C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Prizonierii dialecticii

sheeptvArmele supreme în manipularea indivizilor sunt dialectica și limbajul. Aceste două instrumente stabilesc cadrul general din care oamenii, odată fixați, au dificultăți serioase în a mai evada. Din acest motiv, ele sunt infrastructura de bază care trebuie demantelată pentru a putea scăpa din peștera sclaviei mentale. Celelalte neajunsuri și neputințe intelectuale derivă, în principal, de aici și, fără o înțelegere a importanței lor decisive, orice perspectivă de însănătoșire politică, socială și morală este inevitabil viciată.

George Orwell, unul dintre observatorii cei mai percutanți ai rolului limbajului în controlul indivizilor, remarca undeva că, în privința democrației, de pildă, “nu numai că nu există o definiție agreată, dar chiar și încercările de a propune așa ceva se izbesc de o rezistență unanimă”. Cu toate acestea, conceptul are o încărcătură carismatică indubitabilă, iar în calitate de atribut poate ridica sau îngropa (prin negație) orice regim sau practică politică. Nu este singurul și poate că nici unul din cei mai importanți termeni pe care îi folosim în mod abuziv. Adică desprins de orice rigoare analitică. Totuși, reprezintă o ilustrare destul de clară a modului în care limbajul politic ne structurează preferințele aproape dinainte de a le gândi.

Un concept cel puțin la fel semnificativ, din acest punct de vedere, îl reprezintă “libertatea”. Și asta nu de azi de ieri, ci de mai bine de două sute de ani. Însă, la fel ca și în cazul “democrației”, deși toată lumea recunoaște încărcătura pozitivă a termenului, sunt puțini aceia care pot defini cu rigoare ceea ce înțeleg prin “libertate”. Foarte probabil, un eșantion de explicații în direcția asta ar arăta, în particular, lucruri contradictorii și, în general, o babilonie ieșită din comun. Însă acest haos aiuritor nu știrbește nimic din prestigiul libertății, astfel încât orice încercare de a cuceri mințile și adeziunea oamenilor trebuie să conțină un apel invariabil la libertate. Exemplul socialiștilor americani care și-au schimbat denumirea oficială în “liberali” este sugestiv pentru relevanța strategică a termenului în imaginarul contemporan. Nimeni nu dorește să arate că este împotrivă, până acolo încât și dictatorii își camuflează intențiile politice sub masca libertății. “Libertatea este sclavie”, afirma Minsterul Adevărului în “1984”. Și din această cauză, cei care își scriu pe frunte adeziunea la ideal ar trebui tratați cu prudență. Este posibil ca steaua acestui concept-vedetă să apună în viitor, însă cred că pentru moment se bucură încă de o prețuire specială.

În registrul strategic, odată ce s-a reușit lipirea etichetei pe o mișcare sau acțiune politică, șansele ei de succes cresc considerabil. De aici, de pildă, deriva importanța înspăimântătoare a birourilor de informații și a mașinii de propagandă, fie pace sau razboi. Ele nu fac altceva decât să distribuie termenii consacrați în funcție de interesele de moment.

Să luăm, de pildă, cazul recent al tinerei din Ucraina care a postat un mesaj despre cauzele conflictului, de mare succes pe internet. Foarte tranșant, tânăra punea revolta oamenilor pe seama dorinței de a fi liberi. Cuvântul apărea de mai multe ori în pledoaria ei, iar finalul aducea în prim plan conjuncția magică: libertate și democrație. Concluzia nu lăsa loc de îndoieli sau analize: poporul se ridicase pentru cele două idealuri politice absolute ale modernității. Apelul ei era emoțional, dar regizat, iar eticheta, cu puțin ajutor, s-a prins, fără a mai lua în calcul că aveam de-a face cu context retoric deja pregătit.

Manipularea lingvistică este doar partea vizibilă a unui proces dialectic care domină practic aproape toate strategiile politice actuale. Rădăcinile acestei filozofii se pot descoperi în varii filozofii religioase, dar pentru ceea ce ne interesează pe noi numele lui Hegel este suficient.

Într-o variantă simplificată, ideea fundamentală o reprezintă imaginea unui lumi mișcate ascendent, impersonal, prin coliziunea unor forțe opuse. Practic, la baza oricărei schimbări stă ciocnirea a două idei contradictorii, din această confruntare rezultând progresul.

Controlul limbajului este strâns legat de dialectică. Dacă universul lucrează prin termeni opuși, atunci orice concept pozitiv trebuie să aibă o contraparte negativă. De pildă, când vorbim de democrație, la polul celălalt vom avea dictatură sau regim nedemocratic. Paradoxal în aparență, aceleași concepte nefavorabile vor fi termeni antagonici pentru “libertate”, ceea ce arată suplimentar lipsa de conținut a termenilor folosiți în mod curent.

Pentru noi esențial este că mai toți termenii definitorii pentru acțiunea politică funcționează în perechi de contrarii. Mai mult, aproape toate conceptele de tipul acesta se definesc, dacă o fac, tot dialectic, prin negarea opusului. În politică, perechea stânga/dreapta a funcționat și o face în continuare exact pe această structură. Potrivit lui Carol Quigley, printre altele, unul din gânditorii influenți pentru destinul lui Bill Clinton, “argumentul că două partide trebuie să reprezinte idealuri și politici opuse, unul al Dreptei, celălalt al Stângii, e prostesc și acceptat doar de gânditori academici și doctrinari”, însă el privea lucrurile din perspectiva păpușarului.

În altă ordine de idei, după cum știm foarte bine de la Orwell sau din practica politică, această prezență a dușmanului sau a antitezei este atât de importantă încât, în absență, ea trebuie inventată. Ronald Reagan, de pildă, făcea aluzie, într-un discurs de la mijlocul anilor ’80, la rolul amenințării extraterestre pentru o coagulare statală cât mai accentuată.

Până la momentul acela, însă, perechea de succes reinventată în ultimii ani la nivel global este cea dintre Rusia și lumea Vestului. Inutil să insist cum au fost împărțite rolurile bun și cel rău în această poveste, esențialul fiind scenariul maniheist. În esență, absolut tot ceea ce amintește de Rusia trebuie să respire totalitarism, barbarie și înapoiere. Pe de altă parte, Occidentul vine încărcat de prestigiul Europei, al democrației, al civilizației și al progresului. Nu există niciun fel de spațiu pentru nuanțe, dileme sau îndoieli. Adevărul este manifest, iar oricine îl pune la îndoială pică sub bănuiala trădării, a ipocriziei sau a prostiei. În funcție de caz, bineînțeles. Fiecare înfruntare nu poate fi interpretată decât prin această grilă, iar termenii au fost atât de bine înfipți în mințile oamenilor, încât ezitările devin suspecte.

Vorbind despre retorul cel rău, Richard Weaver a oferit o descriere minunată a tehnicii de manipulare prin dialectică: “What he does therefore is dress up one alternative in all the cheap finery of immediate hope and fears, knowing that if he can thus prevent a masculine exercise of imagination and will, he can have his way. By discussing only one side of an issue, by mentioning cause without consequence or consequence without cause, acts without agents or agents without agency, he (the base rhetorician – n.r.) he often successfully  blocks definition and cause and effect reasoning. In this way his choices are arrayed in such meretricious images that one can quickly infer the juvenile mind which they attract.”

Alternativa, ieșirea din dialectică, pur și simplu nu poate fi concepută. Reacțiile occidentale la Olimpiada de la Sochi sau reflectarea crizei din Ucraina sunt concludente în acest sens.

Trucul de mare succes rămâne acela de a ți se propune două alternative false, privite drept contradictorii. Trebuie neapărat să faci o alegere, pentru că nu există pentru moment o variantă suplimentară, deși, ce-i drept, sinteze dialectice au început deja să fie tot mai des auzite și folosite (“a treia cale”, ONU, UNESCO, de pildă).

În acest context, trebuie menționat că dialectica nu reprezintă doar o metodă de cuceririe, ci și o ideologie în care unii oameni cred cu fanatism. Același Richard Weaver remarca, într-un eseu despre limbajul retoricii moderne, că în lumea propagandei vei întâlni nu doar practicieni răi, ci și, într-o măsura extraordinară, oameni condiționați de răul făcut de alții. În cazul nostru, dacă lumea se mișcă înainte, potrivit legilor dialecticii, atunci poate singurul lucru rațional de făcut îl reprezintă alimentarea cât mai multor conflicte și confruntări pentru a parcurge mai rapid stadiile dezvoltarii. Din acest punct de vedere, în ultima perioadă, unii oameni dau dovada că dialectica este luată în considerare foarte serios.

Autor: Ninel Ganea

Sursa: Anacronic.ro

Related Posts

2 Responses “Prizonierii dialecticii”

  1. gheorghe says:

    Mult adevar concentrat cu claritate, va multumesc!
    Fara pretentii, indraznesc sa aduc unele observatii in sustinerea temei articolului:

    Citez: <>

    Comentariu: dreptul de a purta si a folosi arma; asta diferentiaza „civilul” de ne-civil, cel inarmat. Riscul este incomparabil mai mic pentru comunitate. Reproductia artificiala nu va putea compensa vreodata dezechilibrarea continuitatii vietii omului; „produsul” nu are atribut si calitati de „om”, facatura fiind umanoida insa fara carateristicile omului – fiinta cu discernamant, sentimente, emotii…
    ===================
    Citez: <>
    Comentariu:
    – „farmecul” sa-l pastreze pentru ei si pentru fermecatorii/vrajitorii lor, sunt destule MINUNI care sa ne bucure, pe care nu le mai observam,,,
    – „relaxata”, adica diluata, lipsita de „nutrienti” si cu „suplimente” adaugate…. pana la adeveni toxica.
    ———————-
    Citez: <>

    Comentariu: … in societatile “civilizate”, individual bombardat si inconjurat de mesaje, practice si atitudini “consumeriste” asta a si devenit, o masinarie … cu vagi trasaturi umane.
    As adauga – programata mental spre egoism si nihilism “dus pe picioare”.
    Sa nu se mire nimeni de tot ce ”vine” ca mesaj Occidental -“arata” frumos dar semnifica antonimul in fiecare cuvintzel folosit; mai corect spus – pervers iar juridic – fraudulent.
    Forta (economica, militara) sta in mana acestei “civilizatii” si nu conteaza nici ce spun ceilalti, nici ce intreprind, nici ce cred… se impune dictatorial, prin crima.
    ——————-
    Citez: <>

    Comentariu: As zice, dimpotriva, exista o instanta care arata ca <> sunt exceptii dar si contra naturii umane, producatoare de efecte malefice. Instanta [azi] nevazuta care a aratat (prin revelatie, mai intai) parintilor parintilor nostri ce sa NU faca dar si de ce sa se abtina de la astfel de “diversitate”, care este o mai intai de toate o problema sufleteasca, apoi mentala – nu este „naturala”, nici „normala”.
    In “civilizatia” zilei de azi, se actioneaza invers: se “bate” bine mentalul ca sa devina inert, lipsit de discernamant si apoi se promoveaza tentatia ca amuzament “normal” in drumul spre aducerea Paradisului pe pamant.
    ————————
    Citez: <>

    Comentariu: Deocamdata, desigur ca nu toti. Dar majoritatea occidentala este formata din astfel de „morti”, cel putin sufleteste caci asa ii gasesti.
    Masinarie biologica, biped dispus mental sa imbratiseze crima „binefacatoare” pentru „binele” colectiv.
    Aratare programata pentru auto-oprire (sinucidere) cum da de „greu” – boala (eutanasiere), raspunderea unei familii (droguri, homosexualitate, eugenie), lipsa banilor (otravire, glont in cap, sarit de pe bloc…)… – ca in filme si cum sunt exemple in mass-media.
    Nihilismul occidental are ca sursa „nimicul” hinduist implantat de sectantii britanici (cu preponderenta) pe filiera colonizator britanic (om „citit”) + scrieri „spirituale” care „explica” in termeni occidentali > cititor/discipol, un pastor (ereticii au asa ceva) + carti „secretoase” in care se lipesc citate si termeni biblici > institutionalizare: case de rugaciuni, , organizatii cu „cursuri” si „seminarii” care utilizeaza ritualurile pseudo-laicizate + reglementarea de aplicare in Educatie > „consumator” – ascultator al sugestiilor care converg spre „convertirea” sa.
    Se construieste scena, se plaseaza decorurile, se alege „melodia” si – potrivind jocul de lumini si umbre” cat mai difuz – se aduce – as zice, ritualic – fraierul visand la magia imbogatirii, a huzurului si a vietii pentru satisfacerea tuturor poftelor posibile. Se lasa „liber”… Masinarie pune in practica tocmai reflexele mentale, nu-si pune intrebari si nici nu are remuscari caci – i se cuvine! A avut „dreptate”!.
    Ce mai? – el/ea „stie” si „poate”sa-si „faca” Rai siesi, in timpul vietii sale, AICI si ACUM!

  2. gheorghe says:

    Prezint cittatele in ordinea in care au fost comentate de mine insa nu au fost preluate in mesajul anterior: Citez: „… lipsește cu siguranță un argument constrângător care să dovedească relația dintre homosexualitate și civilizație”
    Citez: „… dă forța și farmecul unei democrații relaxate.”
    Citez: „… conceptul modern de cetățean s-a născut odată cu Revoluția Franceză (la fel ca și eliberarea sexuală promisă de Marchizul de Sade) și presupune, pe scurt, transformarea unui individ într-un soldat obedient al statului, fără trăsături personale, o mașinărie pavloviană cu vagi trăsături umane.”
    Citez: „… nu există nicio instanță prin care să se dovedească ca stilurile de viață “diverse” au ceva în comun cu ideea de natură umană sau vreo șansă de perpetuare pe termen mediu.”
    Citez: „Singurul motto care funcționează pentru a descrie “valorile gay” este celebrul “pe termen lung, suntem toți morți” (Keynes), ceea ce este sinonim cu nihilismul pe care homosexualii vor să ne oblige astăzi să-l acceptăm.”

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss