C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Pensare pericolosamente

radical-ideologies1Referitor la cele scrise de domnul Bogdan Glăvan în articolul intitulat „Ce este fascismul?”, ţin să fac următoarele precizări. În articolul publicat pe blogul meu, la care a făcut trimitere Costi Rogozanu, nu am afirmat nici că domnii Patapievici şi Mihăieş sunt fascişti, nici că sunt „semi-fascişti”. Am afirmat doar că nişte oameni care dau de înţeles că dreptul de vot ar trebui limitat în funcţie de categorii precum vârsta ori averea sau chiar propun în mod făţiş acest lucru nu pot fi consideraţi nişte – citez din Apelul la solidarizare al Revistei 22 – „susţinători consecvenţi ai valorilor democratice”.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că neoliberalismul, mai mult sau mai puţin radical, de la care se revendică o bună parte din elita intelectuală românească, prezintă o serie de asemănări punctuale cu fascismul. Prima dintre ele este exact opoziţia faţă de democraţie, în speţă votul universal, la care am făcut trimitere. O altă asemănare este darwinismul social, chiar dacă darwinismul social fascist operează în logică colectivistă şi cel neoliberal în logică individualistă. Deşi este adevărat că regimurile fasciste au promovat o serie de măsuri sociale cu scopul de a întări coeziunea comunităţii naţionale, acestea au mers mână în mână nu doar cu negarea celor mai elementare drepturi pentru alte naţionalităţi, socotite inferioare, ci şi cu politici asemănătoare care i-au vizat pe cei mai vulnerabili membri ai naţiunii. În acest sens, neoliberalii, care se plâng de felul în care asistaţii social împovărează bugetul de stat cu cheltuieli suplimentare care subminează competitivitatea economică, pot regăsi o formă extremă a argumentelor lor în posterul din dreapta sus ce se găseşte pe această pagină web http://en.wikipedia.org/wiki/Action_T4, dedicată Acţiunii T4. Dar nu e nevoie să se întoarcă atât de mult în timp. E suficient să arunce o privire pehttp://capitalismpepaine.com/.

Lecturând fascismul prin prisma unui reducţionism ideologic, domnul Glăvan ajunge să răspundă la întrebarea „ce este fascismul?” într-un mod care nu este doar eronat, ci de-a dreptul ilar. Problema argumentaţiei oferite de domnul Glăvan, tipică de altfel pentru zona ideologică de care aparţine, e aceea că defineşte fascismul strict în termenii opoziţiei faţă de liberalism, în condiţia în care fascismul a fost o ideologie nu doar antiliberală (sau mai precis, anti-individualistă şi anti-laissez-faire), ci şi antidemocratică. Or, în răspăr cu confuzia întreţinută prin maniera interşanjabilă în care termenii liberalism (protejarea drepturilor individuale) şi democraţie (participarea generală, în condiţii egale, la deciziile care privesc viaţa cetăţii) sunt folosiţi în discursul aşa-zisei „societăţi civile” anticomuniste, liberalismul şi democraţia nu sunt deloc acelaşi lucru. În acest sens, trebuie subliniat că liberalii (a se vedea spre exemplu Hayek) s-au temut întotdeauna de democraţie şi în special de felul în care aceasta ar fi putut să afecteze drepturile de proprietate, în sensul unor politici redistributive impuse prin forţa votului universal. De aceea, deseori în alianţă cu conservatorii, liberalii au căutat fie să restricţioneze dreptul de vot în funcţie de avere, fie să-l neutralizeze prin corsetul constituţional. Faptul cu pricina explică şi de ce atât teama de comunism, cât şi provocarea sindicalismului, care risca în anumite condiţii să paralizeze întreg procesul economic, i-au determinat pe mulţi antreprenori capitalişti din perioada interbelică să sprijine, într-un fel sau altul, mişcările fasciste.

Revenind la dimensiunea ilară a argumentaţiei domnului Glăvan, luând de bună poziţia mussoliniană cu privire la votul universal, aşa cum este ea afirmată în Manifestul Luptei Fasciste, domnia sa ne împinge către concluzia că, departe de a fi fascistă, opoziţia lui Horia Roman Patapievici faţă de votul universal este mai degrabă antifascistă! Făcând abstracţie de duplicitatea şi demagogia fasciste (elemente care, deseori şi din nefericire, se regăsesc şi ele, în doze mai mici sau mai mari, şi la elita politico-intelecuală neoliberală de la noi), domnul Glăvan se face că nu ştie (sau poate chiar nu ştie) că Benito Mussolini a preluat puterea în urma Marşului asupra Romei (adică nu prin alegeri, ci prin asaltul „cămăşilor negre”) şi că, odată ajuns la putere, a instaurat un regim totalitar care n-avea nimic de-a face cu democraţia, fie ea directă sau reprezentativă. A te folosi de poziţia cu privire la votul universal, exprimată de Mussolini în Manifestul Luptei Fasciste din 1919, pentru a demonstra că fascismul italian susţinea votul universal, e totuna cu a demonstra că sub conducerea lui Băsescu românii au trăit bine deoarece aşa le-a urat el în campania electorală din 2004.

În concluzie, ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Deoarece, în măsura în care sunt luate de bune, astfel de argumente nu sunt doar stupide, ci şi periculoase. De fapt, în continuitate cu linia trasată în Manifestul Luptei Anticomuniste, publicat de Humanitas în 1996, sunt destui despoţi luminaţi care, într-o formă sau alta, vor să ne trateze de totalitarismul comunist prin restrângerea, obstrucţionarea  (a se vedea evenimentele din vara lui 2012) sau simpla aruncare în derizoriu a dreptului prin a cărui încălcare comunismul a fost, de fapt, instaurat de la bun început în România: dreptul de vot. Englezii spun că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Nu îmi este dat să mă pronunţ asupra intenţiilor. Pot doar să spun că, până una alta, drumul spre o formă sau alta de autoritarism este pavat cu sofisme proaste.

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Calea de mijloc

Related Posts

One Response “Pensare pericolosamente”

  1. Similea says:

    Comunismul a creat așa zisa intelectualitate de cazan care acum face dovada lipsei de cultură întoate domeniile. Care sunt adevărații intelectuali ai României?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss