C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Partid vs Securitate: the tide is turning

Am povestit multora, vă povestesc și vouă, teoria mea despre lume și viață. Ca în bancul cu Vasile: viața e ca o fîntînă. Pufoșilor, istoria e ca un pendul. Știu, au mai zis-o și alții înaintea mea, nu sînt primul. Pufoși geniali, dialectică, nu intrăm în amănunte. Ne concentrăm pe ce e important pentru noi. Cîmpul tactic, cum ar veni.



Istoria recentă a statului modern, de vreo sută de ani încoace, este ca un pendul de tensiune între partea politică: partide și partea șerpiliano-absconso-tehnocrată: serviciilii. Uite-așa se învîrte pendulul de ceartă și trosneală partid – servicii: fîța-fîța, și apoi înapoi la loc, cu semn schimbat: fîța-fîța.

Și în Rusia – cazul exemplar, paradigmatic, pentru a folosi cuvîntul ăla magic care nu trebuie să lipsească din nici o cuvîntare a științelor sociale. Dar și în America, și în Franța, și în Israel. Avem tot soiul de exemple despre felul în care cînd partidul călărește securitatea, cînd securitatea călărește partidul. E inevitabil, e scris în stele (da, știu: ce glume fac și eu, îmi vine să plîng cît de genial m-a făcut mama).

Inevitabil, e scris și în stelele românești să avem parte de această trosneală sistemică (pun intended). În România, de la 1918 toamna tîrziu încoace, și la noi s-a manifestat acest conflict specific modernității. Îndeosebi după ce am învățat meserie de la ruși, de prin anii 50 încoace, am făcut și noi ca ei: cînd ăia pe ăilalți, cînd ăilalți pe ăia.

Ăsta dorindu-se un text scurt, n-o să intru în amănunte, gen Stalin și Beria și Brejnev și Andropov și Gorbaciov și Putin și dinastia Bush, mînca-i-ar mama pe ei de civili, sau Iliescu și cu Roman și cu Stolojan și cu Năstase și cu Băsescu și cu… O să scriu, poate, un text mai mare. Acum să ne fie suficient că identificăm această mișcare de pendul în zilele astea.

Vreo 10 ani imediat după Loviluția de Loviluție de Stat, Partidul a călărit și mermelit Securitatea. Epoca Iliescu. Pe urmă, Securitatea a renăscut din propria-i cenușă, a scos capul de la cutie și a călărit ea vreo 10 ani și a mermelit Partidul. Epoca Băsescu.

Acuma, pendulul dă să miște înapoi. Ieri, pentru prima dată după mult timp, Partidul a băgat și el un gol în poarta Securității. Că o fi doar un gol de etapă, că o fi un semn de schimbare de paradigmă – na, că iar am zis cuvîntul ăla magic – că o fi și un pic de cauză de Trump, nu știm încă. Dar cert se întîmplă ceva.

Nu e o coincidență că ambele mari partide ale României, atît PSD, cît și PNL, încep să se pună capră și să nu mai accepte călărirea. Automoțiunea de cenzură e clar un asemenea episod. Dar și alegerea lui Orban tot aia înseamnă, dacă aveți ochi să vedeți.

Cum va continua meciul? Nici Kodruța nu știe. Sărăcuța de ea, începe să fie vînată. Nu uitați: predicția e dificilă, mai ales cînd se referă la viitor. Dar asta îndeosebi pe momente scurte, unde lebedelor negre le vine ușor să ciugulească iarba incertitudinii. Pe termene mai lungi, pendulul e mai predictibil, iar lebedele negre pot ele să se zbată degeaba, plasa viitorului le prinde și le pune la grătar, să fie mîncate, mama lor de lebede negre.

Să nu ziceți că nu v-am spus. Pendul. Partid. Securitate. Fîța-fîța. The tide is turning, cum ar zice Gandalf. Un securist și Gandalf ăsta, mama lui de esoteric.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Turambar

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss