C O N T R A P R O P A G A N D Ă

O glumă proastă a lui Orwell. Frica de statul căruia îi plăteşti taxe ca o să-ţi înfigă şişul pe la spate.

Invocarea alegoriilor orwelliene în societatea românească postcomunistă mi s-a părut o extravaganţă din categoria acelora ostenind să compromită un ansamblu al cărui azimut era, totuşi, democraţia şi nicidecum reversurile ei prăpăstioase.

Nu mi-l puteam imagina pe Big Brother ştergându-se de praf după tăvăleala din decembrie ’89 şi arătându-şi din nou carnasierii ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dimpotrivă, s-au întâmplat suficient de multe încât în marea aglomeraţie de după suprimarea lui Ceauşescu să se strecoare, când pândind din umbră, când căţărate pe meterezele puterii, destule din jivinele comunisto-securiste mai sus-amintite. Încercând să înţeleg ce i se mai pregăteşte României după ce a fost îngenuncheată de o mână de oameni deveniţi asasini prin incompetenţă şi cinic fariseism, am senzaţia că, mai în glumă, mai în serios, bătrânul Orwell ne-a dăruit o clonă.

Una mult mai periculoasă decât vechiul bestiar orwellian vlăguit de diverse perversiuni livreşti. Clona e nevăzută şi ucide prin împingerea victimei spre autodevorare. Criza cea mare a României nu e nici PIB-ul, nici balanţa comercială, ci frica. Această frică tânără ce paralizează instinctul de conservare, distruge voinţa şi anulează orice prezumţie de rezistenţă în faţa răului. Mămăliga românească – o felie necinstit dosită din brandul nostru naţional – nu va exploda pentru că oamenilor li s-a făcut frică. Urlă la mitinguri, dar cu frica în oase. Îşi blestemă soarta pe întuneric. Simt în ceafă răsuflarea şefului capabil de orice.

Frica asta cea tânără e pensionarul care ştie că va muri pentru că nu va mai avea bani de medicamente. E familia care nu-şi mai poate plăti întreţinerea. E părintele care habar n-are de unde va face rost de bani pentru hrana copiilor. Sunt tinerii înghiontiţi de executori şi mascaţi pentru că, aruncaţi în şomaj, n-au cum să-şi mai plătească creditele. Această frică înseamnă cea mai agresivă presiune a aparatului politico-administrativ asupra cetăţeanului de după decembrie ’89. Este răscularea instituţiilor create pentru a organiza societatea; acum, iată, o supune unor teribile suplicii. Norii crizei se vor împrăştia într-un târziu, dar frica va rămâne multă vreme. Frica de statul căruia îi plăteşti taxe ca o să-ţi înfigă şişul pe la spate.

Radu Călin Cristea
sursa: adevarul.ro

Related Posts

2 Responses “O glumă proastă a lui Orwell. Frica de statul căruia îi plăteşti taxe ca o să-ţi înfigă şişul pe la spate.”

  1. Andrei Popescu says:

    Perfect adevarat ! Micsorarea pensiilor este cutitul infipt in spatele pensionarilor, fara motivatie, de catre STATUL ROMAN ! Da , ne este frica de ceea ce ni se mai poate intampla stand in aceasta tara, asa ca dau tuturor un sfat :
    “Nu va mai pierdeti timpul cu discutii inutile despre tara asta si oamenii ei…asa cum sunt…PLECATI!!!Plecati toti cei care va simtiti in stare sa faceti ceva bun si credeti in voi!!!Aici va ratati,va irositi viata,veti fi tot timpul tinta idiotilor mioritici,a”patriotilor”de crasma,a jigodiilor incapabile,care au nevoie de cei ca voi pt.ca ei sa o duca bine.Plecati si lasati prostii cu prostii,hotii cu hotii,palavragiii cu palavragiii,escrocii cu escrocii,incapabilii cu incapabilii…sa se descurce ei intre ei.Succes!!!”

  2. nbsh says:

    Dar dupa ce va “realizati” pe alte meleaguri, reveniti sa investiti sau sa consumati aici, ca sa aiba si astia care va trimit aiurea salarii si pensii. Capisci? Sa nu cumva sa va stabiliti pe meleaguri nestramosesti, sa va amestecati sangele albastru cu bastinasii aia care sunt destul de fraieri sa va adopte pentru o vreme.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss