Analize și opinii Politică

Potenţialul haosului

E aberant să crezi că există cineva pe plaiurile noastre care şi-a propus să-şi facă aliaţi, într-ale domniei, confuzia, dezordinea şi învălmăşeala. Şi totuşi, de peste douăzeci de ani, românii au asistat la cele mai perverse tertipuri de instalare a haosului. La început, au privit cu nedumerire, apoi cu spaimă. A urmat tăcerea supusă şi, în mod neaşteptat, revolta publică.

E adevărat că lumea a fost creată pentru a trăi în armonie, în îndestulare, pace şi lumină? E fals să credem în ideea de bine în folosul tuturor? Suntem naivi să mai sperăm că va trece lunga noapte a aşa-zisei crize care a instaurat haosul social, economic şi politic în România? Sunt întrebări ale românilor la care ar trebui să răspundă, echilibrat, ferm, imparţial, dincolo de interesele de partid – tocmai politicienii. Mai-marii zilei peste care se lasă brambureala.

Cine nu reuşeşte astăzi să observe un crescendo alarmant al haosului în mai toate sectoarele vieţii româneşti înseamnă că s-a resemnat. Faptul că dezordinea îngrijorătoare pare să dobândească puteri legitime de instaurare oficială nu e deloc o glumă. Cu toate că unora dintre cei ce conduc destinele ţării le convine, poate, de minune.

Cum s-a ajuns aici, vor putea răspunde foarte nuanţat sociologii, analiştii politici, filosofii zilelor noastre şi câţiva înţelepţi retraşi în singurătatea austeră a munţilor. Întrebarea noastră este dacă artizanii acestei stări de lucruri, fără precedent în istoria modernă a României, şi-au luat un răgaz pentru a privi haosul drept în faţă. Dacă vor răspunde afirmativ, îi invităm, elegant, să ne explice şi nouă la ce concluzie au ajuns. Dacă, dimpotrivă, vor fi năuciţi de formularea noastră, înseamnă că trebuie să se dea bătuţi. Toţi. Fără excepţie. Consider că aceşti “domni” care se străduiesc, din răsputeri, să demonstreze unei populaţii lipsite de apărare că nu lor le-ar aparţine iniţiativa “generalizării haosului”, au pierdut demult legătura cu o realitate imposibil de acceptat. Şi totuşi, au datoria morală de a nu arunca cel puţin bătrânii şi copiii în noaptea înverşunărilor, a deziluziei, a înfrângerii oricărei speranţe de normalitate. Scandalurile politice nu mai pot trece neobservate. Răbdarea oamenilor, sărăciţi până la disperare, are nevoie de o privire lumească. Şi nu de rânjete diabolice. Nici de războiri prelungite între tabere politice. Şi, cu atât mai puţin, de minciuni delirante şi orgolii nemăsurate.

Nu vi se pare că oamenii aceştia, extrem de avizaţi în “virtuţile” răului, vor să întoarcă şi haosul pe dos?!

Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Daca presedintele RO. TB este, declarat, sustinator al austeritatii in UE si USA, iar prim-ministru VP anti-austeritate, In acest caz de constiinta, se poate spune ca presedintele Romaniei este deja un extraterestru si lucreaza deja in serviciul lor, iar prim-ministrul RO.a trecut de partea schiopului presedinte al Frantei – Hollande, se pare ca se pregateste serios cea mai periculoasa revolutie a constiintei europene care va cuprinde lumea intrega. Sa dea D-Zeu, de data asta in lupta dintre sabie si idee sa castige Ideea Europeana si sa mutam capitala culturala inapoi in Europa ! Era de asteptat, de vreo 30 de ani extraterestrii se unesc cu fiicele oamenilor,si tot de vreo 30 de ani duhul lui Dumnezeu nu mai locuieste in oameni. Razboiul dintre fortele infernale si cele ceresti a inceput prin anii ’86 intre Orient si Occident si se va incheia in Romania – Gradina Maicii Domnului si Terra Mirabilis pentru cel putin 69 de ani, adica pana in 2081 !
    Nu mai am nici o indoiala ca aici, in “fortareata carpatica” se va da batalia cea mare intre fortele infernale si cele ceresti, pentru a prelua controlul planetei Pamant pentru urmatorii 69 de ani, pana in 2081…semnalul s-a dat din ambele tabere, Romania are sansa odata in istorie sa devina o mare natiune, avem nevoie de unire cu toti romanii de pretutindeni, si sa declansam miscarea feminista universala alternativ ( Tesla ) din nucleul cel mai fecund al latinitatii Ro. si la polul opus – USA, care prin ” natiunile transplantatete”…sa unim ramura cu radacina si sa face, din Roamnaia cea mai mare metropola universala din lumea libera. trebuie sa fim diplomati si sa unim cultura cu civilizatia atlanta si lemuriana in Ro. Dumnezeu este cu noi, iar poporul roman este intre D-zeu si neamul lui.