C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Operațiunea „Scuipat, Pupat”, cu Rareș Bogdan

Între politicienii care s-au îngrămădit joi să-i ridice osanale Laurei Codruța Kovesi, Rareș Bogdan, noul prim-vicepreședinte al PNL, s-a remarcat cu un dublu pupat vârtos: și la președinte, și la noua stea a justiției europene.



La scurt timp după votul din Consiliul UE pentru Kovesi, Rareș Bogdan  a concluzionat că „unde au scuipat Dăncilă, Dragnea, Tăriceanu, Nicolicea, Șerban, Iordache au sărutat românii”, uitând însă de propriul său „scuipat”.

„Vă dați seama? Guvernul României a lăsat-o singură, dar ea a avut alături milioane de români! România reală, România frumoasă, România eternă nu a lăsat-o singură! Unde au scuipat Dăncilă, Dragnea, Tăriceanu, Nicolicea, Șerban, Iordache au sărutat românii! Totul s-a putut întâmpla astăzi în Consiliu, practic in Comisa COREPER 2, prin susținerea în bloc pentru Codruța Kovesi a statelor cu guverne aparținând familiei Popularilor Europeni, adică a familiei politice din care face parte și PNL și mai ales președintele Klaus Iohannis. Era extrem de complicat astăzi dacă Președintele nu s-ar fi implicat direct! Practic, să fim corecți până la capăt, astăzi NU a avut niciun rol Plenul Parlamentului European, cum încearcă unii sau alții să inducă în opinia publică. Sa fim corecți! Corectitudinea și cinstea ne vor aduce respect și apreciere. Succes, Laura Codruța Kovesi!”, a scris Bogdan pe pagina sa de Facebook joi după votul pentru Kovesi procuror șef european. 

Același personaj „scuipa” în rafală nu mai departe de 2013 obrazul pe care acum îl pupă.

În 2013, la momentul numirii ca șefă a DNA Rareș Bogdan spunea despre Kovesi că „a stat PREȘ în fața lui Băsescu” și o numea Luluța. Tot la acea vreme, actualul prim-vicepreședinte PNL reproșa că Laura Codruța Kovesi „e o garanție a corectitudinii doar pentru Bruxelles-ul care vede România exclusiv prin ochii amicilor președintelui Băsescu”.

Ce zicea Rareș Bogdan în 2013

Ce zice Rareș Bogdan în 2019

Autor: Ioana Radu

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss