Politică

Paradoxul politicilor de criza: Bugetari mai multi si cu salarii mai grase

bugetarimultiCheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 10,8% in primele opt luni, iar cele cu asistenta sociala, cu aproape 25%.

Doar mediul privat a operat concedieri de la inceputul crizei.

Cu toate ca Romania a fost lovita de criza mai puternic decat orice asteptari, in mod paradoxal, sectorul public pare sa nu fi resimtit deloc efectele scaderii economice, din contra, numarul bugetarilor chiar a crescut usor, iar acestia sunt platiti cu 10% mai mult decat inaintea crizei. Ignorand scaderea incasarilor bugetare, Guvernul a continuat sa plateasca salariile bugetarilor la nivelul celor de la sfarsitul anului trecut, sacrificand din investitiile programate si afundandu-se ingrijorator in datorii la banci. Potrivit datelor Ministerului de Finante, pe primele opt luni din acest an, desi veniturile totale ale statului au scazut cu 6,9% (6,8 miliarde lei) fata de perioada similara din 2008, cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu 10,8% (3,2 miliarde lei), pana la 32,67 miliarde lei, echivalentul a 9,5% din PIB.

Un derapaj si mai periculos s-a produs pe partea cheltuielilor cu asistenta sociala, care pe primele opt luni au crescut cu aproape 25% (8,3 miliarde lei), pana la 41,9 miliarde lei, in special pe fondul cresterii cheltuielilor cu pensiile, cu 5,2 miliarde lei, pana la 26,2 miliarde lei. Costurile cu somajul au urcat la 1,14 miliarde lei, iar cheltuielile cu alte categorii de asistati social s-au majorat pana la 12 miliarde lei.
De asemenea, potrivit Institutului National de Statistica, numarul angajatilor din administratia publica si aparare, din sanatate si asistenta sociala si al celor din invatamant a crescut usor, cu 15.000, in perioada septembrie 2008-iulie 2009, pana la 995.000. Numarul salariatilor din sectorul public este estimat la circa 1,3 milioane si s-a mentinut la nivelul de dinaintea crizei, potrivit lui Vasile Marica, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici.

“In acest an salariile nu au crescut deloc, au fost inghetate. E posibil ca fondul de salarii sa fi crescut usor pe fondul functiilor de conducere nou-infiintate (in deconcentrate), pentru ca vechii directori care au castigat in instanta inca primesc salariu. Noi suntem in total 1,3 milioane de bugetari, la fel ca anul trecut”, spune Marica. De partea cealalta, sectorul privat – principalul sustinator al sectorului public – a recurs la concedierea treptata a circa 320.000 (9%) din angajati, in perioada septembrie 2008-iulie 2009. In acelasi timp, salariul mediu brut pe economie (inclusiv bugetari) a avansat cu 8,6%. Astfel, sectorul privat pare a-si fi ajustat cheltuielile totale cu salariile la un nivel inferior celui de dinaintea crizei.

“In sectorul public s-a mentinut efectul masurilor (de crestere a salariilor) din trimestrul IV, fara a se lua alte masuri de contracarare. Nu s-a redus nici numarul bugetarilor. Cand vezi ca economia o ia la vale, tu ramai ca nebunul la aceleasi cheltuieli? Au amanat sa ia masuri de reducere a cheltuielilor cu salariile in ianuarie-februarie, acum e imposibil, pentru ca nu avem un guvern care sa reziste la presiunea strazii”, a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
“Legea salarizarii unice este prima in sensul reducerii cheltuielilor de personal, dar va avea efecte abia din 2011, pentru ca si in 2010 salariile vor fi inghetate la nivelul de acum. N-ai cum sa faci reduceri de salarii sau de angajati pentru ca sunt alegeri. Trebuia actionat la inceputul anului. Oricum, situatia nu mai trebuie sa continue nici macar pe termen scurt, pentru ca ne afundam in deficite. Trebuie reduse cat mai rapid cheltuielile cu salariile, dar si cele cu pensiile”, spune Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania.

Marius Pirloiu
sursa: romanialibera.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Am 36 de ani de munca, probabil sunt intelectual, Am studii superioare. Am salariu de incadrare 1100 roni/lunar brut !? BUGETAR! In sanatate.
    I.C.