C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Noua ordine conflictuală mondială: încercuirea Europei

europe-russia-flag-war-torn-fire-international-conflict-d-digital-art-44455565Cum va arăta oare harta noastră la finele anului 2015, anul în care marile decizii se transformă în acţiuni decisive în teren? Am văzut pentru prima oară această hartă, realizată de specialiştii în proiecţii prospecţive strategice de la CJFC, o foarte interesantă companie franceză, cu ocazia unei discuţii la Bruxelles.

Ocazie cu care am aflat că era una dintre cele care sunt folosite de diferitele servicii de informaţii pentru realizarea unor proiecţii specializate, cele care completează harta aceasta cu date specifice, corespunzând competenţelor aferente: informaţii generale, informaţii militare, analize politice, contra-terorism, dezoltări posibile de interes pentru operaţiunile speciale, rezumate şi analize privind traficul de comunicaţii generale şi al caracteristicilor utilizatorilor frecvenţi de internet şi eventuala deplasare a acestora în zonele de conflict, etc.

Există, apoi, unităţile specifice de sinteză a datelor, cele care realizează hărţile următoare, cele ale arhitecturii spaţiului de conflict, interesul fiind delimitarea cât mai corectă a prezenţei şi orientării vectorilor dominanţi ai conflictelor existente şi imediat previzibile. Vectori care pot, singuri sau corelaţi de interese externe, să se unească într-o construcţie coerentă a ameninţărilor directe. În fine, pe baza acestei a doua hărţi, a treia echipă, cea mai specializată şi cea mai discretă (alcătuită ad-hoc din experţi din cele mai diverse domenii), realizează cea de-a treia hartă, cea a vulnerabilităţilor spaţiilor naţionale şi a alianţelor lor economice şi militare. Oferind decidenţilor politici sugestii asupra dezvoltărilor estimate în cazul unor predictibile mişcări ofensive sau defensive pe termen scurt, mediu şi lung, dar şi a efectelor acestora pe planul echilibrului geopolitic şi al hărţii ariilor de influenţă.

Ce ne arată harta primară? Sugerează o ameninţare concretă, corect identificată şi prezentată ca atare: în acest moment, Europa este încercuită de un semicerc al conflictelor deschise şi, în aşteptare, cu altele latente, apoi altele foarte aproape de a se inflama şi, în fine, cu perspectiva unora noi, în zonele unde se vor disputa direct zonele de influenţă.

Şi, dacă vă uitaţi bine, veţi vedea noutatea absolută a momentului: de data asta, vectorii majori de putere vizează direct (sau au potenţialul de a o face) zona definită ca spaţiu al Uniunii Europene şi zonă europeană a NATO. Vectorii de transport ai acestei ameninţări sunt extrem de diferiţi dar la fel de primejdioşi.

De secole, nu s-a mai întâmplat ca pe acest arc să se combine forţa a doi vectori absolut şi complet diferiţi, unul statal şi altul non-statal, dar cu doctrine politice şi militare (dar şi, vizibil într-unul dintre cazuri, cu un mesaj religios formal asumat) îndreptate explicit împotriva valorilor spaţiului european şi, prin extensie, al celui euro-atlantic. Vectori care deţin şi capacităţile operaţionale de a-şi pune imediat ameninţările în aplicare.

Cei doi vectori sunt Federaţia Rusă şi entitatea Statul Islamic, ambele declarând explicit şi fără nici un fel de echivoc că ţările membre NATO şi UE reprezintă o ameninţare strategică dintre cele mai importante, pregătindu-şi răspunsul adevat. Ceea ce nu poate însemna decât planificarea etapelor unor lovituri îndreptate asupra punctelor cu valoare militară şi relevanţă civilă simbolică de pe teritoriul statelor europene.

O ameninţare care priveşte direct fiecare dintre statele europene (dar şi aliaţii de peste Atlantic şi nu numai) dar şi ansamblul intereselor strategice ale blocului european căruia i se poate încerca limitarea sau chiar, pe cât posibil, interzicerea accesului la axele de comunicaţie sau/şi transport energetic. Asta ca urmare a creării unei linii de nesiguranţă, sau chiar de conflict deschis, în estul continentului nostru şi pe linia de sud, în Mediterana.

Faptul că aceste ameninţări tind să devină concomitente şi legate la nivelul unei linii de conflict comune, nu înseamnă că încercuirea de care vorbeam este definitivă şi produce deja efecte majore la nivel operaţional.

De ce? Priviţi din nou la harta coflictelor prezente şi viitoare şi aveţi deja un prim răspuns. Vedeţi că cei doi vectori prinşi în ofensiva împotriva Europei sunt subminaţi masiv de reacţii din ce în ce mai dure şi mai interesante din partea guvernelor din zonele de conflict. Şi, în mod egal, încep să sufere în urma regimului de sancţiuni internaţionale care lovesc deja structural interesele lor economice.

Pe de o parte, Rusia, acum în ofensivă pe un conflict complet atipic şi relativ asimetric pe un front care merge, în formule diverse, de la statele baltice până la gurile Dunării, este confruntată cu explozia mişcărilor islamiste din statele din sud, foste republici sovietice (atenţie la ce se anunţă în Kazahstan, spre exemplu). Aceasta în paralel cu nevoia consolidării de urgenţă a frontului economic intern, acolo de unde poate să plece revolta socială împotriva sărăciei şi scăderii continue a nivelului de viaţă, consecinţa directă şi inevitabilă a alimentării în sistem de urgenţă a complexului militar.

Statul Islamic are deschis un front extern, acesta direct înspre Europa dar, stupefiant doar pentru cei care nu au trăit în spaţiul respectiv, mai are un front la fel de complex şi de activ împotriva populaţiei musulmane şi guvernelor care au trădat în vreun fel Sharia şi merită moartea exemplară. Ceea ce produce acum reacţia în lanţ a unor guverne care, fie depăşite de situaţie, fie intuind pericolul viitor, au declanşat deja acţiuni militare punitive la scară largă.

Interesant, dacă priviţi din nou harta, este apelul aproape simultan la ajutor militar, chiar la intervenţie directă, pe care îl fac diverse guverne de pe aria de contact a arcului de cerc: ţările baltice, Ucraina, câteva dintre ţările din Golf, Libia, Mali, Niger…

Mai priviţi din nou la harta noii ordini conflictuale globale şi veţi înţelege poate noastalgia unora dintre actorii acestei scene a tuturor dezastrelor după un tip de echilibru de tip polaritate consimţită a scenei internaţionale, cu tot cu zonele de control, influenţă şi impunere a păcii pe care ele le-au presupus.

Fantasmă? Posibil acum, dar acesta este raţionamentul care se invocă din ce în ce mai des, cu conştiinţa deplină a faptului că este total incorect din punct de vedere politic şi complet împotriva principiilor democratice. Numai că, după cum vedeţi în teren, atunci când au loc atentate, când sunt anexate cu forţa teritorii, când este ameninţat fără echivoc fundamentul civilizaţiei din spaţiul în care existăm, ar putea exista tentaţia ca terorii să i se răspundă prin teroare.

Prea mult spus? Mergem prea departe cu anticipaţia de tip negativ? Foarte posibil dacă, cumva, ştiţi reţeta miraculoasă care ar putea opri evoluţia violentă a evenimentelor actuale şi stopa răspunsul care se pregăteşte, deja desenat în mapele de operaţiuni ale Statelor Majore. În acest sens, vă rog să meditaţi măcar o clipă la argumentul lui Noam Chomsky (din articolul Terorismul, arma celor puternici) :

“Este o mare greşeală să credem că terorismul ar fi arma celor slabi. Asemenea celor mai multe dintre armele cele mai letale, terorismul este mai ales arma celor mai puternici. Când se pretinde contrariul, este doar pentru că cei puternici controlează ;i aparatul ideologic şi cultural care permite ca teroarea semănată de ei să pară că este altceva decât teroare”.

Poate că este aşa. Poate, mult mai probabil, ca terorismul să fie, în momentul escaladării majore a unui conflict, formula credibil de evocat pentru rezolvarea unor alte priorităţi de data aceasta chiar globale aşa cum ar fi controlul noilor sfere de influenţă.

Cum va arăta oare harta noastră la finele acestui an 2015, anul în care marile decizii se transformă în acţiuni decisive în teren?

Autor: Cristian Unteanu

Sursa: Adevarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss