C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Puterea din umbră

Nu pot să nu remarc reacțiile violente ale unor comentatori, jurnaliști sau păreriști, profesori sau analiști. Toți sunt foarte „diștepți“ și îl toacă pe Klaus Iohannis, de parcă ei ar fi cel puțin comisari ai Uniunii Europene, dacă nu și asistenți ai secretarului de stat.



Ai sentimentul că presa română s-a deșteptat și a prins o putere de Hercule. Și ea dă indicații, ea comandă, ea face jocurile, ea stabilește direcția. Ne-am dat dracului. Nu mai conducem cu Guvernul, cu Parlamentul sau cu Președinția, avem alte pîrghii și alte mecanisme care stabilesc regulile, obligațiile și arată direcția.

O bună bucată de vreme am crezut că toată această liotă de păreriști și analiști este sub comanda directă sau indirectă a lui Klaus Iohannis. Iată că lucrurile nu prea stau așa. Fie comentatorii de serviciu s-au eliberat de sub comanda președintelui, fie, ceea ce mi se pare mai plauzibil, prin demiterea Laurei Codruța Kovesi, ascultă de o comandă aflată în altă parte.

Admiratorii și susținătorii Codruței Kovesi au reacționat mai violent decît membrii familiei sale. Chiar și #Corupția Ucide a avut o răbufnire anti-Iohannis de parcă ar fi fost în subordinea PSD. Ceea ce nu-i adevărat. USR-ul și Dacian Cioloș s-au arătat și ei culoarea neuronilor de pe cracă. Dacian Cioloș, unul dintre personajele cele mai grosolan contrafăcute, a vărsat o găleată de sentimente, de parcă debarcarea șefei DNA l-ar fi lovit ca o nenorocire de familie.

Ce ne arată reacțiile acestea la adresa președintelui? Că Iohannis nu se bucură de prea mulți susținători în lumea băgătorilor de seamă. În fapt, demiterea Codruței Kovesi n-a fost decît o probă a resurselor de comportament democratic rămas în registrul mălăiețului primar de Sibiu. Nepăsător, moale, indiferent, arogant, credibil în străinătate, dar democratic. Că felul în care a făcut destituirea ne mai arată și ce fel de om ne conduce este altă poveste. Aroganța cu cititul deciziei CCR seamănă mai mult cu o mîrlănie decît cu o ironie de tip german. Faptul că a expediat prin purtătoarea de cuvînt o decapitare a unui personaj pe care l-a lăudat de mai multe ori a fost comentat corect și acid de Ion Cristoiu. Arată caracterul primarului suit după marinar pe scaunul prezidențial.

Presupun că ploaia de comentarii violente anti-Iohannis i-a șocat pe mulți. O rochie vorbitoare de la Ziare.com l-a acuzat pe președinte că s-a ascuns sub fusta purtătoarei sale de cuvînt. Ceea ce ne arată că maneta de comandă a marelui segment de jurnaliști și comentatori băsiști și #Rezist nu se află nici la președintele României, nici la colaboratorii apropiați ai acestuia.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Related Posts

One Response “Puterea din umbră”

  1. lex says:

    Asa, in concluzii, maneta de comanda se afla la … puterea din umbra, amintindu-ne … odata! ca si puterea din lumina, lumina din lumina, lumina cea adevarata detine ope legis universalis o maneta de comanda. Faza pe maneta de comanda, in direct.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss