C O N T R A P R O P A G A N D Ă

O știre care a trecut neobservată la noi: americanii își castrează A.N.I.

Noul an și noul congres american încep în forță cu ceea ce o anume parte a presei de la noi ar numi ”marțea neagră” a democrației de peste Ocean: amputarea severă a atribuțiilor unei instituții corespondente, îl plan parlamentar, Agenției Naționale de Integritate.

usa

E vorba de Biroul de etică al congresului, organism înființat în 2008 în urma unor scandaluri de lobby politic și carea avea menirea să ancheteze conflictele de interese ale parlamentarilor americani, pornind inclusiv de la denunțuri anonime.

Noua majoritatea republicană din Camera Reprezentanților a SUA a hotărît, în debutul acestei săptămîni brusc să reducă semnificativ puterile organismului sus pomenit.

În noua formă, Biroul ar trece sub coordonarea congresmenilor din comisia de etică a congresului, care vor avea puterea, conform Agerpres, de a pune capăt anchetelor. Totodată, nu va avea dreptul de a comunica, în condițiile în care mai mulți aleși care au făcut obiectul anchetelor Biroului de etică s-au plîns că acesta nu a respectat prezumția de nevinovăție (sună cunoscut?).

Decizia de luni a stîrnit revoltă în rândul asociațiilor pentru promovarea transparenței politice și al minorității democrate. “Republicanii susțin că vor să ”curețe mlaștina”, dar în ajunul primei zile de lucru a noului Congres republicanii elimină singurul organism independent de supervizare etică a acțiunilor lor”, a remarcat într-un comunicat Nancy Pelosi, lidera democraților din Camera Reprezentanților, adăugând că “etica este prima victimă a noului Congres republican”.

Deocamdată, Donald Trump a ales prudența: într-un mesaj postat pe Twitter, el a sugerat congresului să se ocupe de alte măsuri, prioritare, considerînd că modificările privind Biroul de etică mai pot aștepta.

El nu a criticat pe fond, însă, măsura respectivă, alimentînd speculațiile analiștilor politici că legislația americană în materie de lobby și conflicte de interese va fi serios modificată în contextul în care noul guvern al SUA conține o droaie de CEO al unor mari corporații. Corporații care activează pe toată planeta și ale căror interese s-ar putea contra, la un moment dat, cu interesele SUA, ca stat.

Ori, în condițiile în care anumite conflicte de interese sunt inevitabile, e doar o chestiune de timp pînă cînd problema ANI americane și altele similare vor ajunge pe agenda republicanilor de la Washington.
La urma-urmei, a rămas în istorie declarația lui Charles Erwin Wilson, ministrul Apărării în cabinetul Eisenhower (un guvern înțesat de șefi de companii mari) și fost CEO al General Motors: ”Ce e bun pentru General Motors e bun pentru America și invers”.

Întrebarea e: care va fi impactul unor asemenea măsuri în România, țară care și-a făcut un obicei din a înghiți pe nemestecate toate sugestiile anticorupție venite de peste Ocean? Și cum vor explica arhanghelii mediatici ai anticorupției mioritice ”marțea neagră” americană, fie și rămasă, momentan, în planul intențiilor?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: In Politics

Related Posts

One Response “O știre care a trecut neobservată la noi: americanii își castrează A.N.I.”

  1. D.N.A. si D.I.I.C.O.T. (Ministerul Public), D.G.A. si D.G.I.P.I. (Ministerul de Interne), I.C.C.J. si C.S.M. (Ministerul Justitiei), D.I.A. (M.Ap.N.), Avocatul Poporului, A.N.I., B.N.R., C.C.R., C.N.A., S.R.I., S.P.P., S.T.S. si S.I.E. nu sunt altceva decat niste institutii statale ultraspecializate si hiperdisciplinare care paraziteaza Poporul Roman de peste 27 ani si care lucreaza in solda trinomului absolut imoral O.N.U.-N.A.T.O.-U.E.; Statul Roman se subordoneaza In Integrum Bancii Mondiale, F.M.I., Clubului de la Roma, Grupului Bilderberg, Consiliului American pentru Relatii Externe, Comisiei Trilaterale (Americano-Anglo-Japoneze), Fundatiilor George Soros etc. Presedintele Ales Donald John Trump si “Tarul” Vladimir Vladmirovici Putin vor rezeca aceste tumori canceroase maligne ale Umanitatii Terrane si vor crea premisele pentru o viitoare Civilizatie a Normalitatii. Doamne Ajuta!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss