Prăbuşirea rublei din ultimele săptămâni arată cât de fragilă este o economie căreia îi este frică de reformele structurale. La conferinţa de presă maraton de săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a ales, după cum era de aşteptat, să dea vina pe războiul financiar declanşat de Vest împotriva Rusiei, deşi a recunoscut rolul pozitiv al crizei pentru stimularea procesului de reformare a economiei.
Aceeaşi opinie se regăseşte şi la nivelul Băncii Rusiei. “Prăbuşirea rublei este un semnal că Rusia trebuie să se adapteze noilor condiţii”, a declarat Elvira Nabiullina, guvernatorul Băncii Rusiei, după şedinţa de politică monetară unde s-a hotărât creşterea dobânzii de intervenţie până la 17%.
Presa internaţională a relatat pe larg, în ultimele luni, despre acordul dintre Statele Unite şi Arabia Saudită, al cărui scop a fost reducerea preţului petrolului şi “tăierea” surselor de venit pentru bugetul Rusiei.
Tactica a funcţionat foarte bine până în prezent. Prăbuşirea preţului petrolului a fost însoţită de prăbuşirea rublei, fenomen care s-a accelerat de la începutul lunii decembrie 2014 (vezi graficul 1).
Efectele celui mai mic preţ al petrolului din ultimii cinci ani nu s-au limitat, însă, la Rusia. Companiile care extrag petrol prin fracturare hidraulică în Statele Unite se confruntă cu o situaţie extrem de dificilă, având în vedere finanţarea operaţiunilor şi a cheltuielilor de capital prin emisiuni de obligaţiuni cu rating speculativ.
De cealaltă parte a Atlanticului, “câmpurile petroliere din Marea Nordului sunt aproape de colaps”, după cum scrie The Telegraph, deoarece “este aproape imposibil să faci bani la un preţ sub 60 de dolari pe baril”.
Cotidianul britanic mai citează un studiu al firmei de consultanţă Wood Mackenzie, unde se arată că investiţii de 55 miliarde de lire sterline din sectorul petrolier pot fi anulate în Marea Nordului şi Europa tot din acest motiv.
Dincolo de petrol, alte companii şi bănci din Rusia se confruntă cu povara datoriilor externe, a căror refinanţare este aproape imposibilă. Estimările de la BIS (Bank for International Settlements) arată că valoarea totală a acestora depăşeşte 700 de miliarde de dolari.
Şi aici se ascunde un risc major de contagiune pentru pieţele financiare internaţionale. Într-o serie de intervenţii la televiziunile Bloomberg şi CNBC, James Rickards, autorul cărţilor “Războaiele valutare” şi “Moartea banilor”, a avertizat că multe dintre obligaţiunile emise de companiile ruseşti se regăsesc şi în fondurile de pensii private din America, iar imposibilitatea refinanţării lor ar avea efecte nebănuite.
“Aş dori să existe măcar o persoană la Casa Albă care să înţeleagă că atacarea Rusiei o face mai puternică şi are, de fiecare dată, efecte adverse în Vest”, mai arată Rickards pe contul său de Twitter.
Autorităţile de la Moscova au luat deja o serie de măsuri pentru susţinerea sistemului bancar, inclusiv prin construirea unui sistem paralel de comunicaţii şi decontări interbancare destinat eliminării dependenţei de SWIFT.
Va merge preşedintele Putin mai departe şi în ceea ce priveşte datoriile companiilor nefinanciare, pentru a evita un default extern, sau va folosi ameninţarea unui astfel de eveniment în scopul slăbirii “zidului” despre care spunea că se construieşte în jurul Rusiei?
Deocamdată situaţia finanţelor publice pare destul de solidă, pe fondul unei datorii guvernamentale mult mai reduse decât a adversarilor (vezi graficul 2).
Datele de la FMI arată că ponderea estimată a datoriei publice în PIB va fi, la sfârşitul anului 2014, de circa 10% în cazul Rusiei şi de peste 110% în cazul Statelor Unite.
