C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Politica conversiei, conversia politicii

nthumb_710_x_600_35201-conversieUna din problemele majore ale populaţiei o constituie împovărătoarele rate la creditele contractate în valută (mai ales în franci elveţieni). Cum aceeaşi populaţie este chemată peste aproximativ o lună să nominalizeze viitorul preşedinte al României, problema a fost transformată subit într-o monedă de schimb politic: ne daţi votul, obligăm băncile să revină la sentimente mai bune faţă de datornicii lor.

Dacă nu credeţi, priviţi spre Budapesta şi contemplaţi ce poate un premier pentru a-şi păstra electoratul. Nu are relevanţă cât poate costa economia naţională o astfel de soluţie; important este să iasă din urne cine trebuie! În această bătălie electorală, atât băncile, cât şi clienţii acestora au mari şanse să devină victime colaterale care vor plăti, umăr la umăr, oalele sparte, încă odată, de politicieni.

Aruncarea “pe piaţă” de către PSD a proiectului de lege referitor la conversia creditelor ipotecare contractate de populaţie în valută (mai ales în franci elveţieni) poate fi interpretată, din punct de vedere politic politic, ca unul dintre punctele cheie ale campaniei electorale prezidenţiale. Ţinând cont că în acest moment sunt aproximativ 50.000 de români care au încheiat credite în franci elveţieni (considerate ca fiind valuta care a făcut cele mai multe victime în rândul datornicilor), propunerea avansată de puterea politică vrea să “fure” din capitalul de imagine câştigat de premierul ungar Victor Orban în bătălia cu băncile care au acordat astfel de credite.

Cu toate că autorităţile şi instanţele din Franţa au calificat, încă din 2011, ca fiind produse financiare toxice toate creditele în franci elveţieni contractate de populaţie sau de autorităţile administraţiei locale, iar instanţele din ţări că Ungaria, Bulgaria sau Croaţia au dispus îngheţarea cursului de schimb CHF şi denominarea în moneda naţională a creditelor, ceea ce s-a întâmplat în aceste ţări este departe de realitatea românească.

Revenind însă la paralela dintre modul în care a gestionat guvernul Orban situaţia şi ceea ce s-a întâmplat în România, trebuie început de la faptul că măsurile juridice sau administrative luate în ţările anterior enumerate au la bază atât Legea 193/2000, cât şi Decizia Kasler vs. OTP. Conform acestora, plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua în care s-a acordat împrumutul ar putea fi considerată o clauză abuzivă. Aceasta este opinia avocatului general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Totul a pornit de la un proces intentat băncii de doi maghiari care au obţinut un credit în 2008. În contract se prevedea că rambursarea creditului se va face la cursul de vânzare a valutei valabil cu o zi înainte de data de plată a ratei. Împrumutaţii au cerut să plătească ratele însă la cursul la care au luat creditul, adică mult mai mic. Pornind de la acest caz, avocatul general Nils Wahl spune că utilizarea a două cursuri diferite, unul mai mic la acordare şi altul mai mare la plata ratelor, poate fi o clauză abuzivă. Avocatul general a anunţat însă că “este totuşi de competenţa instanţei naţionale să determine dacă oamenii au fost în măsură să înţeleagă că s-au expus la o cheltuială suplimentară din cauza diferenţei dintre cele două cursuri de schimb”.

Reacţia guvernului Orban a fost însă cu mult mai promptă şi a prevăzut, într-o primă etapă, îngheţarea administrativă a cursului de preferinţă la care se face plata ratelor până la finele lui 2014, urmând că ulterior împrumutaţii să achite treptat şi diferenţele rămase scadente. Acestei perioade de respiro i se adăugă, din luna septembrie a acestui an, măsura conversiei creditelor în franci elveţieni în forinţi (moneda naţională maghiară), însă la paritatea înregistrată la data contractării creditului.

Legea în baza căreia se va face compensarea clienţilor cu împrumuturi în monedă străină a fost adoptată în iulie de Parlamentul ungar şi consideră ilegitimă practica băncilor de a impune clienţilor să plătească diferenţa de curs valutar şi cere compensarea clienţilor pentru aceste plăţi nejustificate. Legea declară nule modificările unilaterale ale contractelor de credit. Ministrul ungar al economiei Mihaly Varga a declarat că legea este „doar prima rundă de măsuri” care îi au ca obiect pe debitori şi că transformarea împrumuturilor în forinţi ar putea avea loc în octombrie sau noiembrie.

  • Lovitură sub centură pentru sistemul bancar maghiar

Ca urmare a acestor măsuri, sistemul bancar ungar a raportat pierderi uriaşe, fără precedent, de 361 miliarde de forinţi (1,1 miliarde euro) în al doilea trimestru din 2014, din cauza sumelor uriaşe, de aproximativ 350 miliarde de forinţi, pe care băncile din Ungaria le-au pus deoparte anticipând rambursările către clienţi cerute de guvernul Orban.

Asta în condiţiile în care costurile estimate ale convertirii datoriei în monedă străină în forinţi nu au fost încă incluse în contul de pierderi al unora dintre bănci pentru trimestrul doi, iar pierderile legate de schema prin care maghiarilor li se va reduce povara datoriei ar putea creşte şi mai mult, pentru că încă nu toate băncile au aplicat încă formula strictă a Băncii  Naţionale a Ungariei (NBH) de calculare a sumelor care trebuie rambursate clienţilor.

Şi pentru a câştiga şi mai mult capital electoral, în condiţiile în care sistemul bancar din Ungaria este dominat de bănci străine, premierul maghiar Viktor Orban a declarat căvrea să aducă cel puţin jumătate din sistem înapoi în mâini ungare. De altfel, statul maghiar a trecut la fapte, cumpărând recent subsidiara ungară MKB de la banca mamă din Germania.

Şi pentru că din 2010 băncile care activează în Ungaria plătesc unele dintre cele mai mari taxe din sistemul bancar din Europa, pentru a îndulci pilula amară a pierderilor pentru acestea, NBH a anunţat crearea din octombrie a unei instituţii de tip “bad bank” (banca pubelă), care va prelua activele toxice din sistemul bancar şi va oferi băncilor un interval de şase luni pentru a-şi curăţa bilanţurile de împrumuturile toxice ale companiilor şi de cele imobiliare.

Banca va cumpăra active doar de la bănci lichide şi solvabile şi nu va avea niciun rol de bailout, ci doar scopul de a curăţa bilanţurile băncilor. În acest sens, instituţia va cumpăra împrumuturi comerciale de peste 500 de milioane de forinţi şi împrumuturi imobiliare de peste 200 milioane de forinţi. Această instituţie va exista, probabil, timp de zece ani şi se estimează că rezultate importante ar putea fi obţinute în patru-cinci ani, dar nu se ştie încă din ce fonduri va fi finanţată.

Printre băncile care vor trebui să absoarbă şocul acestei măsuri figurează numeroase filiale ale băncilor străine, printre care cele mai expuse sunt banca italiană Intesa San Paolo, cele austriece Raiffeisen şi Erste, precum şi asigurătorul bancar belgian KBC. Vor părăsi aceste instituţii financiare Ungaria? Conform publicaţiei economice Dow Jones, directorul executiv al Raiffeisen Bank Internaţional (RBI) Karl Sevelda a anunţat că banca ar putea ieşi de pe piaţa din Ungaria chiar dacă nu are încă planuri concrete în acest sens. Comentariile lui Sevelda vin în condiţiile în care RBI a raportat pierderi nete de 100 de milioane de euro pentru subsidiara maghiară.

Rezultatul negativ include provizioanele constituite de bancă pentru a acoperi pierderile cauzate de programul guvernamental de dezîndatorare a populaţiei.
Oricum ar fi, băncile din Ungaria vor încasa anul acesta o lovitură din partea guvernului, în timp ce acesta îşi va mai mări cu ceva puncte scorul electoral.

  • Reţeta maghiară, preluată de Bucureşti?

Acesta să fie şi intenţia ascunsă a cabinetului Ponta, sau este o încercare firească de a “repara” o eroare de gestiune a sistemului de creditare românesc? Dintre cele două variante, în actuala conjunctură politică ni se pare mai plauzibilă prima dintre ele, deoarece întreg sistemul bancar este pe punctul de a face front comun împotriva unei astfel de măsuri. Gravitatea situaţiei este subliniată de faptul că până şi BNR şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu eventualitatea adoptării unei astfel de măsuri legislative.

În setul de observaţii remis de aceasta către Guvern şi Parlament, BNR subliniază că nu sprijină ideea conversiei creditelor în valută în credite în lei începând de la data contractării lor, propunând ca această conversie să se facă de la data cererii de conversie. Mai mult, BNR avertizează că trei bănci ar putea da România în judecată dacă ar fi obligate să convertească creditele în valută la cursul din momentul acordării împrumuturilor, iar patru bănci ar putea falimenta.

Pe de altă parte, Consiliul Patronatelor Bancare din România, în cadrul unui comunicat remis presei, arată că orice persoană fizică ce a obţinut un credit în valută de la o bancă membră a Consiliului Patronatelor Bancare din România (format din BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Unicredit Ţiriac Bank, ING Bank România şi Volksbank) beneficiază de dreptul de conversie a acestuia până la eliminarea riscului valutar, la cursul de schimb valutar aplicabil la data efectuării operaţiunii de conversie, fără costuri şi garanţii suplimentare din partea băncilor.

În acelaşi timp, Asociaţia Romană a Băncilor (ARB) consideră că “În această formă, proiectul (de lege depus de PSD, n.n.) este nerealizabil practic şi nerezonabil sub aspectul hazardului moral”. Mai mult, ARB subliniază că “În momentul de faţă,instituţiile de credit utilizează o serie de metode de recuperare pe cale nejudiciară a creditelor neperformante ca alternativă pentru procedurile legale de executare silită, toate acestea fiind precedate de procedurile de recuperare amiabilă. Restructurarea creditelor reprezintă 17,6% din totalul expunerilor faţă de companii nefinanciare şi populaţie la luna mai 2013, 24,1% din totalul expunerilor pe sectorul companiilor, respectiv 10,7% din totalul expunerilor faţă de segmentul populaţiei”.

Un alt actor implicat în această campanie de imagine este Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), care, în 2013, acuza prin vocea preşedintelui său, Alin Iacob, că “cel puţin la nivelul BNR a existat o atitudine de protejare a sistemului bancar şi a contractelor existente, cu clauze abuzive, motivându-se stabilitatea financiară. Dar stabilitatea sistemului bancar nu poate fi obţinută cu preţul dreptului la o viaţă decentă a consumatorului“. Câtă greutate are opinia acestui organism civic înfiinţat în 2013? Răspunsul poate fi găsit în asocierea dintre economistul Alin Iacob (redactor șef al portalului Conso.ro şi preşedinte AURSF) şi prim-vicepreşedintele AURSF, Costel Stanciu.

Acesta este şi preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC), asociaţie care se declară a fi o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată încă din anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale a drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii economici şi instituţiile statului. Chiar dacă APC a fost recunoscută prin HG nr. 1106/2005 ca fiind de utilitate publică, aceasta nu trebuie confundată cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), organism guvernamental aflat în subordinea directă a Guvernului României.

În aceste condiţii, ne întrebăm cât de independent politic este AURSF? Concluziile le puteţi trage singuri citind un scurt extras din comunicatul publicat de aceasta după intrarea în dezbatere publică a proiectului de lege: “Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare salută iniţiativa unui grup de 131 deputaţi şi senatori de a reglementa situaţia creditelor acordate de bănci şi instituţiile financiare nebancare, exprimate în altă valută decât cea în care debitorii îşi încasează veniturile (…)”.

În acelaşi timp nu poate fi neglijată nici miza politică a întregii afaceri. Aceasta a fost introdusă în joc încă de la începutul anului de către perpetuul partener de guvernare: UDMR. Pe 29 ianuarie, deputatul de Bihor Cseke Attila prezenta o iniţiativă legislativă a grupului UDMR, despre care afirma că, dacă va fi adoptată, le va permite românilor cu credite ipotecare într-o monedă străină să le convertească în monedă naţională, la cursul valutar de la data contractării creditului, această facilitate venind în completarea unei directive europene de reglementare a creditelor ipotecare, ce va putea fi aplicată din anul 2016.

La acea dată, deputatul maghiar declara că, prin iniţiativa înregistrată la Senat, UDMR doreşte modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. “Propunem împărţirea riscului între bănci şi consumatori. Cei care au contractat un credit în monedă străină să-l poată converti în moneda naţională la cursul mediu din luna contractării. (…). S-ar reduce riscul executării silite a imobilelor ipotecate, care în unele situaţii a dus la adevărate drame”.

Dacă directiva va fi aprobată, ea va intra în vigoare cel mai devreme în primăvara anului 2016. Noile reguli europene se vor aplica doar contractelor de credit ipotecar semnate după intrarea în vigoare a directivei, aşa că românii care deja au credite ipotecare nu vor beneficia de facilităţile ei. În aceste condiţii, ce rost mai are tot acest circ brodat pe subiectul creditelor în valută? Răspunsul este unul singur: electoral!

Autor: Danut Dudu

Sursa: Financiarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss