Politică

Președintele Senatului: “Hellvig să ancheteze cum a ajuns România stat mafiot!”

Obiectivele anchetei SRI în cazul generalului Florian Coldea sunt “extrem de vagi”, iar opinia publică românească aşteaptă să vadă în ce măsură a contribuit Serviciul Român de Informaţii, prin acţiunea sau prin pasivitatea sa, la transformarea României în “stat mafiot”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului.

iohannis-kovesi.2ga860vteb

Într-un comunicat de presă, citat de Agerpres, Tăriceanu a declarat: “Am luat notă de comunicatul oficial al SRI, care ne-a adus la cunoştinţă suspendarea temporară din funcţie a prim-adjunctului SRI, generalul-locotenent Florian Coldea, şi demararea unei anchete interne prin «constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale». În ultimii aproape trei ani, în ciuda riscurilor şi presiunilor la care am fost supus şi în ciuda faptului că am fost aproape singur pe acest front, am militat în mod consecvent pentru respectarea şi revenirea la principiile democraţiei şi statului de drept, abandonate în mod premeditat de fostul preşedinte al României în mandatele sale”.

În opinia sa, în ultimii 12 ani, ţara noastră a devenit, “aşa cum recunoaşte chiar Traian Băsescu, un stat mafiot, în care unele instituţii de forţă şi unele componente ale puterii judecătoreşti au fost transformate în instrumente politice şi de muşamalizare a unor ilegalităţi grave, comise la cel mai înalt nivel şi în anturajul acestuia”.

Tăriceanu a subliniat: “Am reluat aceste idei pentru că obiectivele anchetei demarate, aşa cum sunt ele prezentate în comunicatul SRI – «verificarea eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale» – sunt extrem de vagi. Controlul respectării deontologiei de către toţi angajaţii SRI este o sarcină permanentă a conducerii Serviciului şi a compartimentului specializat şi nu doar atunci când apar în spaţiul public dezvăluiri incomode şi compromiţătoare”.

Potrivit preşedintelui Senatului, obiectivul anchetei iniţiate de directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, trebuie să se refere la transformarea României în stat mafiot.

Călin Popescu-Tăriceanu a precizat: “Cu siguranţă, este important să ştim dacă prim-adjunctul SRI a respectat regulamentele interne, dar, dacă ţinem cont de transformarea României în «stat mafiot», proces în care SRI a avut în cel mai bun caz atitudinea unui spectator, excursiile plătite sau nu de către generalul Coldea apar ca subiecte minore. Opinia publică românească, mass-media şi aliaţii noştri aşteaptă să vadă în ce măsură a contribuit SRI, prin acţiunea sa sau prin pasivitatea sa, la transformarea României în «stat mafiot», în ce măsură SRI şi-a abandonat misiunile legale în favoarea unor acţiuni politice partizane, unele chiar împotriva fundamentelor democraţiei şi statului de drept, cazuri concrete când justiţia a fost transformată în câmpul tactic al SRI. Acesta trebuie să fie obiectivul anchetei iniţiate de directorul SRI, Eduard Hellvig”.

El adaugă că la acest obiectiv va contribui noul Parlament şi speră că şi preşedintele României.

Sunt conştient de faptul că am propus un obiectiv ambiţios, dar este ceea ce ne-a arătat electoratul că aşteaptă după alegeri. La îndeplinirea lui va contribui şi noul Parlament şi îmi doresc foarte mult să ni se alăture şi preşedintele României, care are atribuţii constituţionale consistente în acest domeniu, mai ales în cadrul CSAT. Dacă nu o va face, sunt sigur că va fi drastic sancţionat de electorat. În calitatea mea de preşedinte al Senatului şi preşedinte ALDE, voi folosi toate pârghiile legale şi întreaga mea influenţă politică pentru atingerea obiectivului de mai sus”, a precizat Tăriceanu.

Sursa: Bursa.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ce bine a observat Mircea Badea, unul dintre aspectele importante din spatele acestui scandal: ”Dacă Guvernul ar tăia 50% din finanțarea SRI, 80% din așa-zisă presă din România ar dispărea. Televiziuni, site-uri, ziare, dispărute a doua zi după ce s-ar întâmpla treaba asta.”
    Asa se explica de ce, multi din mass-media, plang de durere pt ceea ce ar putea sa li se intample mafiotilor amanti, Coldea si Kovesi . Durere mare oameni buni, atunci cand iti vezi cardul gol!!

  • vaya por Dios,stat mafiot ,striga toata lumea casi cum ar fi o noutate,Brucan a prognozat vreo 20 de ani de somn,gresit 20.000 .

  • Pe de-o parte Tari-Cinci-Neveste et comp se straduiesc de ani buni sa minimalizeze si sa puna sub bocancul parlamentului orice alta putere sau institutie de forta din tara, acum vine nonsalant si spune sa raspunda Helvig sa spuna de ce a devenit statul un stat mafiot. Cum de ce ? Cu un parlament in care jumatate au probleme cu justitia iar cealalta jumatate vor fi prinsi in perioasda urmatoare, cu un parlamemnt care face zid in jurul penalilor, care anuleaza legi despre penali, care taie din atributiile tuturor celor care ar putea scormoni in mizeriile lor, cu un parlament al carori presedinti de camere sunt ori condamnati penal ori asteapta clipa si momentul cand vor fi saltati cum naiba sa nu devina statul unul mafiot ?

  • 12 ani de STAT MAFIOT! Nu-i o zi, o luna, un an! Daca as fi avut vreuna din functiile/ pozitie cheie in stat, in acest interval de timp, m-as ascunde intr-o pestera adanc sapata in pamant si n-as mai indrazni sa ma arat electoratului, specie rara, pe cale de disparatie, dat fiint procentul aferent prezentei la urne, specie declarata Monument al Naturii, conservata in vreo Rezervatie Naturala in scopul asigurarii softului/ fond “genetic” electoral. Ce-ar fi daca fix in ziua votului, si urmele astea fine de electorat, vizibile la microscopul electronic, ar disparea hocus-pocus, exotic?!