Politică

Ora adevărului pentru America: Curtea Supremă decide asupra „căsătoriilor” gay

US-JUSTICE-GAY-MARRIAGEAșa cum anticipam (vezi interviul cu dr. Petre Costea), America a ajuns rapid la apogeul unei noi bătălii dramatice, în care se va decide soarta unuia din stâlpii societății:CĂSĂTORIA. În urma avansului în forță al agendei homosexuale din ultimii ani – accelerat, deloc întâmplător, odată cu venirea la Casa Albă a neo-marxistului Barack Obama – Curtea Supremă a SUA a admis să audieze cazuri care vizează restricțiile privind căsătoria din statele Michigan, Kentucky, Ohio și Tennessee.

Instanța a precizat că se va pronunța la sfârșitul lunii iunie asupra a două chestiuni: dacă statele trebuie sau nu să permită persoanelor de același sex să se „căsătorească” și dacă statele trebuie sau nu să recunoască și „căsătoriile” între persoane de același sex încheiate în afara granițelor lor. Procurorul general Eric Holder a anunțat că Administrația Obama, ce „surpriză”! va înainta Curții un amicus curiae (intervenție) prin care va solicita ridicarea interdicției asupra „căsătoriilor” gay în toată țara…

În SUA legislația privind căsătoria NU este competență federală, ci a statelor, de aceea Curtea se va pronunța nu asupra „mariajului gay” în sine, ci asupra compatibilității legilor statale care interzic „căsătoriile” dintre persoane de același sex cu Constituția Federală. Este o nuanță poate dificil de înțeles pentru europeni, dar care dezvăluie adevărata miză a deciziei: stabilind drept neconstituționale legile restrictive, Curtea Supremă va redefini căsătoria, prin declararea ca ilegală a definiției de până acum a acestei instituții fundamentale. Suntem curioși să știm ce argumente ar găsi în acest caz magistrații-activiști; argumente care ar contrazice ceea ce noi cunoaștem despre fundamentul societății umane și care în plus, din perspectivă americană, au stat ascunse cam 150 de ani în textul Constituției SUA, mai exact în cel de-al 14-lea amendament, privind egalitatea, adoptat după Războiul Civil:

All persons born or naturalized in the United States, and subject to the jurisdiction thereof, are citizens of the United States and of the State wherein they reside. No State shall make or enforce any law which shall abridge the privileges or immunities of citizens of the United States; nor shall any State deprive any person of life, liberty, or property, without due process of law; nor deny to any person within its jurisdiction the equal protection of the laws.

Doar nu se gândește cineva serios că în anii 1860, legiuitorii americani se refereau la „căsătoria” între persoane de același sex!

Salvatore Cordileone, arhiepiscopul de San Francisco și președintele Comisiei pentru Apărarea Căsătoriei a Conferinței Episcopilor Catolici din SUA sumarizează astfel acest nonsens:

“It’s hard to imagine how the essential meaning of marriage as between the two sexes, understood in our nation for over 200 years, and consistent with every society throughout all of human history, could be declared illegal. To those arguing for a constitutional redefinition of marriage, one must ask: when did the Constitution suddenly mandate a novel and unfounded definition of marriage? To ask such a question is not a judgment on anyone. It is a matter of justice and truth. The central issue at stake is: what is marriage? The answer is: a bond which unites a man and a woman to each other and to any children who come from their union. Only a man and a woman can unite their bodies in a way that creates a new human being. Marriage is thus a unique and beautiful reality which a society respects to its benefit or ignores to its peril.”

Cazul se anunță a fi la fel de important precum faimosul caz Roe contra Wade, în urma căruia a fost legalizat avortul pe toată durata sarcinii în toate statele americane, legislația statală contrară fiind lovită de nulitate.

Așadar, America este în pericol să piardă și cel de-al doilea stâlp al societății, căsătoria în unicul său înțeles valid. Va însemna aceasta și finalul bătăliei pentru căsătorie? Nu, evident, așa cum Roe nu a însemnat finalul bătăliei pentru viață: la 42 de ani de la infama decizie din ianuarie 973, opinia publică s-a schimbat dramatic, majoritatea americanilor fiind acum pro-life, iar multe state au adoptat legi proprii care, în anumită măsură, protejează viața nenăscuților. ÎNSĂ răul făcut de Roe Americii a costat-o pe aceasta enorm: peste 50 de milioane de morți și o legislație a avortului extrem de liberală, imposibil, până acum, de răsturnat. În SUA avortul este, teoretic, încă legal până la naștere.

Dar ceea ce cu siguranță va pierde America odată cu căsătoria va fi, din punctul meu de vedere, statutul de „patrie a libertății”. De ce? Marxismul cultural, a cărui expresie esențială este redefinirea vieții de familie conform unor standarde mereu schimbătoare, este unul din cele mai liberticide curente ideologice și eventuala victorie a acestuia (să nu fie!), parafată de Curtea Supremă, va aduce drastică îngrădire a drepturilor și libertăților, mai ales ale creștinilor, încă foarte numeroși, din SUA. Mai mult, în 31 de state ale SUA au avut loc în ultimii 10 ani referendumuri pentru căsătorie, iar în 30 din acestea cetățenii au decis că doar uniunea bărbat-femeie poate fi numită astfel! Or, dacă judecătorii Curții Supreme vor trece peste voința celor care sunt suverani, despre ce modalitate de exercitare a libertății am mai putea vorbi?

O eventuală decizie pro-homosexuală a Curții va trimite o undă de șoc în toată lumea, ale cărei consecințe le putem doar bănui. Deja, promovarea „drepturilor minorităților sexuale” este, oficial, parte din politica externă a SUA. Ce va fi de aici înainte? Mă tem că, slugarnici cum sunt, unii din vremelnicii conducători ai României vor înclina să accepte, de dragul „parteneriatului strategic”, o soluție legislativă similară, fie ea și „cosmetizată”. Vom mai vorbi despre aceasta.

Până atunci, vă invităm să ne rugăm pentru America – profundă, creștină, conservatoare – și pentru libertate.

(P.S.: Autorul acestor rânduri încearcă și două pronosticuri: 5-4 pentru neconstituționalitate și următoare mutare a „bolșevicilor sexului” va fi legalizarea poligamiei. Sper să mă înșel!)

Sursa: Cultura Vietii