Politică

Răducu Șerban, autointitulat ”jandarm”, postează verzi și uscate pe un cont fals de Facebook

Un cont fals de Facebook distribuie informații neadevărate, care sunt menite să denigreze Jandarmeria Română. Postările de pe acest cont au fost preluate de mai mulți activiști din Piața Victoriei, inclusiv de Mălin Bot.



Contul de Facebook se intitulează ”Răducu Șerban, Jandarm”, iar la fotografia de profil apare poza unui bărbat îmbrăcat în uniforma Jandarmeriei, încercându-se astfel să se inducă un aer de credibilitate. Contactat de România liberă, maiorul Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a negat faptul că acest cont i-ar aparține unui angajat al instituției. ”Nu, este un cont fals”, a răspuns el la solicitarea formulată de România liberă.

Dar iată câteva exemple de postări pe acest cont de pe rețeaua de socializare, pline de agramatisme și de injurii, pe care le vom reda identic cu originalul în cele ce urmează. ”Azi ni sa comunicat ca, noi jandarmii care am participat la operațiunea din 10 August, vom primi prime pentru aceasta Operațiune de succes in care am înăbușit diaspora. Uni colegi vor fi avansați in grad. De asemenea din fericire ni sa comunicat ca nici unul dintre noi nu vom răspunde penal deoarece am acționat pentru apărarea guvernului”.

”Când domnul Dragnea șia riscat veața sa meargă la sinistrați nu a fost bun. O sa îl regretați pe domnu Dragnea ca pe tovarășul Ceaușescu”.

”Trei butelii de gaz am descărcat in mizeriile de diasporeini. Și acum ma doare mâna de la câte pulane am împărțit. Marș in Paștele vostru înapoi la curățat cururi in Italia. Eu îmi apar țara. Diaspora când spală cururi de boșorogi, își spală și creierul. Bă idioților, v-a mărit domnul Dragnea salariile și pensiile. Ce morții voștri mai vreți”.

Și exemplele ar putea continua.

Autor: Eugen Pătrașcu

Sursa: România liberă