C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Opriţi vânzarea pământului românesc!

teren-agricol-de-vanzare1Către,

Procurorul General al României

Subsemnatul Cozmuţa Gheorghe, Preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Páduri, Páşuni şi Terenuri Agricole din Ardeal, Persoane Fizice şi Juridice, Filiala Maramureş, prin prezenta petiţie formulez

PLANGERE PENALA

Impotriva Parlamentului României pentru urmátoarele infracţiuni:

1. Incálcarea gravá a Constituţiei României în procesul de legiferare;

2. Constituirea de grupuri infracţionale pentru susţinerea acestor infracţiuni şi pentru aplicarea abuzivá a legislaţiei în vigoare;

Folosind pretexte ca: Lichidarea moştenirii comuniste, Reformá, Privatizare, Retehnologizare, Integrare în UE, Statul este cel mai prost administrator, Industria României este un morman de fiare vechi, Parlamentele post decembriste şi-au propus în realitate, în mod deliberat şi premeditat distrugerea prin toate mijloacele a tuturor sectoarelor vieţii social – economice a României. Aceastá politicá antiromâneascá a fost conceputá şi urmáritá cu o perseverenţá diabolicá, cu ţinte precise în timp, indiferent de putere de cátre coordonatorii ei, care au cumpárat susţinerea întregii clase politice prin avantajele materiale oferite.

Intrega legislaţie a proprietáţii, prin care s-a lichidat economia României s-a emis prin încálcarea gravá a Constituţiei, art. 44, 46, 1 alin. (4), (dreptul la proprietate, la moştenire, unitatea poporului Român), clasa politicá fiind mandatatá de cátre cetáţeni sá administreze bunurile comune ale acestora, nu sá le distrugá ori sá le vândá la oricine (mai ales la stráini) numai ca sá nu rámâná nimic Românilor., aşa cum au fácut. Pentru susţinerea acestor infracţiuni a fost atras şi Guvernul şi Curtea Constituţionalá care a avizat favorabil aceastá legislaţie vizibil neconstituţionalá.

In sectorul agricol ţinta a fost falimentarea acestei ramuri importante a economiei pentru determinarea Táranilor Români sá-şi vândá pámânturile la stráini (Cetáţenii Români a cáror putere de cumpárare redusá deliberat fiind eliminaţi din start din aceastá competiţie), în timp ce alte tári (Ungaria, Germania, Olanda) au interzis prin lege vânzarea terenurilor agricole. Aceste infracţiuni au fost realizate prin legislaţia funciará începând cu Legea nr. 18/1991, pâná la proiectul de lege privind vânzarea pámânturilor cátre stráini, neintrodus în Parlament pentru dezbatere în luna august cum era planificat pentru a nu atrage atenţia cu privire la aceastá crimá împotriva Poporului Român întrucât au gásit metode subterane prin care pámântul se vinde în prezent stráinilor (ca persoane juridice) punându-ne în faţa faptului împlinit, practicá uzualá a clasei politice în acţiunea de distrugere a României.

In baza Legii nr.18/1991 art. 14 ”reconstituirea se face pe sole stabilite de Comisie” Táranii Români, în loc sá-şi preia terenul unde l-au avut, conform art. 44 din Constituţie (dreptul la proprietate) au fost obligaţi sá-şi solicite acest drept la Comisiile de Fond Funciar (când intrarea în CAP nu a anulat acest drept) pe alt amplasament, anulându-se tacit actele de proprietate în baza carora s-au înscris în CAP, regimul de carte funciará în Transilvania, sá-şi reîntabuleze terenurile, ceea ce a creat haos în sistemul de CF.

Prin aplicarea acestui articol întreaga legislaţie emisá ulterior este neconstituţionalá. Legea nr.18/1991 art. 33 şi 44, Legea nr. 169/1996, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 246/2005 art. 22 şi 29, Legea nr. 160/2010 s-au emis pentru deposedarea ilegalá a populaţiei rurale de cca 4 milioane ha páduri, páşuni şi terenuri agricole, proprietáţi comune venite din negura timpului sau atribuite în baza Reformelor Agrare din 1890, 1908 de Regimul Austro-Ungar şi în baza Reformei Agrare din 1921 art. 17, 24, 32 pentru care Comunitáţile Locale deţin acte de proprietate şi atribuirea acestor terenuri Unitáţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) sau puse la dispoziţia Comisiilor Locale (a clientelei politice) care le administreazá ca pe averea nimánui.

Terenurile rámase sunt puse la dispoziţia deposedaţilor de Regimul Comunist (tot lege neconstituţionalá), prin aceasta anulându-se tacit (premeditat) principalele prevederi ale acestor legi de împroprietárire, creându-se condiţii ca urmaşii foştilor proprietari (care şi-au primit plata pentru aceste terenuri de la împroprietáriţi) sá le revendice de la UAT (Suncuiuş, Nadiş, Valea Mare) care nu-şi pot dovedi dreptul de proprietate întrucât UAT nedeţinând niciodatá terenuri în proprietate, nu erau îndreptáţite la restituiri.

Legea nr. 400/2002 finalizatá cu Decizia nr. 603/2008 a Curţii Constituţionale s-au emis pentru muşamalizarea abuzurilor prin care pádurile comunale foste gránicereşti (atribuite locuitorilor satelor conform Legii nr. XVIII/1890 de regimul Austro-Ungar) au fost atribuite ilegal UAT cu sprijinul politicienilor din zoná. In realizarea acestor infracţiuni grosolane Parlamentul României a constituit un grup infracţional cu Primaria Márişel, Comisiile Locale Márişel şi Judeţene Bistriţa, Judecátoria Vatra Dornei, Avocatul Poporului, Curtea Constituţionalá, Guvernul României, instituţii (formate din jurişti) care n-au sesizat (aşa au primit ordine de la Parlament) cá excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 400/2002 invocatá de Primária Márişel este formulatá intenţionat greşit, fiind în contradicţie cu prevederile Legii nr.1/2000 şi a Legii nr. 400/2002 pe care o contestá. Solicitárile legitime ale comunitáţilor locale (a comunelor, comunelor politice, termeni utilizaţi alternativ cu acest înţeles de Legea pentru Reforma Agrará şi preluaţi de Legea nr. 1/2000 art. 26 alin. 1) pentru aceste terenuri au fost respinse de justiţie (instituţie remuneratá în dispreţ fatá de cetáţenii României ca şi toate instituţiile aservite acesti politici antiromâneşti) chiar dacá şi-au dovedit (cu acte de proprietate, CF-uri, dovada pláţii acestor terenuri) fárá echivoc dreptul de proprietate, în baza dispoziţiilor date de Autoritatea Naţionalá pentru Restituirea Proprietáţilor (instituţie aflatá în subordinea Primului Ministru).

Ordonanţa de urgenţá nr. 34/23.04.2013 (Legea pajisţilor) este neconstituţionalá întrucât proprietarii actuali ai acestor terenuri (UAT) le deţin ilegal. Fárâmiţarea tarlalelor în parcele în baza Legilor Fondului Funciar (contrar recomandárilor specialiştilor din ţará sau stráinátate), trecerea de la agricultura industrialá la cea de subzistenţá, s-a fácut pentru facilitatea vânzárii pámântului României la stráini. Se estimeazá cá în viitori ani peste 70% din suprafaţa României va fi vândutá. Dacá în domeniul industrial nimic nu se mai poate redresa, toatá industria fiind distrusá, în domeniul funciar, pentru intrarea în legalitate se impune anularea întregii legislaţii neconstituţionale şi emiterea unei noi legislaţii pe baze constituţionale.

Toate petiţiile Asociaţiei pentru respectarea Legii Fundamentale au fost tratate cu dispreţ. Este evidentá coordonarea în timp, indiferent de putere a acţiunilor antiromâneşti fárá ca pe autorii acestor abuzuri sá-i intereseze cá discrediteazá şi compromit instituţiile de bazá ale Statului Român.

3. Invrájbirea populaţiei României şi dispersarea maselor compacte de Cetáţeni Români (a muncitorilor din marile intreprinderi, lichidarea Comunitáţilor Locale prin deposedarea de proprietáţile care îi uneau) s-a realizat în baza acestei legislaţii (prin încálcarea articolului 1 alin. 4 din Constituţie) pentru a elimina orice formá organizatá care se putea opune acestei politici.

4. Inglobarea fárá mandat în datorii a generaţiilor viitoare (care nu beneficiazá în nici un fel de aceşti bani), bani cu care îşi subvenţioneazá susţinarii acestei politici criminale. Ne mint cá preţul plátit firmei Bechtel (de 4 ori mai mare ca în alte tári) se datoreazá lobby-ului fácut de aceastá firmá pentru integrarea în NATO. Fals, aceastá firmá cu reputaţie internaţionalá nu-şi permite aşa ceva, de aceea a şi plecat din România. Diferenţa de 75% şi-a însuşit-o clasa politicá, aceast procent însuşindu-l de altfel din toţi banii împrumutaţi.

Pentru rambursarea datoriei externe Statul Român ar trebui sá pláteascá cu clasa politicá, cu averile lor colosale cu tot, obţinute fraudulos.

5. Ignorarea voinţei Poporului Român exprimatá la Referendum privind Parlamentul unicameral cu 300 membri (care conform art. 90 din Constituţie este lege) s-a fácut pentru rásplátirea susţinátorilor acestei politici antiromâneşti.

Prin deposedarea de bunurile materiale, vinderea pámânturilor şi bogáţiilor ţárii la stráini în baza legilor neconstituţionale, potenţialul economic al României şi veniturile tuturor categoriilor sociale (inclusiv ale pensionarilor) s-au diminuat cu cel puţin 50%, motiv pentru care vá solicitám analizarea afirmaţiilor noastre şi sancţionarea coordonatorilor acestor infracţiuni.

BAIA MARE

05.10.2013

Preşedinte,

Cozmuţa Gheorghe

Sursa: Cotidianul

Related Posts

One Response “Opriţi vânzarea pământului românesc!”

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss