C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Proiect de lege: restitutio in integrum a marilor privatizări frauduloase

f126c8f5490a849959d188594de62cd5Un proiect de lege depus la Senat prevede blocarea privatizărilor în domenii strategice și restituirea integrală a activelor privatizate fraudulos, până acum. Practic, legea inițiată de senatorul PSD Șerban Nicolae ar bloca pentru cinci ani privatizări la Hidroelectrica, CFR, la Poșta Română sau în domeniul energiei și resurselor strategice.

Cât privește recuperarea activelor, aceasta ar urma să se aplice și în cazul acțiunilor la Fondul Proprietatea pe care le-au primit samsarii de drepturi litigioase, dacă există decizii ale instanțelor care stabilesc definitiv existența unei fraude. 

Legea propusă de senatorul Șerban Nicolae pleacă de la prevederea constituțională potrivit căreia statul este obligat să protejeze interesele naționale în activitatea economică și de la principiul reparării prejudiciului creat de privatizările ilegale.

Ca urmare, sunt precizate prin lege domeniile strategice și se prevede că, în cazul unor privatizări ilegale, statul este repus în situația anterioară privatizării. Un eventual cumpărător al acțiunilor care revin la stat se poate îndrepta împotriva celor care au beneficiat de pe urma privatizărilor sau restituirilor ilegale, pentru a-și recupera prejudiciul. Proiectul de lege ar urma să fie dezbătut în urgență, la Senat, ceea ce înseamnă că ar putea fi votat până în luna octombrie. Ulterior, urmează dezbaterea în Cameră.

Participația în domenii de interes strategic, esențială siguranței statului

Constituția României, prin art. 135 alin. (2) lit. b), obligă statul să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Prezentul proiect de lege conține prevederi pentru stabilirea clară a sectoarele de interes economic național esențiale siguranței statului, care sunt justificate de interese fundamentale legitime ale statului și societății, se arată în expunerea de motive.

“Prezenta lege instituie unele măsuri care să permită protejarea intereselor legitime ale statului român în economia națională și repararea unor prejudicii aduse în dauna acestora. În înțelesul prezentei legi, dispozițiile privind statul se aplică și unităților administrativ-teritoriale constituite potrivit legii”, se precizează în art. 1 al propunerii legislative.

Potrivit proiectului de lege, “Statul trebuie să asigure protecția intereselor naționale în activitatea economică, cu respectarea regulilor economiei de piață, bazată pe libera inițiativă, libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și a angajamentelor internaționale specifice.

Protecția bunurilor din domeniul public și domeniul privat al statului și a drepturilor reale aferente acestor bunuri, precum și participațiile statului în sectoarele de interes strategic, reprezintă interesele naționale în activitatea economică, esențiale siguranței statului”.

Citește AICI proiectul legislativ

Domeniile de interes strategic

Proiectul legislativ stabilește care sunt sectoarele de interes strategic și de siguranță a statului. Potrivit proiectului, acestea sunt:

a) Explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;

b) Construcția și administrarea infrastructurii rutiere, feroviare, navale, aeriene, portuare și aeroportuare și a infrastructurii de control și dirijare a traficului;

c) Producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și termică;

d) Producția și comercializarea de armament și muniție

e) Serviciile medicale și paramedicale, producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri;

f) Gospodărirea apelor, amenajările hidrotehnice, captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;

g) Agricultura, pescuitul și activitățile auxiliare acestora, producția de alimente și siguranța alimentară;

h) Silvicultura, exploatarea fondului cinegetic, exploatarea forestieră și prelucrarea lemnului;

i) Poșta, comunicațiile și tehnologia informației;

j) Educația națională, cercetarea științifică, conservarea patrimoniului cultural național și sportul.

Restitutio in integrum pentru activele privatizate fraudulos

Propunerea legislativă stipulează prevederi pentru recuperarea unor prejudicii produse intereselor statului. “Recuperarea unor prejudicii produse intereselor statului Art. 10 (1) Acțiunile și activele dobândite prin infracțiuni săvârșite în procesul de privatizare a societăților realizat de instituțiile publice implicate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 și a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatate prin hotărâri judecătorești, intră în proprietatea statului la data rămânerii definitive a respectivelor hotărârii judecătorești, dacă societățile respective sunt încă în funcțiune.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică acțiunilor chiar dacă valoarea sau numărul acestora s-a modificat, precum și acțiunilor și activelor dobândite prin acțiuni ce constituie consecințe directe sau indirecte ale procesului de privatizare dovedit fraudulos.

Dobânditorii, de bună-credință, de acțiuni și active în cadrul procesului de privatizare și ca urmare a acestuia sunt îndreptățiți să obțină despăgubiri de la persoanele care au săvârșit infracțiunile constatate prin hotărâri judecătorești definitive, calculate de la data dobândirii și până la data intrării în proprietatea statului, potrivit alin. (1)”, se precizează în document.

Sursa: DC NEWS

Related Posts

3 Responses “Proiect de lege: restitutio in integrum a marilor privatizări frauduloase”

  1. Lexescu says:

    …putin pref in ochii alegetorilor…ca tot vin alegerile….

  2. Lexescu says:

    …putin praf in ochii alegatorilor…ca tot vin alegerile….

  3. lalalei says:

    Personal, salut acest proiect de lege, pe fondul caruia, praful care ne-a mai ramas se poate transforma in PRAF de AUR…”…din bube, mucegaiuri si noroi/ iscat-am frumuseti si preturi noi…” “TESTAMENT”, Tudor Arghezi

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss