C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Noul imperialism german

germany-nato45Considerații determinate de lucrarea d-lui Al. Tillman: ”L,Organisation economique et sociale du III-e Reich”

Lumea de azi pare a fi, mai mult decât oricând, a celor agitați și bătăioși. Meditația serioasă și modesta muncă ordonată nu mai produc nici mulțumire, nici câștig îndeajuns. De aceea oamenii se înrolează mai degrabă, fără deosebire, tineri și bătrâni și fără prea multă cumpănire, fie într-o direcție, fie într-alta, atrași, fiecare după slăbiciunea sa, de formule noui, de strigăte patetice sau disperate, de resentimente meschine și oportuniste, de divagații mistice și delire spiritualiste, de mișcările și revendicările violente. Dar, cum pentru diferitele feluri de acțiuni se cere, măcar așa, pentru estetica lucrului, și un lustru de doctrină, teoreticienii de ocazie și ideologi de răspântie se întâlnesc foarte ușor și se pot angaja repede.

Cu toată această stare de spirit, avem convingerea că mai există încă mulți oameni serioși și echilibrați, pe a căror dreaptă judecată se poate conta spre a le arăta primejdia ce amenință din nou omenirea și implicit și țara noastră. Or, această primejdie o reprezintă astăzi noul val de imperialism, de mistică imperialistă care începe a ameți omenirea și a o îndrepta către noui acte de nebunească sălbăticie.

Dacă există un popor sortit a da veșnic de lucru, în primul rând continentului ce-l adăpostește, acestei biete Europe, ale cărei liniște și unitate apar astfel tot mai iluzorii, și apoi lumii întregi, care din zi în zi devine tot mai conștient solidară – acel popor nu este altul decât cel german. De frământările și sbuciumul său vom avea să ne ocupăm multă vreme cu o îngrijorare crescândă, fără să putem spera a-l mulțumi și împăca cu adevărat. Gesturile teatrale ale Fuehrerului au o semnificație mai mult decât ocazională. Deoarece necesitatea de agitație pentru a se simți veșnic treaz, gustul de a fi în uniformă, încolonat și comandat, motivând neîntrerupt iluzia unei misiuni civilizatoare supraomenești, toate aceste însușiri ale spiritului teuton nu au decât aparența noutății în anumite perioade, când se exteriorizează doar cu mai multă vigoare. În realitate, nu-i tocmai exact când spunem noul imperialism german, ci ar fi mult mai potrivită denumirea de veșnic noul imperialism german, deoarece dorința de stăpânire nelimitată și de dominare a altor popoare, pe care o mărturisesc fățiș conducătorii poporului german, în anumite momente, se sprijină pe anumite caracteristice ale psihologiei colective și naționale ce singure înlesnesc astfel de întreprinderi.

X

În ceea ce privește pangermanismul, cea mai instructivă și documentată analiză îmi pare a fi tot aceea a lui Charles Andler, care ne-a dat și cel mai serios și aprofundat studiu despre Nietzsche. Iar o expunere foarte sugestivă și rezumativă asupra psihologiei sociale și politice a națiunii germane o întâlnim în opera cunoscutului germanist Edmond Vermeil, profesor la universitatea din Strasbourg și mai cu seamă în broșura sa ”L,Allemagne et les democraties occidentales”.

Încercând o comparație între Germania și celelalte națiuni occidentale și întemeindu-se, pentru stabilirea unor determinări obiective, pe părerile autorizate a doi germani de frunte: Ernst Troelisch și Thomas Mann, d. Vermeil constată:

”Germanul nu angajează, ca francezul, totalitatea personalității sale în preocupările politice. El e o ființă muncitoare care adoră munca. În aceasta constă toată măreția sa. Dar îi place să încredințeze unor puteri recunoscute și unei administrații solide gestiunea afacerilor publice, cu condiția de a i se garanta sfera profesională, fie aceia a artei, a gândirei sau a muncii manuale”.

Și pentru a preciza, d-sa spune mai departe:

”Convingerea mea este că Germania este o țară bolnavă politicește… Poporul german suferă de o boală politică proprie, care se numește indiferența politică, bazată pe faptul că se încredințează, printr-un fel de tradiție înrădăcinată, treburile publice unor conducători pe cari nimeni nu-i controlează… Germania este de aceia o țară neisprăvită politicește și supusă la forțe ce o întind în direcții contrarii”.

Ceea ce și explică apariția hitlerismului care, profitând de nemulțumirile, mizeria, lipsa de spirit politic și oboseala maselor, reia vechile teze pangermaniste asupra purității și superiorității rasei germane, într-o țară unde se întâlnesc elementele etnice cele mai diferite, asupra misiunei Germaniei în lume, a dreptului său de a cuceri și domina pe alții etc.

