Politică

O LISTĂ A MERCENARILOR MAGNATULUI UNGUR GEORGE SOROȘ, AFLAŢI ÎN SOLDA OCULTEI MONDIALE

george-soros-ocupati-romaniaDACIAN JULIEN CIOLOŞ şi aproape toţi membrii actualului Guvern al României (conform Apologeticum.ro şi multe alte surse)

SANDRA PRALONG (reprezentanta miliardarului George Soroş pentru România, în prezent consilieră a preşedintelui Klaus Johannis și fostă consilieră a lui Emil Constantinescu, promotoare a cultului regelui mason Carol I, la emisiunea globalistă ”Mari români” la TVR)

CRISTIAN PÂRVULESCU (politolog, fost preşedinte al ONG-ului Pro Democraţia)

IONUȚ SIBIAN (director al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile)

NICUȘOR DAN (Uniunea Salvaţi Bucureştiul)

LIVIU MIHAIU, jurnalist, ,,Este inițiatorul „Lanțului Uman în Jurul Parlamentului pentru deconspirarea Securității” 2003, inițiatorul protestelor naționale și internaționale în cazul Bastroe-Delta Dunarii și participant la delegația guvernamentala română, condusă de ministrul Mihai Răzvan Ungureanu – Kiev, 2005.” (conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Mihaiu)

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU – director al SIE, fost membru al PNL, ministru de externe (2004 – 2007), șef al SIE (2007 – 2012), premier al României (februarie 2012 – mai 2012). ,,Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu. El a demisionat din funcția de ministru de externe în data de 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-și prezinte demisia, în urma situației create de reținerea a doi muncitori români (Nelu Ilie și Adrian Gâncean) în Irak. (…) Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că intenționează să îi propună lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European. „Vreau să spun public că Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat cu cinste Partidul Național Liberal, este un om în care am încredere și a dat dovadă de verticalitate morală, asumându-și vina pentru greșeala ministerului din subordine. O să vedeți cum în perioada următoare Mihai Răzvan Ungureanu își va continua cariera politică. Mă gândesc să-i propun o responsabilitate în cadrul partidului, aceea de a conduce lista PNL pentru alegerile pentru PE”, a declarat premierul. Pe 19 februarie 2007, la două săptămâni după demisia lui Ungureanu, Partidul Național Liberal a înaintat președintelui propunerea de revocare din funcția de ministru de externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu și numirea în acest post a senatorului Adrian Cioroianu. Deși conform art. 6 și 8.1 din Legea 90/2001, președintele României, la propunerea primului ministru, trebuia să ia act de încetarea calității de membru al Guvernului și să declare vacantă funcția de ministru în maximum 15 zile de la data depunerii demisiei, președintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, abia la 12 martie 2007. Cu toate acestea, președintele a refuzat să-l numească pe Adrian Cioroianu în funcția de ministru. [14]” (conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_R%C4%83zvan_Ungureanu)

EDUARD RAUL HELLVIG – șef al SRI, fost politician, membru al PNL, n. 27 octombrie 1974, Zalău. ,,În timpul studiilor universitare a obținut o bursă a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă pentru proiectul “Cine guvernează sau cine deține puterea în România?” (…) În perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu. În 2004 a fost ales deputat de Bihor în Parlamentul României[5], în timpul mandatului fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și membru al Adunării Parlamentare a NATO. Eduard Hellvig a fost ales în anul 2006 să facă parte din primii europarlamentari ai României[6], perioadă în care a făcut parte din Comisia de Comerț Internațional (INTA) și Subcomisia pentru Securitate și Apărare (SEDE). Din 2008 este membru al Partidului Național Liberal, în 2009 devenind consilierul președintelui PNL Crin Antonescu De la începutul anului 2011 și până la 11 martie 2014 a ocupat funcția de secretar general al Partidului Național Liberal. În 2012 a facut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.[7] La alegerile parlamentare din decembrie 2012 a fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov[8]. Eduard Hellvig a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților[9] și a făcut parte din Comisia pentru Afaceri Europene și din Delegația României la Adunarea Parlamentară a NATO. La 3 septembrie 2013 a demisionat din Parlamentul României pentru a prelua mandatul de europarlamentar liberal. Din 4 septembrie 2013 este membru al Parlamentului European.” (conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Hellvig).

ADRIAN CIOROIANU – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soroş. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)

ALINA MUNGIU-PIPPIDI (preşedinte Societatea Academică Română, politolog, șef al Știrilor TVR (1997 – 1998), profesoară la SNSPA)

ANDREI PIPPIDI – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust

ANDREI OIȘTEANU – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”

VLADIMIR TISMĂNEANU – politolog, președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România

ADRIAN CIOFLÂNCĂ – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.

ALIN TEODORESCU – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS

CLAUDIU CRĂCIUN – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Educaţiei (2004-2009). Lucrarea sa “The Learning Government Research Project: Assessing Policy Making Reform in Romania” a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros.”

CRISTINA GUSHET (de la Freedom House, respinsă recent de Comisia juridică din Parlament la portofoliul justiției)

MONICA MACOVEI – europarlamentar, fost Ministru al Justiției (2004 -2007), fost candidat la președinția României

SORIN IONIȚĂ – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale şi UNDP pe Europa de Est şi Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic şi Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie şi Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice

LAURA ȘTEFAN – membră a ONG-ului “Expert Forum”, director în Ministerul Justiției ( 2005-2007), a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA

MIHAIL BUMBEȘ – istoric, co-fondator al ONG-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

MIRCEA TOMA – activist, Active Watch.

RENATE WEBER – consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 – 2005) europarlamentar PNL.

TEODOR BACONSCHI – teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 – ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE (2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 – 2007)

ANDREI PLEȘU – scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), membru al CNSAS(2000 – 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu (decembrie 2004 – mai 2005)

CATRINEL PLEȘU – fost director, Centrul Naţional al Cărţii, din cadrul ICR (2009 – 2012)

ANDREI MARGA – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)

MIHAI ȘORA – filosof, Ministrul Educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

LIVIU ANTONESEI – scriitor, jurnalist

HORIA ROMAN PATAPIEVICI – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICCR (2005 – 2012)

GABRIEL LIICEANU – filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)

MIRCEA MIHĂIEȘ – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)

VICTOR REBENGIUC – actor

SABINA FATI – jurnalist România Liberă, revista 22

STELIAN TĂNASE – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director la Realitatea TV

ALEXANDRU LĂZESCU – fost director al TVR

RODICA CULCER – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR

STERE GULEA – regizor, fost președinte al TVR

SMARANDA ENACHE – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)

RADU FILIPESCU – nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS

ARMAND (ARMANT-CONSTANTIN) GOȘU – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă

DAN PERJOVSCHI – desenator, ilustrator
Credem că toate aceste persoane menționate mai sus, menționate în altă ordine pe site-ul justițiarul.ro au primit burse sau bani (granturi) de la miliardarul ungur și evreu George Soroș, cel care a urmărit consecvent în ultimele decenii schimbarea sistemului comunist din Europa de Est și adoptarea unui sistem capitalist-corporatist sălbatic, magnat care nu întâmplător a sponsorizat după cum am aflat mai recent și islamizarea Europei…

Masoneria desigur că are în România mult mai multe slugi, nume care pot fi regăsite parţial pe lista masonilor din România din rapoarte mai vechi ale SRI, la care putem adăuga între timp şi alte nume: Mugur Isărescu (guvernator al BNR), COZMIN MIRIȘAN (fost membru PC și PNL, implicat recent în crearea Partidului Colectiv), REMUS CERNEA (deputat şi preşedinte la Accept), TOMA PĂTRAŞCU (Asociaţia Secular Umanistă din România), CONSTANTIN BĂLĂCEANU-STOLNICI (academician), OVIDIU NAUMOVICI, MIHAI DRAGOȘ, mulţi politicieni (PETRE ROMAN şi VASILE BLAGA de la PNL, preşedintele KLAUS WERNER JOHANNIS, preşedintele senatului CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, senatorii DAN VOICULESCU şi DANIEL CONSTANTIN de la PC, ADRIAN NĂSTASE, ION ILIESCU ŞI VICTOR VIOREL PONTA de la PSD, GABRIEL OPREA de la UNPR) etc.

Dacă veți analiza cât de cât programul de guvernare atât de subțire și plin de amatorism (fără date și măsuri concrete!) al acestui Guvern ,,tehnocrat” Cioloș-Johannis, veți observa că se urmărește printre altele și o profundă reformă a administrației publice, dar nu în sensul bun, crearea unor programe de evaluare și selecție a funcționarilor publici (pe criterii de performanță preluate de la Comisia Europeană). Mai mult doresc chiar implicarea sau parteneriatul cu ,,societatea civilă”, cu ONG-urile (alese în mod evident selectiv, dintre cele vădit anticreștine).

Iată așadar cât de importante și puternice au devenit peste noapte aceste ONG-uri aservite ocultei mondiale care merită să fie menționate și combătute mai ales pentru atitudinile deschis anticreștine și false dovedite până acum, dintre care menționăm pe cele mai cunoscute nouă: mai multe site-uri (romaniacurată.ro, contributors.ro,hotnews.ro etc), Uniunea Salvați Bucureștiul (ONG condus de Nicușor Dan), Fundația pentru o Societate Deschisă (al cărei președinte este însuși George Soroș), Grupul pentru Dialog Social, Pro Democrația, SAR (Societatea Academică Română), APADOR-CH (Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki), „Freedom House”, ASUR (Asociația Secular Umanistă din România), Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, ,,Uniunea pentru Reconstrucția României”, ,,Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, ,,Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundația ,,Concept”, ,,Centrul pentru Drepturile Omului – București”, „National Endowment for Democracy”, „National Democratic Institute”, „Open Society Institute”, ,,Soros Advising and Placement Center”, ,,Soros Educational Advising Center” etc.

Din mass-media aservită ocultei mondiale putem prezenta şi alte câteva nume, jurnalişti foarte cunoscuți publicului și formatori de opinie precum Oreste Teodorescu, Bogdan Chireac, Corina Drăgotescu, Cozmin Guşă, Bogdan Rareş, Robert Turcescu, Andreea Pora…

PS. FRAȚI ROMÂNI, ÎN TOATE STATELE EUROPENE S-A MĂRIT SALARIUL MINIM PE ECONOMIE. NUMAI ÎN ROMÂNIA, UNDE CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI STABILITATEA MACROECONOMICĂ AU FOST MAI MARI, NU S-A MĂRIT… ŞI ŞTIŢI DE CE? PENTRU CĂ RECENT NE-A VIZITAT UN DOMN TITRAT, DIRECTOR AL FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL, DATORITĂ CĂRUIA S-AU ÎNCHIS MULTE COMPANII DE STAT DIN ROMÂNIA ETC… DUPĂ VIZITA D-LUI THOMSEN, O PARTE A PRESEI A OBSERVAT FIREŞTE CĂ SALARIILE ŞI PENSIILE PE 2016 AU FOST ÎNGHEŢATE ŞI S-A RENUNŢAT CLAR LA CREŞTEREA SALARIULUI MINIM PE ECONOMIE…

ADICĂ ROMÂNII VOR TRĂI ÎNTR-O SĂRĂCIE TOT MAI MARE DUPĂ TOATE SCUMPIRILE LA MĂRFURI ŞI SERVICII CARE S-AU FĂCUT ŞI SE VOR MAI FACE… MI-E TEAMĂ CĂ VOR PLECA ŞI MAI MULŢI ROMÂNI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE ŞI ROMÂNIA VA FI TOT MAI SĂRACĂ ŞI DEPOPULATĂ… CAPITALUL ROMÂNESC SE VA REDUCE, MULTE FIRME MIJLOCII ŞI MICI VOR INTRA ÎN FALIMENT ŞI AŞA MAI DEPARTE…

Autor: Radu Iacoboaie,  

Sursa: Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Gheorghe Soros (Soros Gyorgy) s-a nascut intr-adevar in Ungaria si are nume unguresc. Insa este evreu 100%, nu maghiar (pentru cine nu stie, in Ungaria, in special in Budapesta, exista o comunitate foarte mare de evrei). Deci, va rog, pe viitor sa nu mai faceti confuzia asta cu “magnatul ungur”, deoarece acest domn nu este ungur.

  • Îngrozitor de mulţi !
    Dar nu cumva suntem noi, mai mulţi decât ei ? ;)
    Şi nu cu câteva sute sau mii, ci cu vreo 17 milioane !
    Ce aşteptăm ?!

  • Specificati khazarii – strategia veche este sa fie majoritar prezenti in conducere: cum era candva la “Externe” – 121 de [falsi] ev.rei caci nu arata de neam abrahamic ci caucazieni.
    Cand era sesiune ONU mergeau doua delegatie israeliene – una din Israel si una din Romania.
    Ambasadori “romani” – de fapt khazari… de la Samuil Bruckner in SUA … cat doriti…

  • Iata unul, citit, educat – OISTEANU.
    “Este membru al Comisiei de Folclor şi Etnologie a Academiei Române ”
    ——————————–
    Ca sa stiti ce folclor are “gir” si nu e voie sa mai aiba… “har” ca la cei cu Torah nu mai este har.
    Nu va face nicdata diferenta dintre evreu si khazar si va pretinde ca este din “semintie” (adica din “samanta” , din gena lui Abraham) cu ADN modificat “mental”, fara contact sexual doar prin circumcizie ritualica.
    Si asta nu e folclor; nici stiinta ci MINCIUNA IDENTITARA.