C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Petru Romoşan despre “catindaţi”. “Securistul” Mihai Răzvan Ungureanu, zis şi MRU, ucenic al “filosofului” Andrei Pleşu sau „Minima moralia, maxima canalia”

mihai-razvan-ungureanu-ard-lansare-candidti-narcis-pop-71Joci şi câştigi!, conform cunoscutului slogan, dar, pentru prezidenţiale, mult mai sigur candidezi şi… pierzi! Pentru că numai unul câştigă şi toţi ceilalţi pierd. Şi cei mai mulţi se fac definitiv de râs.

Pofta de glorie şi mărire e străveche pe aceste meleaguri: „Ca şi când ar fi cuprinşi de o nebunie înnăscută, ei [muntenii?] obişnuiesc să-şi omoare aproape pe toţi domnii, fie în ascuns, fie pe faţă ; […] şi e mare minune ca cineva să ajungă să domnească măcar până la trei ani ori să moară în scaun de moarte firească. Altă dată în răstimp de doi ani au dat gata şi câte doi sau trei domni şi nici nu se află nici unul din neamul acestora care să nu ştie de mai înainte că merge la moarte sigură atunci când este făcut domn. Dar ei sunt aşa de hotărâţi în acest gând al lor, încât dacă ar fi ridicaţi la domnie pentru o singură zi o mie de inşi şi în aceeaşi zi ar fi cu toţii ucişi, le-ar urma îndată fără înfricoşare alţi o mie, socotind că au avut o moarte bună şi fericită aceia care au apucat să se aşeze măcar o dată în scaunul domniei. Atâta e de mare pofta de glorie care se găseşte şi la un neam barbar” (Anton Verancsics, 1504-1573, cleric cu responsabilităţi pentru Transilvania, arhiepiscop de Strigoniu şi vicerege al Ungariei, din Călători străini despre ţările române…, apud Daniel Barbu, Firea românilor, Nemira, Bucureşti, 2000).

Ocaziile bune de candidatură ale nenorocitei de tranziţii par să fi dispărut. Cu DNA, ANI, SRI etc. şi sub impuls american, roata pare că s-a întors. Care au ajuns să fie primii candidaţi pentru „mititica”, pentru „pension”, pentru un stagiu mai lung la răcoare? După bişniţarii tranziţiei, iată că au început să se încoloneze şi politicienii de toate mărimile. Iar imunitatea scump plătită, cu zeci şi sute de mii de euro, nu va mai valora curând nici cât o ceapă degerată. Şi nici traficul de influenţă, încălcarea legii, nepotismul – sporturile preferate în Parlament – nu par să mai meargă ca în ultimii 20 de ani. Nici inamovibilii judecători nu mai sunt în siguranţă. Mulţi sunt deja priponiţi, cu cariera şi cu pensia compromise. C’est la vie! – adică plină de riscuri şi primejdii. Întrebaţi-l pe juristul (profesor!) Adrian Năstase… S-a schimbat schimbarea.

Poate de aceea nici alegerile prezidenţiale nu mai sunt ce-au fost. Pentru aproape toţi candidaţii, posibilitatea de a-şi rupe gâtul începe să aducă a certitudine. Dar, cum observa viceregele Ungariei, cunoscător şi al românilor din Transilvania, acum mai bine de 400 de ani, nebunia puterii e de nestăvilit. Deocamdată, cel mai ridicol pare a fi fostul (şi eternul) „securist” Mihai Răzvan Ungureanu, zis şi MRU, la origine ucenic şi reprezentant al „filosofului” Andrei Pleşu. Deşi are procentul foarte mic, are tupeul maxim: „Minima moralia, maxima canalia” (a zis un diplomat). MRU îi aminteşte – şi e foarte probabil să le repete soarta politică – pe Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş. Care, deşi nu aveau nici o şansă să câştige în nici un fel de alegeri, au priceput asta abia după câţiva ani buni. Se pare că pe foştii „securişti” la vârf nu-i iubeşte nimeni şi motivele le par tuturor evidente, mai puţin lor.

Cred că nici Victor Ponta nu va fi preşedinte din mai multe motive, dar, deocamdată, cel mai la vedere este frica lui de a candida. O tot dă pe după piersic, amână până în septembrie decizia, inventează combinaţii cu „acoperitul” pesedist C. Popescu-Tăriceanu, încearcă să-l atragă în nenorocire pe Mugur Isărescu etc. Îşi va încheia Victor Ponta cariera brusc, odată cu cel care l-a numit de două ori prim-ministru, expiratul şi funestul Traian Băsescu?

Noul preşedinte PMP (pâmp, vorba Antenei 3), pohta ce-a pohtit, Elena Udrea, ne anunţă, ca şi cum ce spune ea ar mai conta pentru cineva, că l-ar vota în turul doi şi pe candidatul PSD dacă acesta ar fi George Maior, pentru că şeful SRI îşi asumă linia „pe care o are Traian Băsescu”. Deci linia pe care o urmează Traian Băsescu în politică este, culmea democraţiei!, aceea securistică. Şi, într-adevăr, multe se pot explica astfel. Care este legătura dintre Elena Udrea, Traian Băsescu, George Maior şi Cozmin Guşă, pe lângă încă destui alţii? Ar putea fi, cu voia dumneavoastră, profesorul Virgil Măgureanu! Oare n-am putea găsi un fir de undiţă care duce la fostul şef SRI? Oricum, Virgil Măgureanu şi celălalt Virgil, Ardelean, fostul şef al DGIPI, pot face câteva guverne, parlamente sau preşedinţi, dacă nu cumva le-au şi făcut. Şi care este cea mai mare reuşită din ultimii zece ani, în afară de distrugerea României, bineînţeles? Este, dacă nu aţi observat deja, compromiterea proamericanismului în România, pusă în operă de nişte aparenţi, falşi, înfocaţi proamericani, şi, în acelaşi timp, creşterea cu totul surprinzătoare a simpatiei pentru Rusia. Asta şi în contextul unui război civil mocnit la frontierele noastre. O schimbare de paradigmă – scăderea interesului real al populaţiei pentru SUA şi creşterea exponenţială a simpatiei pentru Rusia – de neimaginat în urmă cu doar zece ani! Vă mai amintiţi de vizita lui George W. Bush la Bucureşti, curcubeul, cuvântările entuziaste, rolul nostru de pod spre Est, emoţiile, uralele? Ideea cu George Maior candidat la preşedinţia României este dintre cele mai sinistre din punctul de vedere al democraţiei din câte se pot pronunţa. Başca, nu-l votează nici curcile. Tema situării populaţiei României faţă de SUA şi Rusia în noile condiţii create de criza ucraineană merită dezvoltată separat. Unde se situează clasa politică interesează mai puţin pentru că aceasta se apropie de extincţie, momentul imploziei fiind de mult depăşit.

Singurul candidat de până acum care are o atitudine realmente pozitivă faţă de alegeri este Mircea Geoană. El e singurul care lasă impresia că doreşte cu adevărat să ocupe funcţia de preşedinte. Şi o şi spune răspicat. Nucleul dur şi baronii PSD sunt reticenţi, Antena 3 nu pariază încă pe el, dimpotrivă, dar, foarte probabil, marea masă de alegători PSD l-ar vota. Şi l-ar vota şi o parte dintre alegătorii de dreapta, în primul rând pentru opţiunea lui clară euroatlantică. E limpede că binomul de pomină Sârbu-Ponta va încerca prin toate mijloacele să-l împiedice să candideze, dar Geoană poate candida şi independent, cu şanse de a accede în turul doi. Culmea ar fi să candideze împotriva falsului independent susţinut de PSD Sorin Oprescu. Faptul că a mai fost o dată în turul doi al prezidenţialelor e totalmente în favoarea sa şi nu un handicap, cum prezintă lucrurile nişte analişti improvizaţi dar foarte agresivi. Oricât ar căuta, PSD nu va găsi un candidat mai bun decât Mircea Geoană.

Pot apărea încă destui candidaţi-surpriză (vezi vorbele viceregelui). Şi ai marilor partide, şi independenţi. Şi nu sunt luaţi în calcul aici nici Dan Diaconescu pentru PPDD şi nici Cristian Diaconescu pentru PMP (ce mai traseist!), care numai surprize nu sunt. Sondajele de piaţă (cele serioase şi nepublicate!) s-ar putea să dezumfle repede mitul prefabricat al neamţului providenţial Klaus Iohannis. Merită să continuăm analiza prealegerilor prezidenţiale din noiembrie pentru că prin aceste alegeri se poate vedea cel mai bine starea de plâns în care a ajuns România.

Autor: Petru Romosan

Sursa: Ziaristi online

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss