Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Politicieni vs. Romani: Hotii care-i prostesc pe prosti

România politică este din ce în ce mai evidentă, mai stridentă, mai deranjantă. Fără doar și poate am ajuns să fim țara în care hoții îi prostesc pe proști, de proști ce sunt. Adică politicienii, ne vând gogoși la fiecare scrutin electoral, iar noi, ca niște reali cunoscători ai vieții politice și patrioți până în măduva oaselor, ajungem să ne certăm unii cu alții, pentru niște hoți. Care-și susține hoțul mai tare.

Politicienii noștri dovedesc că sunt extrem de abili în stăpânirea tehnicii de Divide et Impera(împarte si cucerește), având în vedere că au reușit să ne împartă în două tabere, iar acum, dacă un bucureștean vorbește cu un clujean sau cu un ungur, mai-mai că le sare muștarul tuturor pentru că unul e portocaliu și celălalt e roșu-gălbui sau poate o fi laszlotokeșist.

Chiar așa am ajuns să fim noi, românii? Chiar am ajuns să ne certăm între noi pentru niște politicieni care ne fură împreună? Vedeți, ei așa pot colabora. Ne fură din banul public, ne fură pe față, ne fură dorințele, ne fură viitorul…

Chiar am ajuns să ne girăm noi demnitatea și integritatea, să ne lăsăm încrederea pe mână unor oameni ca Dan Voiculescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Traian Băsescu, Laszlo Borbely, Gabriel Oprea, Roberta Anastase, Adrian Năstase, Sorin Blejnar, Dan Diaconescu, Adrian Videanu, Ion Iliescu, Petre Roman(lista ar putea cuprinde toate locurile de deputați și senatori din Parlament, dar sunt enumerați doar cei care au anumite acțiuni ilegale legate de numele lor, mai mult sau mai puțin demonstrate)?

Noi ce facem? Îi susținem cu ochelari de cal în continuare, pentru că suntem atât de orbiți de un orgoliu prostesc de a fi de o parte politică sau alta, încât uităm care sunt adevărații dușmani ai României, ai poporului.

Fie că suntem democrat-liberali, liberali, socialiști, extremiști, naționaliști(din ambele tabere), progresiști sau conservatori, suntem cu toții proști atât timp cât uităm că înainte de toate suntemROMÂNI!

Ce rău ți-a făcut ție unul care a votat cu Băsescu sau unul care a votat împotriva lui?

Pentru cei care au votat pentru rămânerea în funcție a actualului președinte suspendat, o singură întrebare: Voi chiar sunteți mulțumiți cu România în care trăiți? Hai, poate încă o întrebare: Chiar credeți că nu se poate mai bine?

Pentru cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu, iarăși, vă întreb: Chiar credeți în schimbare, în această alternativă care a precedat-o pe cea a PDL-ului? Chiar trăiați bine pe vremea PSD-ului?

Nu vedeți că opțiunile noastre sunt egale cu zero(!), iar dacă până acum mergeam mereu(dar mereu!) la vot pentru a alege răul cel mai mic, acum am fost puși în fața celor mai mari rele posibile. Politicienii hoți împotriva Politicienilor proști. Altă alegere nu avem, dar cu timpul, în urma Referendumului, ne-am transformat noi în proști, iar ei au rămas hoți.

O mare doamnă spunea cândva, numele îl puteți găsi voi, că “Oamenii mari discută idei. Oamenii mediocri discută evenimente. Oamenii mici discută alți oameni“. Ei, noi românii discutăm despre Referendum, fiind un eveniment, făcându-ne mediocri, iar celelalte subiecte de discuție cuprind oamenii politici, făcându-de astfel și mai mici, atât în ochii noștri, cât și în ochii altor oameni, în ochii Europei.

În loc să discutăm despre idei, despre modul în care putem da vot alb/vot de blam, tuturor politicienilor, noi mergem și după cum spunea “Marele Nicolae Guță”: “Pui ștampila pe Băsescu, Pui ștampila pe Băsescu!”

“Dragi” politicieni, mi-ați luat votul până acum, dar demnitatea și mândria de român nu vă aparțin! Astea rămân ale mele și sunt convins că tot mai mulți români se vor trezi!  Întotdeauna începe cu o persoană, după care se continuă cu prea multe! Fiți atenți, suntem mulți!

Dragi români, trebuie să realizăm că politicienii, fără noi, n-ar mai avea Putere, n-ar mai avea influență, n-ar mai avea cum să ne fure, dacă noi(da, noi!) vom fi uniți și le vom spune clar NEAM SĂTURAT DE VOI!

sursa: zigzagonline.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Lumea asta ori e proasta ori nu gandeste.De unde a-ti mai scoso si aceasta”Marele Nicolae Guta”.Mare prin ce?Ce a facut asa de important?”De este asa de mare”.Pentru Guta si ai lui;cu cat va platit Bassi pentru melodiile cand a iesit presedinte.Acum sa vedem cu cat va va plati pe voi manelisti spurcati la demitere.

  • “Dragi români, trebuie să realizăm că politicienii, fără noi, n-ar mai avea Putere, n-ar mai avea influență, n-ar mai avea cum să ne fure, dacă noi(da, noi!) vom fi uniți și le vom spune clar NEAM SĂTURAT DE VOI!”
    Din pacate Basescu ne arata zilele astea ca el poate exista indiferent de vointa nostra. Ori asta e mai grav de ce vrea Ponta pe care la-ti enumerat in lista politicienilor. E semnul ca democratia la periferia occidentului nu-i “pentru catei”, ca sa citez dintr-o cunoscuta fabula a lui Grigore Alexandrescu.
    Democratia in Romania a intrat in disolutie ca si statul de drept. Cred ca e nevoie de o revolutie totala.

  • Raman totusi la ideea mea ca foarte multi romani care urmaresc cu precadere antenele, au deja creierele spalate. Nu stiu ce tehnici folosesc, dar se pare ca dau roade foarte bune, daca nici in momentul de fata nu s-au trezit la realitate si inca nu vad ca toti, dar absolut toti politicienii, au facut si fac rau tarii in continuare.

  • Pentru ca opinia publica sa critice nivelul slab al celor aflati in pozitii hotaritoare trebuie dezvoltat spiritul critic !!! ori asta nu se face spunind altora cum/ce sa gindeasca !! Vreti spirit critic ??? Invatati copii de la virsta frageda sa gindeasca, sa-si formeze pareri individuale si sa traiasca libertatea exprimarii acestor pareri-indiferent de ce virsta au !!!!!! nu-i invatati ce sa gindeasca !!!de asemenea degeaba condamnati coruptia daca profesorilor li se cumpara cadouri!!!!!(una din miile de exemple care presara viata cotidiana din rom.!!!!)Ce poate gindi un adolescent care deja la virsta de 16-17 ani vede un exemplu CLAR de coruptie – indiferent ce denumire frumoasa se foloseste!!!! un educator faimos a spus:”tata nu m-a invatat niciodata cum sa traiesc; el a trait iar eu doar il urmaream facind acest lucru”(“my father never taught me how to live;he just lived and let me watch him do it.”)