Un dolar puternic, susţinut de percepţia unei economii care s-a angajat pe o traiectorie sustenabilă de creştere şi de finalizare a programului de relaxare cantitativă, este esenţial pentru continuarea atragerii resurselor necesare finanţării acestei datorii.
Însă percepţia unei economii destul de puternice, astfel încât să reziste în faţa trecerii la normalizarea dobânzilor, nu pare să existe şi la nivelul Federal Reserve. Banca centrală americană, după cum o arată şi comunicatul de presă al ultimei şedinţe de politică monetară, nu mai ştie ce cuvinte să folosească pentru a justifica menţinerea dobânzii de politică monetară la minimele istorice.
La conferinţa de presă de săptămâna trecută, preşedintele Putin a declarat că recesiunea din Rusia s-ar putea încheia chiar în a doua jumătate a anului viitor şi s-a pronunţat împotriva folosirii rezervelor valutare, inclusiv a celei de aur, pentru susţinerea rublei.
Declaraţia lui Putin a venit în contextul apariţiei unor zvonuri pe piaţă privind vânzarea unei părţi a rezervei de aur, în scopul obţinerii resurselor necesare susţinerii pieţei financiare interne, în timp ce datele Băncii Rusiei arată o creştere a rezervei de aur cu 18 tone în noiembrie 2014. Mai mult, China şi-a manifestat disponibilitatea pentru acordarea unei asistenţe financiare prin intermediul liniei de swap valutar deschisă în octombrie 2014.
Dar este suficient sprijinul Chinei pentru ca preşedintele Putin să-şi exprime speranţa într-o redresare destul de rapidă a economiei? Sau este vorba, mai ales, de noul curent care se manifestă la nivelul liderilor europeni, de relaxare a a sancţiunilor impuse Rusiei?
“Obiectivul nu a fost niciodată colapsul economiei Rusiei, care ar avea un impact social inimaginabil dar şi efecte negative asupra economiei europene”, a declarat Martin Lidegaard, ministrul de externe al Danemarcei, conform unei ştiri Bloomberg, deoarece “există riscul unei destabilizări prea mari a Rusiei”.
Preşedintele francez Francois Hollande a ridicat problema relaxării sancţiunilor, în cadrul ultimei întâlniri la nivel înalt a liderilor europeni, un punct similar de vedere fiind exprimat şi de Austria, în timp ce premierul italian Matteo Renzi s-a declarat categoric împotriva impunerii unor noi sancţiuni.
Dincolo de jocul diplomatic, mai există o serie de elemente deosebit de importante care ar putea sta la baza temperării tonului faţă de Rusia: incapacitatea Europei de a mai susţine financiar Ucraina, dar şi teama de venirea la putere, în cazul căderii lui Putin, a unui naţionalist radical cu care nu se poate negocia, după cum scrie cotidianul online german Deutsche Wirtschafts Nachrichten.
În ceea ce priveşte finanţarea Ucrainei, atât Europa cât şi Statele Unite trebuie să găsească rapid soluţii pentru evitarea falimentului ţării, deoarece Rusia le-a limitat sever căile de acţiune printr-o “inginerie financiară” interesantă.
Într-un articol din Financial Times de la sfârşitul lunii trecute, John Dizard scrie că “Rusia a dejucat planurile Vestului prin finanţarea Ucrainei”. Despre ce este vorba? Rusia a oferit Ucrainei, în decembrie 2013, un împrumut de 15 miliarde de dolari şi gaz la preţ scăzut în încercarea de a-l susţine pe Viktor Ianukovici. Prima tranşă, de 3 miliarde de dolari, a fost acordată prin cumpărarea unor obligaţiuni cu maturitatea în decembrie 2015.
Conform prospectului de emisiune, aceste obligaţiuni au caracteristici speciale, fiind “ajutor străin ca substanţă” şi “contracte private în formă”, după cum arată analiştii. În condiţiile în care emisiunea este guvernată de legea britanică, condiţiile de plată nu pot fi alterate unilateral de către guvernul de la Kiev.
Mai mult, există clauze contractuale pentru cross-default (n.a. dacă un creditor al Ucrainei nu este plătit la termen şi solicită plata imediată a datoriei, Rusia poate solicita, la rândul ei, rambursarea anticipată a creditului), care intră în acţiune în cazul încetării plăţilor către orice altă entitate controlată de stat din Rusia. O altă clauză arată că Rusia poate constata intrarea în default a Ucrainei dacă ponderea datoriei publice în PIB creşte peste 60% (n.a. ultimele date arată că ponderea datoriei în PIB a depăşit 40%).
Condiţiile “ajutorului” acordat de Rusia par să confirme reputaţia de maestru în şahul geopolitic a preşedintelui Putin. Dacă preşedintele rus ar fi crezut că Ianukovici poate rezista în fruntea Ucrainei, oare s-ar mai fi pus toate aceste “capcane” în jurul împrumutului?
Acum, “lecţia” oferită de Rusia “partenerilor” occidentali este studiată intens la Pentagon “pentru a vedea cum pot fi folosite tactici similare în crizele militare viitoare”, mai scrie Dizard.
Problema datoriilor Ucrainei către Rusia, reprezentate de obligaţiunile emise în conformitate cu legea britanică şi listate pe bursele internaţionale, a fost şi subiectul unei analize a Institutului Peterson pentru Economie Internaţională din august 2014 (n.a. “Debt Sanctions Can Help Ukraine and Fill a Gap in the International Financial System”, Policy Brief PB14-20, August 2014)
“O singură măsură poate elibera Ucraina de povara unei datorii de 3 miliarde de dolari şi trimite un mesaj puternic Rusiei: Marea Britanie poate refuza aplicarea legii contractelor în cazul banilor împrumutaţi Ucrainei de către Rusia, în încercarea de a-l menţine la putere pe Viktor Ianukovici”, propune autoarea studiului.
Este greu de crezut că o astfel de opţiune are şanse realiste de aplicare. Lanţul de evenimente astfel declanşat ar scăpa rapid de sub control, în condiţiile în care dreptul contractual internaţional devine subiectul aplicării discreţionare.
Ce va urma? “Ţările vestice trebuie să strângă din dinţi şi să ajute Ucraina să-şi plătească datoriile către Rusia sau să privească colapsul complet al economiei sale” este concluzia lui John Dizard.
Conform unui articol recent de la Bloomberg, Uniunea Europeană şi Statele Unite iau în considerare acordarea unui ajutor financiar de 12 – 15 miliarde de dolari Ucrainei, iar comisarul european Pierre Moscovici a precizat că “trebuie să existe şi o contribuţie a Rusiei la acest pachet”. Dacă declaraţia lui Moscovici reflectă opinia Comisiei Europene şi a liderilor UE, atunci nu mai rămâne decât să constatăm că “nebunii au preluat conducerea spitalului”. Oare cum ar “negocia” Moscova o astfel de propunere?
Peste câteva luni, la atingerea termenului de expirare a sancţiunilor impuse Rusiei, Europa ne va arăta cât este de unită în faţa “ameninţării” ruseşti, iar o politică raţională a UE faţă de Rusia trebuie să pornească de la ideea că ursul de la Răsărit este mare, foarte mare, şi tot ar reuşi să se impună în “pădure”, chiar dacă Vestul ar găsi o cale să-i taie ghearele şi să-i scoată colţii.
O singură condiţie este necesară: să dispună de libertatea de mişcare dată de o economie competitivă, care să lase în urmă dependenţa de petrol, gaze şi de finanţările externe. Apoi nu mai este nevoie decât de acumularea sistematică a capitalului intern şi răbdare, până când ghearele şi colţii vor creşte şi mai puternice.
Autor: Calin Rechea
Sursa: Bursa.ro
Era de asteptat..