Analize și opinii Politică

Protestele de stradă din Bulgaria ieftinesc curentul electric

Premierul bulgar, Boiko Borisov (Foto: Reuters)Protestele civice care au scos în stradă zeci de mii de bulgari au dat primele rezultate. Premierul Boiko Borisov a anunțat reducerea cu 8% a prețului energiei electrice și cu 30% a adaosului pentru energie verde. Energia mai ieftină produsă la Kozlodui va fi vândută cu precădere pe piața internă și nu va mai fi exportată de companii favorizate.

Guvernul bulgar a desecretizat contractele în energetică. Va fi anulată licența companiei cehe CEZ, unul dintre cei trei operatori regionali. Boiko Borisov a respins însă cererea de naționalizare a regionalelor.

Premierul a discutat problemele energetice cu liderul rus, Vladimir Putin, încercând să obțină retragerea acțiunii în judecată, prin care rușii cer compensații în valoare de un miliard de euro pentru renunțarea la proiectul Belene.

Încercând să-i fenteze pe protestatari, Borisov a apărut la conferința de presă în compania unei doamne, activistă a partidului său, dar prezentată drept membră a comitetului național de protest. Voci din acest comitet au reacționat imediat, cerând demisia Guvernului.

Protestele se întorc împotriva premierului. Cea mai mare parte din scandările la adresa sa nici nu pot fi reproduse. Într-o măsură ceva mai mică, de ”atenția” demonstranților s-au bucurat toți cei care au condus țara în anii tranziției.

Participanții s-au declarat împotriva tuturor partidelor și au cerut trecerea la sistemul uninominal. Analiștii vorbesc de primăvara bulgară, un protest civic fără precedent în estul Europei împotriva păcatelor tranziției și sărăciei.

Evenimentele din ultimii 25 de ani arată că spre deosebire de alte țări în care în stradă ies zilnic, fără efect real, sute de mii de persoane, protestele în Bulgaria au dat aproape totdeauna rezultat. Aici, odată pornite demonstrațiile, ele devin repede revolte care schimbă puterea. Protestele ecologice de la Russe din 1987 au subminat regimul comunist, cele din iulie 1990 au dus la demisia președintelui Petăr Mladenov, cele din noiembrie 1990, la căderea Guvernului socialistului Lukanov, iar cele din iarna lui 1997 au măturat Guvernul Videnov. Acum ne aflăm din nou în faza răscoalei. Motivul diferă, dar lucrurile merg spre o schimbare politică radicală, scrie profesorul Dainov, șeful catedrei de politologie la cea mai mare universitatea privată, NBU.

Partidul Socialist părăsește Parlamentul

Principala forță de Opoziție, Partidul Socialist, a anunțat că părăsește Parlamentul.

Boiko Borisov nu mai este capabil să scoată țara din criză, a spus ex-comisarul european Meglena Kuneva, președinta noului partid Bulgaria Cetățenilor, creditat cu șanse de a trimite în noul Parlament un număr mare de deputați. În ultimii ani au dispărut 100 de mii de companii, iar șomerii au crescut cu 300 de mii. Președintele Plevneliev a declarat că este de partea protestatarilor, iar ei cer demisia Guvernului, a constatat Kuneva.

Între timp, în centrul orașului Veliko Târnovo s-a produs un eveniment tragic, ce va putea avea un impact enorm asupra campaniei anti-Borisov. Un bărbat și-a dat foc pe o trecere de pietoni. Înainte de a muri, el a spus că din cauza sărăciei nu mai dorește să trăiască.

sursa: rfi.ro