C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Oare a venit vremea pentru abolirea muncii?

Din pântecele crizei tocmai se naște balaurul new-age al apocalipsei. Împrumuturile ne copleșesc, resursele sunt pe terminate și urmează o iarnă lungă – spun clarvăzătorii noii economii: urmează războaie, întoarcerea la sapă și la haznale cu cocoșei care aduc câștiguri la nesfârșit, de nici nu-ți mai vine să-i cheltui.

O parte dintre fundamente sunt adevărate. O bună parte dintre resurse sunt în realitate consumate degeaba, pentru lucruri de care este nevoie la alte lucruri de care este nevoie la alte lucruri de care chiar avem nevoie. Iar ăsta a fost un lanț scurt și cu final fericit. Se poate mult mai rău.

Totuși, în timp ce lanțurile de producție s-au complicat, și productivitatea teoretică a crescut până la niveluri pe care rar le luăm în calcul. Un singur om poate produce mâncarea necesară pentru alți 100. Un altul poate produce toate celelalte bunuri fizice pe care le consumă zece.

Practic, pentru toate aceste lucruri este nevoie de calcul economic și financiar. În jurul prețului, informația-care-le-spune-capitalurilor-ce-și-când-să-facă, o întreagă rețea economică se dezvoltă. Contabilitatea și băncile, birocrația și gulerele albe corporatiste, toate acestea au ajuns deja să cântărească cel mai mult în costuri.

Iar când tortul se mai micșorează și nu mai e destul pentru toată lumea, evident încep propunerile: cine să fie aruncat peste bord? Bancherii? Acum! Avocații? Ieri! E reacția firească. E forța pieței care testează dacă nu cumva costurile unei categorii care, în sens foarte larg, depășește jumătate din costurile pentru forța de muncă aduce sau nu o valoare adăugată mai mare decât costurile.

În momentul când concluzia va fi clară, mulți vor deveni brusc inutili, așa cum aproape toate meseriile de pe lumea asta sunt sortite să devină. Însă cu costul, greu de imaginat, al dispariției prețului și al unității sale de măsură, banul. Fără un reper măsurabil de cerere, ofertă, cost și beneficiu, supraviețuitorii acestei apocalipse trebuie să-și împartă iar sarcinile: unul să muncească gratis, de plăcere, iar ceilalți nouă să stea. Ar fi visul ratat al comunismului, îndeplinit nu de socialism, ci tocmai de capitalism. Poate criza de acum este un semn că e timpul. Rămâne un singur obstacol. Cine se oferă voluntar?

Lucian Davidescu

sursa: ofcorso.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss