“Românul s-a obişnuit să-şi restrângă nevoile şi, din nefericire, şi-a dezvoltat energia mai mult în aptitudini de rezistenţă pasivă, decât în însuşiri de activitate. El are cusururile unui temperament format printr-o lungă adaptare a unor sforţări reduse la o hrană insuficientă.
Să nu credeţi însă că firea românului este molatică şi fleşcăită, prin predestinaţie! Plăieşii voinici şi încruntaţi ai lui Ştefan cel Mare, cred că ar privi cu dispreţ pe urmaşii lor de astăzi, abrutizaţi de alcool, de înşelăciuni, de boli trupeşti şi sufleteşti.
Cu substanţa românească se întâmplă o poveste asemănătoare aceleia a bobului de grâu din mormântul lui Tutankamon. Acest bob de grâu, scos la lumină după câteva mii de ani, a început să dea spic. Românul mai păstrează în adâncurile Iui valenţele româneşti acoperite de multe apucături şi cusururi străine. Aceste valenţe aşteaptă numai un climat românesc spre a germina.
Românul de mâine va avea să se lepede de următoarele năravuri: îngăduinţa, şmecheria, incorectitudinea, repulsiunea pentru sforţare, pasivitatea în reacţiuni, resemnarea, dorinţa de câştiguri lesnicioase şi repezi, dorul după o viaţă tihnită – în genere calităţile burgheze. Toate aceste feluri de purtare micşorează sau chiar anihilează vigoarea revoluţiei naţionale.
Păziţi-vă, camarazi, de aceste defecte, dar mai cu seamă vreau să strig: Păziţi-vă de lepra trădării! Cu stigmatul ruşinii în suflet, trebuie să admitem că cei mai vrednici eroi ai neamului nostru au murit trădaţi. O spun deoarece astfel de bube se vindecă la soare şi în curată lumină. Trădarea mânjeşte cele mai frumoase pagini din istoria naţiei româneşti. Trădat a murit Mihai Viteazul, trădaţi au murit Horia, Cloşca ş Crişan, trădat a murit Tudor Vladimirescu. Gândiţi-vă ce chin, ce sugrumătoare amărăciune au pătimit oamenii aceştia care, dând totul pentru Naţia lor, s-au văzut opriţi în înfăptuirea marelui lor vis românesc, vânduţi şi îmbrânciţi la moarte de Români! Cu o tragică regularitate, de câte ori Naţia românească a început să respire, a fost doborât prin trădare Românul care a îndrăznit să vrea şi să trezească o suflare românească pe ogorul românesc. Mă întreb dacă această vină a trădării nu este greul păcat pe care îl ispăşeşte de atâtea veacuri Neamul românesc. Gândiţi-vă care ar fi fost desfăşurarea istoriei româneşti, dacă Tudor Vladimirescu nu ar fi fost omorât, vândut de Români? Oare credeţi că, de ar fi trăit, Tudor Vladimirescu nu ar fi înstăpânit învăţămintele sale de mândrie şi de cinste în această ţară, şi credeţi că am mai fi cum suntem astăzi, un biet neam îndobitocit şi iobăgit?
Acum, în vremurile noastre, trădarea a devenit o industrie rentabilă. Se creează pepiniere de trădători. Se cultivă cu premeditare şi cu ştiinţă bacilul trădării, cum se cultivă ciupercile cu gunoi. Mediul românesc de astăzi, spre ruşinea noastră, încurajează şi permite creşterea şi propăşirea trădătorilor. (…)
Trebuie răsculat dinamismul acestui neam şi dezmorţită firea sa blândă şi iertătoare, trebuie promovat prin cuvinte, prin pilde, modelul eroic neînfricat, firea impulsivă, combativă, a cărei vitalitate să crească în proporţie cu adversitatea întâmpinată, şi a cărei străduinţă încăpăţânată să sporească pe măsura obstacolului.
Apoi trebuie să ne dezvăţăm să trăim în momentan; trebuie să prindem gustul silinţelor lungi, al sforţărilor fără remuneraţie imediată, al realizărilor îndepărtate.
Acestea sunt însuşiri de adaptare la stările de astăzi, însuşiri vitale pentru salvarea existenţei româneşti.”
Autor: Vladimir Ghika
Sursa: Radu Iulian
…îmi vin în minte ultimele cuvinte ale mareșalului Antonescu