă înțelegere a obligațiilor care îi revin ca membru al instituțiilor financiare internaționale. Nu insist acum și asupra obligațiilor pe care România va trebui să și le respecte, ca membră a UE în ceea ce privește asistența oficială pentru dezvoltare. (Pentru cei mai puțin familiarizați cu ceea ce înseamnă asistența oficială pentru dezvoltare, România va trebui să contribuie, cu adevărat, la efortul financiar comun al UE de sprijinire a procesului de dezvoltare a țărilor sărace).

De la început vreau să precizez că am considerat întotdeauna și consider și acum că relațiile de parteneriat pe care România le-a avut atât cu FMI, cât și cu Grupul Băncii Mondiale au fost benefice țării. România a avut întotdeauna de câștigat pe multiple planuri, dincolo de sumele de bani pe care începând cu anul 1991 le-a împrumutat de la aceste instituții. Bani pentru echilibrarea dezechilibrelor temporare din balanța de plăți, în cazul FMI, și bani pentru diverse programe de dezvoltare, de la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, BIRD.

Valoarea adăugată a programelor succesive încheiate cu aceste două instituții financiare a constat mai ales în stocul de cunoștiințe acumulat în ani de instituțiile românești – de la banca centrală sau Ministerul de Finanțe, până la diverse instituții ale autorităților locale sau instituții de învățământ. Este greu astăzi de imaginat că la nivelul unei țări ca România, atât de multe lucruri au trebuit să fie învățate acum 20 de ani. De la organizarea statisticii balanței de plăți externe (în banca centrală) până la organizarea unei structuri responsabile care să gestioneze datoria publică în ministerul de finanțe (FMI); de la restructurarea absolut necesară a sectorului minier, până la modul de predare al disciplinelor economice în universități (BIRD).

Poate multă lume a uitat sau nu știe, dar, la începutul anilor 1990, când experții BIRD vorbeau la București despre perspectiva ca prețul intern al benzinei să se alinieze la nivelul mondial al prețului, „argumentele” noastre împotriva liberalizării prețurilor erau de genul „… ooo, dar asta nu se poate, visul românului este sa aibă o Dacia (1300, desigur)…”. Nu pot să uit un episod, la fel de „amuzant”, petrecut la ministerul industriilor. Discuțiile (tot cu experți ai BIRD) pe subiectul concesionării unor exploatări de resurse naturale au fost cât pe ce să se întrerupă când, translatorul folosit de o înaltă autoritate română a tradus greșit termenul de redevență – royalty, în limba engleză. Translatorul a tradus „taxă pentru rege”. Este un episod din perioada în care M.S. Regelui Mihai nici măcar nu i se permitea să intre în propria-i țară.

Dincolo de anecdotică, rămân foarte multe lucruri bune pe care România le are ca urmare a relațiilor de parteneriat cu Instituțiile “Bretton Woods” (FMI și Grupul Băncii Mondiale). Din nefericire, un aspect esențial este ignorat sistematic de autorități atunci când vine vorba despre raporturile cu aceste instituții financiare internaționale. Este vorba de responsabilitate.

Instituțiile financiare internaționale nu sunt simple ATM-uri, cum consideră autoritățile de la București. Sigur că, atât timp cât ai o cotă parte în capitalul acestor instituții ești îndreptățit să iei cu împrumut bani. În cazul FMI, banii care îi împrumuți îți „cumpără” timpul necesar pentru a elimina cauzele propriei ineficiențe, care te-a adus în situația periculoasă de a-ți exporta probleme. De aceea, împrumuturile de la FMI se regasesc în rezerva Băncii Centrale și nu sunt pentru “mânuțele guvernului”. Excepțiile – de genul acordării unor sume de bani pentru buget, cum a fost recent cazul României, sunt foarte rare – sunt nesemnificative și este greu de crezut că România va mai beneficia de ele. Banii pe care îi împrumuți de la BIRD sunt pentru finanțarea unor programe de dezvoltare, iar important nu este “sprijinul bugetar” (balonul de oxigen, “cash” pentru buget) așa cum continuă să creadă autoritățile române, ci atingerea obiectivelor formulate în prioectele respective. Nu infuzia de bani în bugetul de stat, ci înființarea, operarea și dezvoltarea unui sistem modern și eficient de cadastru, de exemplu.

Faptul că sunt încă foarte multe proiecte începute și neterminate, bani neutilizați, contractați ca împrumuturi de la instituții financiare internaționale – nu intră aici și FMI, dar includ Banca Europeană de Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – arată exact înțelegerea greșită a autorităților române față de obligațiile pe care România le are în instituțiile financiare internaționale.

Dialogul greoi pe care aceste instituții le au cu oficialii români – pe partea “comercială”, referitoare la utilizarea împrumuturilor – nu are altă explicație decât că în ochii “Bucureștiului” contează doar banii. Fără să știe, poate, Guvernul ne asociază astfel pe toți cu țările instabile din Africa sau America Centrală, care cer întotdeauna comunității internaționale bani pentru “sprijinirea bugetului”. Bani pe care comunitatea internațională îi acordă din când în când, deși se știe că aceștia sunt doar “bani pentru furat”. Eventual, ceva de genul “le iau prima tranșă și după aia nu mai răspund la telefon”. Lipsa de implicare a partenerului român (Guvernul) apare adesea sub forma incapacității de a cere altceva decât bani. Nu priorități, nu ordine în relațiile instituționale, nu asumare. Cât despre prestația Guvernului ca acționar în aceste instituții, lucrurile stau chiar și mult mai rău. Da, se poate și “mult mai rău”.

Un nou acord cu FMI nu poate fi un succes al precedentului acord. După doi ani s-au realizat, într-adevăr, ajustări severe, de salutat (fie și numai reducerea deficitului bugetar și reducerea deficitului contului curent al balanței de plăți externe), dar, reforme structurale nu au avut loc. Este adevărat, aceasta nu este treaba FMI, ci a autorităților române. Amânarea reformelor structurale sau rezumarea la adoptarea unor legi contestate puternic în societate (legea pensiilor, legea învățământului, legea salarizării) ridică semne de întrebare asupra sustenabilității câștigurilor menționate anterior. Nimic nu garantează că o schimbare politică (care se va petrece mai devreme sau mai târziu) nu va atrage și modificarea acestor câtorva legi. Și atunci, vom irosi din nou timp pentru a iniția schimbări de comportament.

Oricum am încerca să prezentăm noul acord cu FMI, el nu reprezintă altceva decât recunoașterea eșecului autorităților în rezolvarea problemelor care existau și înainte de precedentul acord. Doar climatul extern s-a ameliorat. Acest lucru nu se poate explica însă prin prestația guvernului României. Transformările din economia românescă sunt lente și demersurile autorităților de a rezolva problemele sunt puțin credibile. Poți să înțelegi aceste lucruri fie și numai prin faptul că autoritățile încearcă acum să își dobândească legitimitate și credibilitate asociind și Comisia Europeană și BIRD, alături de FMI, la un nou împrumut.

Claudiu Doltu

sursa: ecol.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss