Răzvan Constantinescu: „CA SĂ ÎNȚELEGEȚI MAI BINE”

Situația societății românești de acum este similară cu aceea a unei clase de liceu pe care cei de la cancelarie, sponsorizați de o asociație de psihiatrie, o supun unui experiment:



Cei mai proști din clasă sunt trimiși la olimpiade. Dacă spui că nu e corect, ți se scade nota la purtare. Repetentul, mai înalt decât toți, vorbește rar și apăsat de la catedră, iar foștii tocilari trebuie să-i înghită stupiditățile. Dacă vrei să ieși din sala de clasă, ți se dă voie, însă pierzi toți anii de studiu din urmă.

Dacă deschizi fereastra să țipi că nu ești de acord, pe toloaca de lângă liceu se adună niște ciudați cu pancarte gata pregătite, invitându-te la sex oral. Atunci, repetentul de la catedră rânjește și spune că au și ăia dreptatea lor, au dreptul la o opinie. Cei doi-trei din clasă care au vociferat mai puternic sunt deja exmatriculați, iar cei care au scris compuneri împotriva supremației prostiei sunt puși la colțul incorectitudinii politice: adică de ce să nu poată și prostălanii să meargă la olimpiadă, ei nu au drepturi?

Dacă spui că e în joc onoarea liceului pe care-l iubești, ești etichetat drept liceist șovin și fanatic studios. Orele se scurg una după alta fără ca nimeni să mai învețe ceva. Cei care aveau cândva dorință pentru așa o meteahnă stau și ei la glume cu prostovanii; în fond, și ei sunt oameni. Clasele din jur progresează și obțin rezultate din ce în ce mai bune, membrii lor sunt admiși la cele mai bune universități.

Autorii studiului au vrut să cerceteze:

1. cine se adaptează mai ușor, maimuțoii sau elevii, cine este mai influențat de celălalt;

2. până la ce nivel de umilință se poate forța pentru a induce o revoltă de amploare.

Rezultate:

– la punctul 1. s-a constatat că elevii s-au adaptat la comportamentul maimuțoilor și acum țopăie și ei prin clasă;

– la punctul 2., până și autorii experimentului au fost dezamăgiți.

Concluzie: umanitatea poate fi condusă de maimuțoii puși de ”noi”, fără ca humanoizii să aibă puterea de a schimba ceva.

Autor: Răzvan Constantinescu

Sursa: Răzvan Constantinescu Facebook