Încă din Grecia Antică, manipularea a jucat un rol-cheie în balanța puterii. În ultimele două, trei mii de ani, aceasta s-a rafinat mult iar în perioada interbelică, Hitler, cu ajutorul lui Goebbels, a pus în aplicare o nouă metodă de manipulare la scară națională, manipulare prin filme artistice. Potrivit lui Elmer Davis, director al Biroul pentru Război al Statelor Unite, „Cel mai ușor mod de a injecta propagandă în mintea celor mai mulți oameni e să o faci prin mijlocul de comunicare oferit de filmul artistic, pentru că atunci publicul nu își dă seama că e expus la propagandă”.
Deși dușmani declarați, americanii au învățat de la Goebbels și au dus mai departe această artă a manipulării prin cinematografie, Hollywood ajungând astăzi să dețină monopolul. În anii ’90 am fost efectiv bombardați cu filme americane care nu spuneau nimic despre realitatea europeană, dar totuși au spart cumva această barieră prin numărul lor și prin faptul că cinematografia europeană nu a reușit să țină pasul, în primul rând, cu mijloacele de producție folosite de americani. Astfel, copiii din Estul Europei erau fani Arnold Schwarzenegger, Jean Claude Van Damme sau Sylvester Stallone, deși acele filme nu puteau fi transpuse în realitatea noastră.
Bineînțeles, filmele comerciale, ca și acum, aveau o poveste simplistă în care băiatul rămâne cu fata, dar mai ales băiatul, soldat sau polițist american se luptă cu cei răi, de obicei mafia formată din imigranți din Estul Europei sau KGB și învinge, salvând astfel lumea, America sau măcar orașul.
“Democracy, Democracy”, dar cu forța
Între timp, filmele au căpătat o poveste mai complexă. Se vorbește mult de libertate și democrație. Despre rolul armatei SUA de a civiliza un loc sau o țară. Povestea clasică rămâne, dar capătă și un mesaj geopolitic – Statele Unite sunt jandarmul mondial iar fiecare război început are un scop nobil, acela de a instaura democrația.
De la acest mesaj, acțiunea poate varia. Fie o echipă de elită elimină un regim opresiv și instaurează democrația, fie un singul soldat salvează de la o distrugere de proporții biblice un oraș sau un stat. Laitmotivul filmelor americane este puterea celor mici de a învinge un dușman foarte mare. Practic, fiecare film de la Hollywood este o rescriere a luptei dintre David și Goliat.
Fie că niște extratereștri mari, mulți, răi și mult mai bine înarmați atacă pământul, fie că echipa americană de soccer (da, ei așa zic la fotbal) câștigă Campionatul Mondial deși sunt prost cotați. Tot timpul, spiritul învinge armatele mai bine pregătite pentru că, evident, luptă pentru bine.
Ceea ce nu înțeleg regizorii de la Hollywood intrați în logica aceasta este că timpurile s-au schimbat. Nimeni nu mai vede cel mai mare rău în URSS, pentru că URSS nu mai există. Acum cea mai mare forță, ”Imperiul”, sunt considerate Statele Unite ale Americii.
Este greu să vezi armata americană, la fel ca armata roșie, fiind un factor ce aduce pacea și liniștea. Ideea propagandiștilor URSS de a vorbi în statele satelit de Armata Roșie eliberatoare este la fel de greșit aplicată astăzi când soldații americani din Irak sunt prezentați ca eliberatori.
Filmele de la Hollywood care prezintă un grup mic și prost pregătit de soldați care luptă împotriva unei forțe net superioare, prezintă, de fapt, fiecare din războiele în care sunt implicate Statele Unite, numai că agresorii mari și răi sunt tocmai soldații americani.
Marea reușită a propagandei americane este însă că ne face să plătim pentru ea. Cumpărăm filme, mergem la cinema, plătim abonamente la HBO, pe când Ceaușescu sau Hitler o distribuiau gratuit, dar era în mod evident de o calitate mult mai proastă.
Autor: Alexandru David
Adauga comentariu