”Toate aceste mituri înflăcărate sunt înfățișate mulțimilor care nu înțeleg nimic și care, voind ceva nou și dorind o înlăturare a desnădejdei lor, se aruncă înaintea doctrinei ce li se oferă. Aceste mulțimi sunt urmate de tânăra elită, pe care o constituie acei studenți cari nu cunosc astăzi decât drama carierelor închise de obstacole imponderabile…Iată deci drama Germaniei, drama dureroasă și chinuitoare a unui popor care n-a găsit ca noi mijlocul de a pune de acord patriotismul său cu demersurile raționale necesare spre a rezolvi problemele economice și financiare” observă d. Vermeil.

X

În lucrarea sa ”Organisation economique et sociale du III-e Reich”, d. Al. Tillmann, licențiat al facultății de filozofie din București, dr. în drept de la Paris și asistent al prof. Henri Truchy, întreprinde o documentată expunere a structurii și operei regimului hitlerist. Lucrarea este o serioasă operă de informare obiectivă asupra unei experiențe sociale și politice despre care cei interesați sau de rea credință colportează tot felul de svonuri, care de care mai fanteziste. O dovadă de seriozitatea lucrării este și faptul că, prezentată drept lucrare de doctorat, deși d. Schacht socoate că o revoluție de felul celei naziste nu poate forma obiectul unei teze, ea a fost recomandată  și aleasă  de Institutul de drept comparat al Universității din Paris spre a fi prima publicație a secției economice a Institutului.

În cele două capitole ale lucrării, d. Tillmann se ocupă pe rând de național-socialism ca organizație și concepție politică, de realizările sale în ceea ce privește agricultura, șomajul, munca și organizațiile profesionale, meseriile și industria, comerțul și transporturile, finanțele și economia națională, în sfârșit, aspectele sale sociale și politico-sociale. O minuțioasă examinare și fapte elocvente îl îndeamnă a conchide că introducerea dictaturii hitleriste, identificând partidul cu statul și ridicând puterea personală la înălțimea unei instituții atotputernice, a determinat mai ales două lucruri: o scădere a standardului de viață și o încărcare excesivă de datorii a statului.

D. Truchy, în prefața, lucrării observă de asemenea că:

”… Programul național-socialismului, elaborat în 1920 și declarat definitiv în 1926, conține articole de o inspirație clasic socialistă sau cel puțin anti-capitalistă. El cerea: suprimarea venitului fără muncă și a sclaviei împrumutului cu dobândă; confiscarea sumară a tuturor beneficiilor de răsboiu; participarea obligatorie a salariaților la beneficii în marile întreprinderi; comunalizarea imediată a marilor magazine; o lege îngăduind exproprierea pământului fără despăgubiri; abolirea dobândei funciare și interzicerea oricărei speculații funciare. Instalat la guvern și investit cu o putere absolută, național-socialismul a lăsat în umbră această parte a programului său. Dacă a desvoltat intervenționismul în toate domeniile, n-a suprimat totuși dobânda și veniturile fără muncă, nici n-a rupt-o cu marea industrie, marea finanță și junkării. Organizarea muncii și aceia a economiei naționale întreprinse în 1934 nu sunt în realitate anti-capitaliste. Sindicatele muncitorești au fost dizolvate și autoritatea șefului de întreprindere a luat o formă quasi-militară sub controlul sever al statului, reprezentat prin comisarii muncii”.

Dar dacă forțele capitaliste sunt și ele stingherite puțin, ceea ce nu le împiedică să se acomodeze destul de bine cu un regim de dictatură, apoi toate celelalte forțe productive ale societății sunt paralizate, istovite și descurajate.

Toată activitatea ce se desfășoară astăzi în Germania se face în vederea războiului. Germania capitalistă nu se simte în largul ei și de aceea vrea să fie și mai mare. Regimul hitlerist a răscolit toate ambițiile și poftele imperialiste ale castei militariste, ale bancherilor și marii industrii. Nimic nu se mai poate opune în Germania actuală acestor veleități absurde. Cu călușul în gură, se poate ca poporul german să-și dea seama acum încotro este împins, dar nu mai poate face nimic. E prea târziu. Și-a încredințat trupul sirenelor și ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Numai atunci oamenii cuminți vor avea cuvântul și poporul sguduit de suferințele încercate se va deștepta, recunoscând înțelepciunea cuvântului profetic al lui Ludovic Naudeau:

”Pentru ca Germania să ajungă mare, trebuie să renunțe a deveni prea mare”.

Autor: Gheorghe Vladescu-Racoasa

Sursa: Cooperativa Gusti

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss